Cele mai citite
 


Homeopatie
joi, 18 august 2011   ::   0 Comentarii :: :: Stiri, Altfel de medicina
 

 

 
 
Cuvântul homeopatie derivă din cuvintele greceşti omeo pathos — „suferinţă asemănătoare". Terapia se bazează pe principiul „cui pe cui se scoate". Homeopaţii cred că, dacă luată în doze mari o substanţă poate produce simptomele unei boli, administrată în doze infime ea are capacitatea de a vindeca aceleaşi simptome. Iar acest tratament poate fi aplicat fără a provoca vreun rău pacientului.

 

 

Conceptul „cui pe cui se scoate" există de mii de ani, dar dezvoltarea homeopatiei ca sistem de tra­tament este relativ recentă, datorându-se medi­cului, chimistului şi lingvistului german Samuel Hahnemann (1755-1873).
 
Cu homeopatia, Hahnemann a realizat un sis­tem de vindecare naturală care tratează întreaga persoană, nu doar simptomele. El a testat aproxi­mativ o sută de remedii, aproape toate folosite şi astăzi. Multe alte remedii au fost descoperite de la Hahnemann încoace. Remediile sunt prepara­te utilizând diferite surse (plante, minerale, chiar veninuri), dar fiind administrate în cantităţi ex­trem de mici sunt blânde şi lipsite de riscuri. De­numirea unui remediu homeopatic este de obicei cea latină pentru planta sau materialul folosit ca sursă, de exemplu, Arsenicum album. Totuşi, ma­joritatea homeopaţilor utilizează forme prescur­tate, fie primul cuvânt al denumirii latineşti — Arsenicum —, fie o formă prescurtată a ambelor cuvinte — Ars. alb.
 
Cereţi sfatul unui profesionist
La prima vizită la un homeopat calificat, acesta vă va întreba despre antecedentele medicale, stilul de viaţă, regimul alimentar, ce vă place şi ce nu vă place, despre ce fire aveţi, pentru a vă stabili tipul fizic şi emoţional. Examinarea fizică va fi scurtă, deoarece cheia homeopatiei constă în a-1 asculta şi a-1 înţelege pe pacient.
 
Homeopaţii cred că, de regulă, oamenii se pot autoînsănătoşi, cu condiţia să se hrănească şi să se îngrijească aşa cum trebuie. Astfel, un homeopat tratează simptomele unei boli drept semne că or­ganismul luptă împotriva ei şi va prescrie un remediu care, luat în doză mare, ar produce simptome similare. Scopul tratamentului homeo­patic este de a stimula autovindecarea. Practicianul caută de obicei un remediu care vi se potriveşte în ansamblu, mai curând decât unul care să se adreseze simptomelor pe care le prezentaţi. In general, vă va prescrie un singur remediu o dată şi vă va recomanda să reveniţi pentru consultaţii la in­tervale de trei sau patru săptămâni.
Este bine să căutaţi un   homeopat   experi­mentat dacă aveţi o boa­lă mai veche; dacă sunteţi foarte îngrijorat de boala pe care o aveţi sau dacă aţi încercat fără succes mai multe reme­dii, ar fi bine să consultaţi şi un medic. In cazul copiilor şi al persoanelor în vârstă, mai întâi ar trebui consultat medicul.
 
Folosirea terapiei la domiciliu
Înainte de a începe un tratament, obţineţi întot­deauna un diagnostic medical pentru simptome care, în mod normal, v-ar determina să căutaţi sfatul medicului înainte de a încerca un tratament la domiciliu. Cele mai multe remedii homeopa­tice se găsesc sub formă de pilule sau granule. Pentru leziuni se foloseşte o cremă cu care ungeţi locul şi apoi frecaţi uşor zona, cu insistenţă. Ale­geţi crema de uz homeopatic cu gălbenele pentru tăieturi şi dureri minore şi crema Hypercal (sunătoare şi gălbenele) pentru înţepături de in­secte.
Nu trebuie să uitaţi că un homeopat ţine seama nu doar de simptome, ci şi de starea de spirit, de personalitatea şi de tipul constituţional al pacientului.
 
Luarea granulelor homeopatice
Granulele sunt dulci, deoarece conţin lactoză.
Modul de administrare variază de la o dată pe oră la o dată pe zi, în funcţie de starea pacien­tului.
Luaţi granulele punându-le pe limba curată, la 15 minute după mese sau după spălatul dinţilor.
Se recomandă să evitaţi cafeaua, deoarece co­feina poate diminua eficienţa tratamentului ho­meopatic.
Sugeţi granulele aproximativ 30 de secunde înainte de a le înghiţi.
Când simţiţi că simptomele s-au diminuat, opriţi tratamentul. Dacă simptomele revin, reluaţi-1. Dacă nu există nici o ameliorare în 24 de ore, încercaţi alt remediu.
 
Precauţii speciale
Deoarece remediile homeopatice sunt foarte diluate, şansele de a provoca efecte secundare sunt reduse. Totuşi, un remediu poate provoca o înrăutăţire temporară a simptomelor înainte de a le ameliora. Remediile cu diluţii între 6 şi 30CH nu prezintă nici un risc pentru persoanele de orice vârstă şi nici pentru femeile gravide. Pentru sugari şi copiii mici, zdrobiţi pilulele.
 
Remedii constituţionale
Un homeopat profesionist va ţine seama atât de problemele medicale pe care le-aţi avut în trecut, de caracter, de ceea ce vă place şi ce nu vă place, cât şi de boala actuală. Asta pentru că încearcă să-şi facă o imagine despre constituţia pe care o aveţi. Apoi vă va prescrie un remediu care se potriveşte mai curând constituţiei, şi nu unei anumite suferinţe. Remediile constituţionale sunt deosebit de eficace în stări cronice, precum artrita.
 
 Remedii homeopatice obişnuite
Acest tabel indică simptomele cărora le corespund 18 dintre cele mai folosite remedii homeopatice (între paranteze apar denumirile lor prescurtate).
 
Aconitum - Omag, Aconitum napellus - Febră mare, survenind brusc, noaptea; sete şi transpiraţie excesive; simptome datorate frigului sau spaimei; tuse uscată la copii; teamă sau anxietate exagerată
 
Apis - Albina, Apis mellifica - Umflături în care zona afectată este roşie sau pare plină cu lichid; dureri cu senzaţie de arsură şi furnicături; iritabilitate şi agitaţie; simptome care sunt ameliorate cu aplicaţii reci
 
Arnica - Plantă montană perenă, Arnica montana - Şoc posttraumatic; întinderi musculare, neplăceri cauzate de schimbarea fusului orar; recuperare postoperatorie
 
Arsenicum album (Ars. alb.) - Arsenic, pulbere albă otrăvitoare, fără riscuri în doze homeopatice - Vomă, diaree, crampe abdominale şi stomacale, ca după toxiinfecţii alimentare; răceli la cap, cu nas care curge; simptome alinate de căldură şi înghiţituri de apă rece; anxietate, frisoane, agitaţie şi slăbiciune
 
Belladonna - Planta otrăvitoare numită mătrăgună, Atropa belladonna - Febră mare, eventual cu delir, care începe brusc: senzaţie de piele uscată, care arde, faţă roşie şi lipsă de sete asociată cu febră; dureri pulsatile îndeosebi în zona capului, pupile dilatate şi hipersensibilitate la lumină
 
Bryonia (Bry.) - Plantă a cărei rădăcină este foarte otrăvitoare, Bryonia alba - Febră care se instalează treptat; tuse seacă, dureroasă, care se linişteşte la apăsarea pe piept; sete arzătoare de apă rece; simptome agravate la cea mai mică mişcare; irascibilitate, dorinţă de a fi lăsat în pace
 
Chamomilla (Cham.) - Muşeţel, Matricaria chamomilla - Orice stare proastă, îndeosebi la copii, intoleranţă la durere, agitaţie şi irascibilitate; apariţia dinţilor şi colici însoţite de iritabilitate
 
Gelsemium (Gels.) - Iasomia galbenă din America de Nord, Gelsemium sempervirens - Gripă cu muşchi fără vlagă şi dureroşi, extenuare, slăbiciune, tremurături, febră, sete diminuată; anxietate însoţită de tremurături
 
Hepar sulphuris calcareum (Hepar sulph.) - Compus obţinut din cochilii de stridii încălzite împreună cu sulfura de calciu - Durere de gât cu senzaţia că a rămas ceva în gât; tuse uscată, aspră, cu mucus galben; furuncule şi abcese care nu se vindecă; iritabilitate exagerată, senzaţie de rece şi respiraţie urât mirositoare
 
Hypericum (Hyper.) - Sunătoarea, Hypericum perforatum - învineţirea unor zone foarte sensibile: degetele de la mâini şi picioare, buzele, urechile, ochii şi noada; dureri ascuţite şi bruşte pe traiectul nervilor
 
Ignatia amara (Ign.) - Boabele unui arbore care creşte în China - Melancolie şi doliu după un şoc emoţional; durere „blocată", fără lacrimi; dispoziţie schimbătoare
 
Ipeca (Ipeca-cuanha) - Rădăcina uscată a arbustului brazilian Cephaelis ipecacuanha - Greaţă şi vomă însoţite sau nu de alte simptome, ca tuse, respiraţie şuierătoare, durere de cap şi diaree; rău de dimineaţă
 
Ledum palustre (Led.) - Arbust mic, cunoscut ca rozmarin sălbatic, Ledum palustre - Răni prin înţepare, provocate de aşchii, cuie sau ţepi, care par inflamate, dar sunt reci la atingere; durere uşurată de comprese reci; ochi injectaţi şi umflaţi, reci la atingere
 
Mercurius (Mere.)Mercur - Ganglioni umflaţi, limbă încărcată, transpiraţie abundentă, sete intensă; transpiraţie şi respiraţie urât mirositoare; senzaţii alternante de cald şi rece; iritabilitate şi agitaţie împreună cu alte simptome
 
Nux vomica (Nux) - Otravă din nuca copacului Strychnos nux vomica, ce creşte în estul Asiei - Deranjament gastro-intestinal îndeosebi după o masă îmbelşugată; hrană nedigerată, ca o greutate în stomac; senzaţie de greaţă, fără putinţa de a voma; tranzit intestinal deficitar; arsuri la stomac
 
Pulsatilla (Puls.) - Dediţei, Pulsatilla nigricans - Simptome emoţionale: plânsete, nevoia de consolare, oscilaţii de dispoziţie, îndeosebi la copii; secreţii galben-verzui din nas şi din ochi; probleme menstruale; simptome diminuate prin compasiune şi îmbrăţişări, precum şi de aerul rece şi proaspăt
 
Rhus toxicodendron (Rhus) - Iederă otrăvitoare nord-americană - Luxaţii şi rigiditatea articulaţiilor, ameliorate prin mişcări uşoare; simptome ameliorate de căldură şi agravate la rece şi umezeală sau însoţite de agitaţie extremă; erupţii roşii, dureroase, însoţite de mâncărime
 
Ruta - Virnanţ sau ruta, Ruta graveolens - Vânătăi aproape de os, cum ar fi pe tibia; luxaţii ale gleznei şi încheieturii mâinii; simptome ameliorate de căldură şi agravate la frig şi umezeală; oboseală sau iritaţie a ochilor din cauza suprasolicitării

 

Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Salvia - salvatoarea sanatatii Planta parfumata, din familia mentei, un subarbust cu aspect ornamental, intrebuintat in medicina si gastronomie. Foarte raspandita in gradinile din Europa, America si Africa de Nord, salvia cuprinde cateva sute de specii de plante erbacee sau perene. Poate sa creasca si sub forma de arbusti. In...
Refluxul gastric - sfaturi alimentare pentru vindecarea naturala In jur de 20 % dintre adulti sufera de boala refluxului gastro-esofagian. Cauzele refluxului de acid gastric includ sarcina, herniile hiatale, o dieta nesanatoasa si un dezechilibru al acidului gastric, toate avand ca rezultat regurgitarea acidului care genereaza neplacutele simptome de reflux...
Vitaminele - surse naturale, carente si excese Vitaminele sunt compusi chimici absolut necesari organismului pentru o crestere sanatoasa si un metabolism corect. Corpul omenesc are nevoie de vitamine pentru a crea enzime si hormoni – substante elementare pentru multiplele reactii chimice ce au loc in fiecare moment pentru a asigura supravietuirea...
Alergia mai agresivă ca niciodată Caracteristici generale Ne aflăm într-un secol aflat sub amprenta poluării, a stresului, a luptei cu timpul, a obsesiei igienice şi a egocentrismului dus la limitele de sus ale materialismului. Toate aceste direcţii sfâşie efectiv fiinţa umană în toate felurile, motiv pentru care organismul biologic...
Bolile virale ale copilariei Varicela, pojarul, oreionul si rubeola sunt boli virale care apar in copilarie. Campaniile de vaccinare au facut ca aceste boli sa fie astazi mult mai putin raspandite decat in trecut. Simptomele pot include febra, pete rosii pe piele si o inflamare a ganglionilor limfatici. Terapiile...
Dieta recomandata in caz de raceala sau gripa! In zilele noastre, mai mult ca oricand, suntem constienti ca o alimentatie adecvata este necesara pentru a ne mentine sanatatea, pentru a ne intari sistemul imunitar si a ne ajuta sa ne recuperam mai repede si mai usor dupa o boala. Atunci cand organismul nostru se lupta cateva zile sau chiar saptamani...