Cele mai citite
 


Ultimele articole
Oamenii de ştiinţă au descoperit la un grup de foşti jucători de fotbal leziuni cerebrale care ar putea cauza demenţă, alimentând îngrijorările privind pericolul loviturilor frecvente cu capul asupra mingii sau ca urmare a ciocnirilor cu ceilalţi jucători pe terenul de fotbal, scriu miercuri AFP şi Reuters.
Deputatul social- democrat Costel Lupaşcu a solicitat Guvernului soluţii pentru a asigura dreptul constituţional al cetăţenilor la sănătate, potrivi unui comunicat de presă transmis AGERPRES joi.
Contactul cu urina unui şobolan purtător de leptospiroză a condus la decesul unei persoane şi la îmbolnăvirea altor două la New York, relatează Reuters.
Comisia Europeană a transmis miercuri un ''ultim avertisment'' Marii Britanii şi altor state membre ale Uniunii privind încălcarea limitelor de poluare atmosferică, relatează BBC News în ediţia electronică.
Preşedintele Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice (CJPV) Vaslui, Ioan Stamate, a atras atenţia, joi, în cadrul şedinţei Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, asupra lipsei medicilor de familie din mediul rural.
O femeie în vârstă de 64 de ani, a cărei identitate nu a fost dezvăluită şi care locuieşte în apropiere de Burgos, în nordul Spaniei, a născut doi gemeni după ce s-a supus unei fertilizări in vitro în SUA, relatează miercuri EFE.
Patru persoane au murit din cauza gripei, potrivit unei raportări a Institutului Naţional de Sănătate Publică pentru perioada 6 - 12 februarie.
Deputatul liberal Nicolae Neagu, membru al Comisiei pentru buget, a declarat joi că două proiecte de investiţii mari din judeţul Sibiu, viitorul spital clinic judeţean de urgenţă şi centura ocolitoare a municipiului Mediaş, ar putea să primească bani la rectificarea bugetară.
România a finalizat un prim draft al Planului naţional de control al cancerului (PNCC), document elaborat conform recomandărilor din ghidul european de profil, a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, la conferinţa finală a Proiectului CANCON, desfăşurată miercuri la Malta.
În anul 1609 Galileo a inventat telescopul şi a văzut pentru prima oară cosmosul într-un mod cu totul nou. Această descoperire a infirmat teoria că Pământul se află în centrul Universului şi a demonstrat că planeta noastră, la fel ca şi celelalte, se roteşte în jurul Soarelui, realitate care până atunci a fost imposibil de observat direct. IBM Research are ambiţia de a se plasa în această tradiţie a inovaţiilor, fie că este vorba de noi dispozitive tehnologice sau de noi instrumente software, pentru a descoperi realitatea înconjurătoare, de la nivelul nanoscopic la cel macroscopic.
Pagina precedenta | Pagina urmatoare