Cele mai citite
 


Simtex-OC organizează un simpozion pentru managerii de spitale, la Cluj Napoca
luni, 29 august 2011   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 

Organismul de certificare Simtex organizează, în data de 14 septembrie, la Cluj Napoca, simpozionul cu tema: Implementarea şi certificarea sistemelor calităţii în spitale – pârghie de gestionare a cerințelor legale şi de reglementare conform standardelor de acreditare CoNAS şi a OMFP 946. Evenimentul, care face parte dintr-o serie dedicată de unităților spitalicești din România, se adresează, de această dată, zonei de centru a țării, vizând județele Cluj, Bihor, Mureș, Alba, Sibiu.

La simpozion și-au anunțat participarea manageri de spitale din zonă, autorități locale, reprezentanți ai Casei de Asigurări de sănătate Cluj, ai Colegiului Medicilor și ai Direcției de Sănătate Publică locale.
 
“Simpozionul “Implementarea şi certificarea sistemelor calității în spitale – pârghie de gestionare a cerintelor legale şi de reglementare conform standardelor de acreditare CoNAS şi a OMFP 946” oferă oportunitatea de a realiza un dialog concret între reprezentanţii instituţiilor sanitare şi specialiştii din domeniu, cu scopul identificării unei maniere raţionale şi eficiente de a îndeplini seturi variate de cerinţe impuse de Ministerul Sănătăţii Publice, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Comisia Naţională pentru Acreditarea Spitalelor şi de a identifica programe şi resurse de finanţare”, spune Mariana Ionescu, Director General al Simtex-OC. “La această manifestare sunt aşteptaţi manageri ai instituțiilor din domeniul sănătății din zona de centru a țării. Participarea la eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile”, subliniază Mariana Ionescu .
 
Evenimentul va avea loc la hotelul Royal Classic din Cluj Napoca, între orele 9-13.00.
 
Agenda simpozionului cuprinde:
 
·        Cerinţele standardelor CoNAS de acreditare a spitalelor
·        Cerinţele standardelor de management / control intern la entităţile publice conform ordinul OMFP 946
·        Cerinţele standardelor ISO 9001 şi ISO 15189, condiţii de contractare ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate
·        Implementarea şi certificarea sistemelor calităţii în spitale
·        Trasabilitatea între cerinţele OMFP 946 şi cerinţele standardului de referinţă ISO 9001
·        Prevenirea şi gestionarea riscurilor - Cerinţe ale standardelor ISO 14001 şi OHSAS 18001
·        Certificarea sistemului de management al securităţii informaţiei conform ISO 27001 - Instrument de implementare a cerinţelor CoNAS privind managementul operaţional al informaţiei, gestionarea datelor pacienţilor, managementul resurselor umane.
 
Programul simpozionului:

09.00 - 09.30 Înregistrarea participanţiilor
09.30 - 11.00 Sesiune de lucru
11.00 - 11.30 Pauză de cafea şi gustari
11.30 - 13.00 Sesiune de lucru
13.00 - 14.00 Prânz
 
Simtex este unul dintre principalele organisme de certificare din România. Cu o experienţă în piaţă de peste 15 ani şi beneficiind de serviciile unei echipe de profesionişti, Simtex-OC are în portofoliu clienţi din domeniul medical precum: Sanador, Spitalul Marie Curie, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic Colţea, Centru Medical Medas, Spitalul Clinic Nicolae Malaxa, Medinst Diagnostic Romano-German, Spitalul de Urgenţă Prof. Dr Gerota.
 
RSVP:
Claudia Stancu
PR Manager Simtex-OC
0040.0754.073.271

Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Peste 70 de medici la simpozionul organizat de Simtex la Cluj Napoca Organismul de certificare Simtex a organizat, în data de 14 septembrie, la Cluj Napoca, simpozionul cu tema: Implementarea şi certificarea sistemelor calităţii în spitale – pârghie de gestionare a cerinţelor legale şi de reglementare conform standardelor de acreditare CoNAS şi a OMFP 946....
Simtex-OC organizează un simpozion pentru managerii de spitale, la Timișoara Organismul de certificare Simtex organizează, în data de 2 noiembrie, la Timisoara, simpozionul cu tema: Implementarea şi certificarea sistemelor calităţii în spitale – pârghie de gestionare a cerințelor legale şi de reglementare conform standardelor de acreditare CoNAS şi a OMFP 946. Evenimentul,...
60 de medici bănățeni au aflat care sunt beneficiile certificării ISO 9001 în procesul de acreditare a spitalelor Organismul de certificare Simtex a organizat, în data de 2 noiembrie, la Timișoara, simpozionul cu tema: Implementarea şi certificarea sistemelor calităţii în spitale – pârghie de gestionare a cerinţelor legale şi de reglementare conform standardelor de acreditare CoNAS şi a OMFP 946. Evenimentul,...
Peste 70 de participanţi la simpozionul organizat de Simtex-OC şi CCI Maramureş Organismul de certificare Simtex a organizat, în data de 20 iulie, la Baia Mare, simpozionul cu tema: Implementarea şi certificarea sistemelor calităţii în spitale – pârghie de gestionare a cerinţelor legale şi de reglementare conform standardelor de acreditare CoNAS şi a OMFP 946. Evenimentul, care...
Simtex-OC organizează un simpozion pentru managerii de spitale, la Baia Mare Organismul de certificare Simtex organizează, în data de 20 iulie, la Baia Mare, simpozionul cu tema: Implementarea şi certificarea sistemelor calităţii în spitale – pârghie de gestionare a cerințelor legale şi de reglementare conform standardelor de acreditare CoNAS şi a OMFP 946. Evenimentul este...
CNAS: Vor fi introduse noi sub-programe în sprijinul bolnavilor de cancer Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii au în vedere dezvoltarea Programului de oncologie şi introducerea unor sub-programe noi, care să vină în sprijinul bolnavilor de cancer, atât copii cât şi adulţi, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă organizată de Asociaţia Pavel...