Cele mai citite
 


Totul despre tiroida sau cum sa previi bolile tiroidiene
joi, 28 iulie 2011   ::   3 Comentarii :: :: Stiri, Articole medicale, Oncologie, Endocrinologie
 

 

 
 
 
 
 
Prof. dr. Constantin Dumitrache medic primar endocrinologie, doctor în ştiinţe medicale-Clinica Gral Medical Colentina

 

 

Tiroida este o glanda endocrina, in forma de fluture, situata in zona cervicala anterioara, deci la nivelul gatului, deasupra manubriului sternal, intre cei 2 muschi sternocleidomastoidieni.
In secolul XVII se introduce termenul de tiroida plecand de la faptul ca ea a fost asociata cu un scut al gatului (in limba greaca scutul este numit Thyreos), dar ulterior s-a dovedit ca prin functionalitatea sa poate fi considerata un scut al normalitatii in organism.
 
Hormonii tiroidieni sunt necesari oricarui proces ce se deruleaza in organism. Pornind de la crestere, hormonii tiroidieni sunt responsabili pentru aparitia nucleilor de osificare, sunt raspunzatori de termoreglarea organismului (fabrica caldura), sunt cei care diferentiaza sistemul nervos si au un rol major in metabolisme (glucidic, lipidic, proteic..etc).
Aproape un miliard de celule poarta numele de foliculi tiroidieni, care sunt sediul biosintezei hormonilor tiroidieni, iar orice afectare a functionalitatii acestora poate duce la insuficienta hormonilor tiroidieni. Tiroida nu este autonoma in organism si nu lucreaza solitar, de aceea avem un intreg sistem de reglare (numit mecanism de feed-back) intre encefal, hipofiza si tiroida.
 
Cele mai intalnite boli ale tiroidei
 
Insuficienta tiroidiana (hipotiroidismul) apare atunci cand glanda tiorida produce insuficienti hormoni tiroidieni. Boala poate sa apara oricand pe parcursul evolutiei unui om (congenital, in copilarie sau la maturitate), de aceea trebuie luate masuri inca din fazele incipiente. Pentru copii trebuie facute controale periodice la medicul specialist deoarece boala poate sa apara fara alte simptome anterioare. Sunt o serie de boli care se pot asocia cu insuficienta tiroidiana, dar prin leziuni la nivelul hipofizei sau hipotalamusului.
 
Simptome hipotiroidie: constipatie, piele uscata, cresterea in greutate desi pacientul nu are pofta de mancare, dureri musculare si articulare, intarzieri menstruale sau cu flux abundent, depresie, gandire si vorbire lenta, somnolenta, scaderea capacitatii de memorare, adaptabilitate scazuta la frig...etc
 
Cauze hipotiroidie:
-inflamatie cauzata de sistemul imunitar (tiroidita autoimuna / Hashimoto);
-in urma unei interventii chirurgicale partiale, partea de glanda ramasa nu produce suficienti hormoni tiroidieni;
-in urma tratamentului cu iod radioactiv, in cazul gusei sau a altor boli ale tiroidei, se distrug prea multe celule (foliculi tiroidieni).
 
Excesul de hormoni tiroidieni (hipertiroidismul), apare atunci cand glanda tiroida pune in circulatie o cantitate mai mare de hormoni tiroidieni. Poate fi antrenata in acest proces intreaga glanda, sau o formatiune tumorala localizata intr-o anumita zona a tiroidei (adenomul toxic). Daca in cazul insuficientei tiroidiene totul “evolueaza incet” in cazul hipertiroidismului totul “evolueaza rapid si agresiv”.
 
Manifestari si simptome pentru hipertiroidie:
-la nivelul aparatului cardiovascular se manifesta prin tulburari de ritm cardiac, cresterea numarului de batai pe minut (tahicardie), batai cardiace rapide si neregulate (fibrilatie), bradicardie (ritm cardiac lent);
-pulmonar se manifesta prin cresterea numarului de respiratii pe minut (cresterea de la 18 respiratii in medie la peste 25 pe minut);
-la nivelul tubului digestiv, tranzitul devine accelerat si acesta se manifesta prin scaune frecvente, dar nu diareice, ci prin scaune neformate frecvente (5-7/zi);
-tegumentele sunt subtiri, umede, chiar excesiv de umede datorita efectului calorigen pe care il au hormonii tirodieni, apoi raman urme usoare pe corp datorita vasodilatatiei periferice (dermografism accentual);
-neuropsihic se manifesta prin agitatie, insomnie, tremuraturi ale membrelor, iar in cazul bolii Graves Basedow (gusa exoftalmica) se adauga modificari oculare, cea mai evidenta fiind “ochii holbati” (protruzia globilor oculari)
-scaderea rapida in greutate chiar daca pacientul are pofta de mancare si mananca (uneori peste medie).
 
Atunci cand pacientul manifesta una sau mai multe din aceste simptome clinice, trebuie sa mearga la medicul endocrinolog (multi pacienti se duc direct la cardiolog, gastroenterolog.. etc si uita de acest aspect).
 
Cauze hipertiroidie
Principala cauza este patologia autoimuna cu aparitia unor substante stimulative pentru functionalitatea tiroidei care duc la un exces de hormoni tiroidieni. Totodata, cum s-a precizat la inceput, o alta cauza o reprezinta formatiunea tumorala hiperfunctionala ce pune in circulatie in organism o cantitate mare de hormoni tiroidieni. Stresul poate fi insa un factor care sa declanseze sau sa accentueze tocmai acest element autoimun cauzal al bolii. Foarte frecvent stresul se regaseste in anamneza fiecarui pacient (povestea spusa la doctor ca factor declansator al bolii). Pacientilor cu hipertiroidism le este contraindicat consumul de alimente cu exces de iod (inclusiv sare iodata), sa curate nuci cu mainile goale, sa faca investigatii cu substanta de contrast..etc
 
Tratament boli tiroida
Majoritatea bolilor tiroidiene se trateaza prin medicamente. Pentru hipotiroidie se administreaza medicamente cu hormoni tiroidieni, iar doza se stabileste in functie de severitatea bolii. Pentru hipertiroidie se apeleaza la medicamente antitiroidiene, iod radioactiv, sau tratamentul chirurgical (tiroidectomie) atunci cand boala nu raspunde la medicatie.
 
Cancerul tiroidian
Cancerul tiroidian este destul de frecvent intalnit in cazul gusilor nodulare, si mai ales in gusile uninodulare. Romania este o tara cu deficit de iod, iar in randul populatiei se gasesc foarte multi oameni cu gusa endemica, aproape 20-30% din populatie.
Cancerul tiroidian este o forma de cancer cu o evolutie lenta, iar diagnosticul se efectueaza pe baza punctiei aspirative cu ac fin. Tiroida este eliminata in acest caz definitiv prin interventia chirurgicala, iar pacientii urmeaza ulterior tratament cu iod radioactiv pentru eliminarea ultimelor celule cancerigene care ar mai putea ramane in tesut. Doctorul stabileste doza necesara suplinirii glandei eliminate, iar acest tratament medicamentos trebuie urmat pe durata intregii vieti.
 
Preventie boli tiroida
In perioada 15 iulie 2011-31 aug 2011 operatorul de servicii medicale Gral Medical desfasoara Campania “Lasa fluturele sa zboare, insa ai grija de el”, iar fiecare pacient poate efectua un control promotional destinat bolilor de tiroida. Astfel, numai in aceasta perioada puteti beneficia de o verificare completa a tiroidei la preturi reduse cu pana la 55%: investigatii de specialitate, analize medicale de laborator si interpretare medicala specializata. Gral Medical continua efortul sau de promovare, preventie si informare a romanilor cu privire la ultimele tratamente din domeniul medicinei private, oferind sprijin cu privire la reducerea incidentelor principalelor afectiuni cu care se confrunta in prezent.
Campania se desfasoara in 5 orase, iar cererile efectuate in perioada campaniei pot fi programate si dupa expirarea acesteia.
Detalii si programari online: www.gralmedical.ro
- Clinica de Diagnostic Gral 021-323.00.00(02) sau 0724-242.259
- Clinica Gral Colentina 021-317.83.95 sau 0730-025.818
- Clinica Gral Ploiesti 0244-516.331
- Clinica OncoFort Pitesti 0311-000.199
- Clinica OncoFort Focsani 0311-000.201
- Clinica OncoFort Craiova  0311-000.200 sau 0351-442.419
 
Recomandari:
Atunci cand pacientul manifesta simptome clinice de hipo sau hipertiroidie, trebuie sa mearga la medicul endocrinolog (multi pacienti se duc direct la cardiolog, gastroenterolog.. etc si uita de acest aspect).
Pentru femeile insarcinate este recomandata o vizita preliminara din timp la medicul endocrinolog , iar dupa nastere in primul an trebuie testata functia tiroidei pentru a evita bolile asociate (tiroidita postpartum). In aceasta perioada aparitia nodulilor tiroidieni benigni este frecventa, insa in ultimii ani a crescut incidenta nodulilor cancerosi (cancer tiroidian).

 

Notare
Comentarii
de EMA IONESCU
Ce inseamna cand aiTPO 430.15

de TPO
Vorbiti de TPO sau de ATPO ( Anti-TPO ) ?

de COSERU MARANDA
Sunt diagnosticata cu tiroida autoimuna si am facut analizele si acum mi-a esit TSH 1,55IUI/ML , Anti-TPO - SER 406+UI/ML SI FTA 0,960 ng/ml va rog sami spuneti daca sunt bune

Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
HIPOTIROIDIA Hipotiroidia apare in conditii in care glanda tiroida produce cantitati mai mici de hormoni tiroidieni decat ar fi necesari organismului, aceasta ducand la “incetinirea” a numeroase functii ale organismului uman. Este mai frecventa pe masura avansarii in virsta, la femei si la persoane ce au rude de...
Tiroida si sanatatea organismului (Campania: “Lasa fluturele sa zboare, insa ai grija de el”) Preventia bolilor tiroidiene Vrei sa afli care este rolul tiroidei in organismul tau? Vrei sa stii de ce un control periodic poate preintampina cu succes cele mai frecvente afectiuni ale tiroidei? Vrei sa beneficiezi de un pachet medical complet la jumatate de pret?
Endocrinologie pe intelesul tuturor Endocrinologia este specialitatea medicala care se ocupa cu diagnosticarea si tratamentul afectiunilor sistemului endocrin. In cadrul endocrinologiei sunt investigate afectiunile tiroidiene, hipofizare, adrenale (glanda suprarenala), gonadale (testicule si ovare) si tulburarile metabolismului...
"Vino cu papionul la control": Pachet promoţional de analize medicale pentru tiroidă Pacienţii din Bucureşti şi din alte şase oraşe pot beneficia de o reducere de 60% la un pachet de analize medicale şi de 25% pentru o ecografie de tiroidă, în cadrul campaniei naţionale "Vino cu papionul la control", desfăşurată în perioada 26 octombrie - 30 noiembrie, la centrele Gral Medical.
Top 5 cauze ale infertilitatii feminine “Ajutor, incercam de ani de zile sa facem un copil, insa fara succes! De ce ni se intampla asta tocmai noua?”
Hipotiroidia si sarcina Disfunctiile tiroidiene in cursul sarcinii necesita o atentie speciala, datorita complicatiilor materno-fetale ce pot apare in absenta unui tratament adecvat. Cea mai frecventa disfunctie tiroidiana in sarcina este hipotiroidia.