Cele mai citite
 


Ultimele articole
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Arad, că au fost demarate procedurile pentru furnizarea stocurilor necesare de vaccin tetravalent, care urmează să fie distribuite săptămâna viitoare în toată ţara, iar de asemenea contractul pentru vaccinul hexavalent va fi semnat săptămâna viitoare.
Rezistenţa la medicamentele antimicrobiene manifestată de bacteriile de la om, animale şi din alimente se menţine la un nivel ridicat în Uniunea Europeană (UE), a avertizat Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (European Food Safety Authority - EFSA) într-un raport dat publicităţii miercuri, informează AFP.
Importanţa prevenţiei pentru menţinerea stării de sănătate pe o perioadă de timp cât mai îndelungată reprezintă tema principală a Conferinţei "Prevenţie 360® + 5", ale cărei lucrări au debutat joi, iar prin acest eveniment se doreşte ca furnizorii de asistenţă medicală să beneficieze de o informaţie concretă şi actualizată referitor la beneficiile şi riscurile recomandării suplimentelor alimentare.
Femeile infectate în mod activ cu herpes genital în timpul primelor luni de sarcină au risc dublu de a naşte un copil diagnosticat ulterior cu tulburare de spectru autist (TSA), potrivit unui studiu efectuat de specialişti din Norvegia şi Statele Unite ale Americii, informează miercuri Science Daily.
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi va efectua o anchetă cu privire la apariţia unor cazuri de TBC la Liceul Marin Preda din Bucureşti, informează un comunicat al instituţiei remis joi AGERPRES.
Alevia, compania românească specializată în producţia de suplimente alimentare şi ceaiuri, îşi propune pentru anul 2017 atingerea unei cifre de afaceri de 5,8 milioane de euro, prin menţinea trendului ascendent în baza realizărilor din 2016, când a încheiat anul financiar cu o cifră de afaceri de 5 milioane de euro şi cu o creştere de 17% faţă de 2015, arată un comunicat remis, joi, AGERPRES
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui recomandă efectuarea de deratizări în unităile şcolare din judeţ, după ce în sala de clasă a unui liceu din municipiul Huşi a fost găsit un şobolan mort.
Un număr de 22 de copii au fost internaţi în ultimele zile la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui cu febră, scaune diareice şi vărsături, în toate cazurile fiind confirmată prezenţa rotavirusului.
Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Tulcea nu are la ora actuală niciun contract încheiat cu vreun medic pediatru din municipiu, potrivit preşedintei instituţiei, Eugenia Vasile.
Angajarea medicilor de familie de primării şi transformarea contractelor cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) în venituri suplimentare ar constitui o soluţie pentru atragerea medicilor în Delta Dunării, susţine preşedintele CAS Tulcea, Eugenia Vasile.
Pagina precedenta | Pagina urmatoare