Cele mai citite
 


Fitoterapie
joi, 18 august 2011   ::   0 Comentarii :: :: Stiri, Altfel de medicina
 

 
Folosirea remediilor din plante pentru a combate şi vindeca bolile reprezintă, probabil, cea mai veche formă de medicină. Specialiştii susţin că echilibrul natural al principiilor active prezente în plante este mai eficace şi mai puţin nociv decât medicamentele de sinteză cu ingredient activ unic, folosite în medicina modernă convenţională.

Nu se ştie când şi cum şi-au dat seama oamenii că plantele pot fi utilizate în tratarea bolilor, dar fitoterapia a apărut, probabil, în urma folosirii plantelor în alimentaţie şi s-a dezvoltat pe cale empirică, datorită cunoştinţelor dobândite de cei care trăiau mai aproape de natură şi care le-au transmis din generaţie în generaţie.
 
Progresul ştiinţific a făcut posibilă izolarea compuşilor şi identificarea substanţelor chimice din plante, care au efecte terapeutice evidente. Aceste substanţe chimice au fost ulterior obţinute prin sinteză, în laborator, realizându-se ceea ce acum numim medicamente clasice. Cercetările medicale i-au ajutat pe specialiştii în plante să în­ţeleagă mai bine efectele acestora asupra organis­mului, dar nu au modificat modul cum aceştia le utilizează.
 
 
Specialiştii în plante au crezut dintotdeauna că utilizarea întregii plante, cu diversitatea ei de ele­mente, este modul ideal de a spori capacitatea de vindecare a organismului şi de a ajuta la restabili­rea echilibrelor acestuia. Deşi o plantă poate fi aleasă pentru un anumit ingredient, ceilalţi com­puşi ai ei — sau compuşi din mai multe plante în cazul remediilor combinate — pot limita sau in­tensifica acţiunea principală, pot preveni efectele secundare sau pot acţiona pe cale alimentară. Unele produse conţin compuşi activi extraşi din întreaga plantă. Altele conţin doar unul sau doi compuşi care au fost izolaţi din plantă. Un extract standardizat conţine cantităţi cunoscute din unul sau mai mulţi compuşi activi.
 
Cumpărarea şi folosirea plantelor medicinale
• Înainte de a folosi plante medicinale, asiguraţi-vă că aveţi un diagnostic medical corect.
• Folosiţi numai plantele recomandate de un medic.
• Spuneţi-i medicului ce plante medicinale aveţi de gând să folosiţi.
• Cumpăraţi plante doar de la o firmă de încredere.
• Alegeţi o marcă pe al cărei ambalaj sunt menţionate adresa şi numărul de telefon, ca să puteţi cere informaţii suplimentare.
• Evitaţi cumpărarea plantelor în vrac, căci se poate să fi fost expuse mult timp la lumină şi aer.
• Alegeţi produse pentru care poate fi dovedit controlul de calitate, îndeosebi în cazul plantelor medicinale standardizate pentru unul sau mai multe principii active.
• Tincturile din plante sunt preparate adesea având ca suport apa şi alcoolul. Dacă doriţi să evitaţi alcoolul, cumpăraţi tincturi având ca suport glicerina.
• Ţineţi seama de durata de valabilitate a diferitelor produse din plante medicinale. Plantele în vrac, ambalate, pot fi ţinute de la trei luni (frunze şi flori) până la un an (rădăcini şi scoarţă); tincturile, aproape un an; capsulele şi tabletele, de la unul până la doi ani.
• Dacă sunteţi interesat să folosiţi cu regularitate remedii din plante, investiţi într-o carte de specialitate recunoscută, care să vă ofere informaţii complete despre anumite plante.
 
Cereţi sfatul unui specialist
Remediile din plante pot fi folosite pentru trata­rea multor suferinţe obişnuite, precum şi pentru a creşte energia şi imunitatea. Deşi pot fi folosite pentru autotratamente, cel mai bine este să cereţi sfatul unui fitoterapeut. Există medici calificaţi care au studiat şi fitoterapia. Naturopaţii nu au, de obicei, califica­re medicală, dar au trecut printr-o pregătire mul­tilaterală. Ar trebui să vă asiguraţi că practicianul la care vă prezentaţi deţine un atestat profesional oficial.
 
Un fitoterapeut vă va pune întrebări privind antecedentele medicale pe care le aveţi, regimul alimentar şi stilul de viaţă. La nevoie, va proceda la o examinare fizică. După evaluarea stării de sănătate, va căuta cauza profundă a problemei şi eventualele dezechilibre organice care ar fi putut să o provoace. Fitoterapeutul consideră că până nu se abordează acest dezechilibru problema fun­damentală nu va fi rezolvată, deşi se poate ca simptomele să fie atenuate sau chiar suprimate.
 
Fitoterapeutul vă va da sfaturi privind dieta, pentru a vă ajuta să faceţi faţă solicitărilor şi vă poate recomanda un amestec de plante medici­nale adaptat necesităţilor individuale. Consultaţia iniţială durează cam o oră. Şedinţele ulterioare, când fitoterapeutul poate sugera ajustări, durează cam o jumătate de oră.
 
Precauţii speciale
Remediile din plante conţin constituenţi activi care pot fi dăunători dacă sunt luaţi în exces. Respectaţi concentraţiile şi dozele recomandate şi, dacă aveţi vreo îndoială, adresaţi-vă unui medic cunoscător al medicamentelor din plante.
Pentru remediile cumpărate din magazin, respectaţi doza recomandată pe etichetă.
Nu luaţi remedii din plante în combinaţie cu medicamente convenţionale fără a cere aprobarea medicului.
În caz de sarcină şi perioadă de alăptare, dacă aveţi vreo problemă medicală sau dacă aţi trecut de 70 de ani şi aveţi o sănătate precară, faceţi un control medical înainte de a lua plante medicinale.
Nu daţi remedii din plante copiilor sub 16 ani fără un control la medic, care să stabilească dozajul corect.
 
Folosirea terapiei la domiciliu
Plantele medicinale se pretează bine folosirii la domiciliu şi multe pot fi cultivate în grădină sau în jardinieră. Totuşi, nu uitaţi că sunt medica­mente — unele pot fi luate fără riscuri în canti­tăţi mari, altele nu. De asemenea, în caz că le culegeţi personal, fiţi sigur că aţi ales plantele care trebuie. Cel mai bine este să le arătaţi unui cu­noscător. Nu întrebuinţaţi niciodată o plantă da­că nu sunteţi convins că aţi identificat-o corect.
In principiu, remediile din plante se iau până când dispar simptomele. Dacă după două săptă­mâni acestea persistă, se agravează sau apare vreun efect neaşteptat, sistaţi luarea preparatului şi cereţi ajutorul medicului.
 
Administrarea bucală a preparatelor din plante
Multe plante se vând în magazine specializate sau   în farmacii, sub formă de tablete, capsule sau tincturi (extracte în alcool). Ur­maţi instrucţiunile de dozaj în­scrise pe ambalaj, începând cu doza cea mai mică.
Modul tradiţional de a lua plante pe cale bucală este sub formă de ceaiuri. Există două feluri de ceaiuri de plante. Cel preparat cu florile sau frunze­le unei plante se numeşte infuzie şi se face turnând apă fierbinte peste plantă, cu scopul de a elibera în apă principiile active. Al doilea fel, decoctul, se face din părţile dure sau lemnoase ale unei plante, cum sunt rădăcinile, scoarţa, seminţele sau bacele, care trebuie fierte în apă mai mult timp. Ceaiu­rile de plante pot fi băute fierbinţi sau reci.
Doza pentru ceaiuri depinde de vârstă şi de starea sănătăţii, dar cantitatea obişnuită pentru un adult este de o cană de trei ori pe zi. Persoanele vârstnice pot bea jumătate din această doză. Ce­reţi sfatul medicului înainte de a le da copiilor sub 16 ani.
 
Prepararea infuziei: Acest tip de preparat din plante se face la fel ca ceaiul obişnuit. Se poate prepara o cantitate mai mare o dată sau numai câte o cană.
Pentru o cantitate mai mare, turnaţi jumătate de litru de apă fierbinte peste aproximativ 30 g de plantă uscată (sau 60 g de plantă proaspătă). Acoperiţi vasul 5 până la 10 minute pentru a obţine infuzia. Strecuraţi şi turnaţi într-o cană.
Pentru o singură cană, puneţi în cană 1 lingu­riţă de plantă uscată (sau 2 linguriţe de plantă proaspătă), turnaţi apă fierbinte şi lăsaţi cana acoperită 5 minute. Strecuraţi.
 
Prepararea decoctului: Acest tip de preparat din plante se face prin fierberea la foc mic a păr­ţilor dure ale unei plante.
Fierbeţi la foc mic 30 g de plantă pusă în jumă­tate de litru de apă. Fierbeţi aproximativ 15 minute.
Strecuraţi.
O parte din lichid se va fi evaporat, aşa că adăugaţi apă pentru a avea din nou o jumătate de litru.
 
Folosirea plantelor pentru uz extern
Puteţi cumpăra o mare varietate de creme, loţiuni şi alte produse pentru uz extern. Ele sunt utile atunci când aveţi nevoie de un remediu de folosinţă imediată, cum ar fi în caz de prim aju­tor. Dar preparându-le personal, sunteţi mai sigur ce ingrediente conţine. Unele remedii din plan­te nu se găsesc în comerţ.
 
Băi de plante: Oferă o modalitate plăcută de a profita de pe urma plantelor.
Atârnaţi un săculeţ de pânză conţinând plante uscate sau proaspete sub robinetul prin care curge apă fierbinte în cadă.
Pentru o baie pentru mână sau picior adăugaţi un ceai de plante concentrat într-un lighean cu apă fierbinte. Cufundaţi mâna sau piciorul în amestec până când se răceşte apa.
 
Inhalaţii: Puteţi folosi plante uscate sau proaspe­te. Preparaţi, într-un castron de ceramică sau de sticlă, o infuzie concentrată din planta respectivă. Acoperiţi-vă capul şi vasul cu un prosop şi respi­raţi aburii.
 
Cataplasme: Utilizate de obicei pentru a scoate puroiul din ulceraţii sau furuncule, cataplasmele pe bază de plante pot, de asemenea, să aline du­rerile pe nerv şi musculare. Se pot pregăti din plante uscate sau proaspete.
Tăiaţi plantele mărunt, acoperiţi-le cu apă şi încălziţi până la fierbere.
Puneţi pasta obţinută între două bucăţi de tifon şi aplicaţi-o fierbinte pe zona afectată.
Fixaţi cataplasma cu un bandaj sau cu leucoplast.
Folosiţi o sticlă cu apă fierbinte pentru a o men­ţine caldă.
Inlocuiţi-o când s-a răcit.
 
Comprese: Compresele pe bază de plante sunt utile în tratarea luxaţiilor şi vânătăilor, a febrei sau inflamaţiilor şi pentru durerea de cap. Muiaţi o bucată de pânză curată în infuzie con­centrată sau în decoct concentrat (cald sau rece, după cum se recomandă), ori într-o tinctură diluată.
După stoarcerea excesului de lichid din pânză, înfaşuraţi-o în jurul zonei afectate.
Repetaţi operaţia de câte ori este nevoie.
 

Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Refluxul gastric - sfaturi alimentare pentru vindecarea naturala In jur de 20 % dintre adulti sufera de boala refluxului gastro-esofagian. Cauzele refluxului de acid gastric includ sarcina, herniile hiatale, o dieta nesanatoasa si un dezechilibru al acidului gastric, toate avand ca rezultat regurgitarea acidului care genereaza neplacutele simptome de reflux...
Ce este fitoterapia? Fitoterapia (phyton = planta + therapea = tratament) este o stiinta straveche, care foloseste plantele medicinale, numite si oficinale, in scopul vindecarii. Odata cu descoperirile stiintifice ale secolului XX, fitoterapia a ieşit din empirism, punandu-se bazele terapeuticii cu plante pe baze...
Salvia - salvatoarea sanatatii Planta parfumata, din familia mentei, un subarbust cu aspect ornamental, intrebuintat in medicina si gastronomie. Foarte raspandita in gradinile din Europa, America si Africa de Nord, salvia cuprinde cateva sute de specii de plante erbacee sau perene. Poate sa creasca si sub forma de arbusti. In...
„Crezi ca stii ce bei?”, noul volum al prof. Mencinicopschi revolutioneaza mitul hidratarii Prof. Dr. Mencinicopschi a lansat noua sa carte ”Crezi ca stii ce bei?” in cadrul unui eveniment de presa organizat de Coreus Publishing si gazduit de Andreea Marin, cunoscuta pentru atentia acordata stilului de viata sanatos. A bea nu este totuna cu a te hidrata si asa cum suntem ceea ce mancam...
Ce trebuie sa stii daca racesti pe parcursul sarcinii Raceala nu este niciodata placuta mai ales atunci cand esti insarcinata. Exista peste 200 de virusuri care pot cauza "raceala", o infectie a tractului respirator superior. Schimbarea dintre anotimpuri aduce dupa sine si o predispozitie pentru raceli deoacere sarcina suprima sistemul...
Dieta recomandata in caz de raceala sau gripa! In zilele noastre, mai mult ca oricand, suntem constienti ca o alimentatie adecvata este necesara pentru a ne mentine sanatatea, pentru a ne intari sistemul imunitar si a ne ajuta sa ne recuperam mai repede si mai usor dupa o boala. Atunci cand organismul nostru se lupta cateva zile sau chiar saptamani...