Cele mai citite
 


Peste 70 de medici la simpozionul organizat de Simtex la Cluj Napoca
vineri, 16 septembrie 2011   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 

 

 
 
Organismul de certificare Simtex a organizat, în data de 14 septembrie, la Cluj Napoca, simpozionul cu tema: Implementarea şi certificarea sistemelor calităţii în spitale – pârghie de gestionare a cerinţelor legale şi de reglementare conform standardelor de acreditare CoNAS şi a OMFP 946. Evenimentul, care face parte dintr-o serie dedicată unităţilor spitaliceşti din România, s-a adresat, de această dată, zonei de centru a ţării, vizând judeţele Cluj, Bihor, Mureş, Alba, Sibiu.

 

 La simpozion au participat peste 70 de manageri de spitale şi medici din zonă, autorităţi locale, reprezentanţi ai Casei de Asigurări de sănătate Cluj, ai Colegiului Medicilor şi ai Direcţiei de Sănătate Publică judeţene.

 
Speakeri:
Ing. Mariana Ionescu, Director General, Simtex – Organismul de Certificare
Ing. Sandu Darius, Auditor al Sistemului de Management al Calităţii
Răzvan Ionescu, Director Departament de Certificare a Securităţii Informaţiei, Simtex – Organismul de Certificare
Emilia Groza, Preşedinte Director-General, Casa de Asigurări de Sănătate Cluj
Dr. Dorina Duma,Director Executiv, Direcţia de Sănătate Publică Cluj
Conf. Dr. Aurel Bizo, medic primar pediatrie, medic primar nefrologie din cadrul Clinicii Pediatrie II, Colegiul Medicilor Cluj.
 
 
 
 
 
 
“Simpozionul “Implementarea şi certificarea sistemelor calităţii în spitale – pârghie de gestionare a cerinţelor legale şi de reglementare conform standardelor de acreditare CoNAS şi a OMFP 946” oferă oportunitatea de a realiza un dialog concret între reprezentanţii instituţiilor sanitare şi specialiştii din domeniu, cu scopul identificării unei maniere raţionale şi eficiente de a îndeplini seturi variate de cerinţe impuse de Ministerul Sănătăţii Publice, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Comisia Naţională pentru Acreditarea Spitalelor şi de a identifica programe şi resurse de finanţare”, spune Mariana Ionescu, Director General al Simtex-OC.
 
Agenda simpozionului a cuprins:
 
·        Cerinţele standardelor CoNAS de acreditare a spitalelor
·        Cerinţele standardelor de management / control intern la entităţile publice conform ordinul OMFP 946
·        Cerinţele standardelor ISO 9001 şi ISO 15189, condiţii de contractare ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate
·        Implementarea şi certificarea sistemelor calităţii în spitale
·        Trasabilitatea între cerinţele OMFP 946 şi cerinţele standardului de referinţă ISO 9001
·        Prevenirea şi gestionarea riscurilor - Cerinţe ale standardelor ISO 14001 şi OHSAS 18001
·        Certificarea sistemului de management al securităţii informaţiei conform ISO 27001 - Instrument de implementare a cerinţelor CoNAS privind managementul operaţional al informaţiei, gestionarea datelor pacienţilor, managementul resurselor umane.
 
Un moment deosebit în cadrul evenimentului a fost sesiunea de comunicări despre implementarea sistemului de management al securităţii informaţiei. Astfel, la ora 11.00., personalului medical din sala i s-au adăugat reprezentanţi ai mediului de afaceri din zona de centru a ţării, de asemenea interesaţi de acest subiect.
 
“Sesiunea de comunicări cu tema “Implementarea sistemului de management al securităţii informaţiei, decizie strategică pentru orice organizaţie”, îşi propune să detalieze aspectele teoretice şi practice necesare implementării, auditării şi certificării unui sistem de management al securităţii informaţiei în cadrul unei societăţi comerciale. Standardul ISO/IEC 27001 furnizează recomandări pentru ţinerea sub control a riscurilor informaţionale, aduce o clarificare asupra tipurilor de ameninţări şi dă direcţii de abordare ale metodelor de protecţie pentru a asigura supravieţuirea companiei, minimizarea potenţialelor daune financiare, maximizarea profitului şi a perspectivelor organizaţiei”, spune Răzvan Ionescu, Directorul Departamentului de Certificare a Securităţii Informaţiei, în cadrul Simtex-OC. “
 
Simtex este unul dintre principalele organisme de certificare din România. Cu o experienţă în piaţă de peste 15 ani şi beneficiind de serviciile unei echipe de profesionişti, Simtex-OC are în portofoliu clienţi din domeniul medical precum: Sanador, Spitalul Marie Curie, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic Colţea, Centru Medical Medas, Spitalul Clinic Nicolae Malaxa, Medinst Diagnostic Romano-German, Spitalul de Urgenţă Prof. Dr Gerota.
 
 

Claudia Stancu

 

PR Manager Simtex-OC

0040.0754.073.271

claudia.stancu@simtex.ro

 

www.simtex.ro

 

Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Simtex-OC organizează un simpozion pentru managerii de spitale, la Cluj Napoca Organismul de certificare Simtex organizează, în data de 14 septembrie, la Cluj Napoca, simpozionul cu tema: Implementarea şi certificarea sistemelor calităţii în spitale – pârghie de gestionare a cerințelor legale şi de reglementare conform standardelor de acreditare CoNAS şi a OMFP 946. Evenimentul...
60 de medici bănățeni au aflat care sunt beneficiile certificării ISO 9001 în procesul de acreditare a spitalelor Organismul de certificare Simtex a organizat, în data de 2 noiembrie, la Timișoara, simpozionul cu tema: Implementarea şi certificarea sistemelor calităţii în spitale – pârghie de gestionare a cerinţelor legale şi de reglementare conform standardelor de acreditare CoNAS şi a OMFP 946. Evenimentul,...
Simtex-OC organizează un simpozion pentru managerii de spitale, la Timișoara Organismul de certificare Simtex organizează, în data de 2 noiembrie, la Timisoara, simpozionul cu tema: Implementarea şi certificarea sistemelor calităţii în spitale – pârghie de gestionare a cerințelor legale şi de reglementare conform standardelor de acreditare CoNAS şi a OMFP 946. Evenimentul,...
Peste 70 de participanţi la simpozionul organizat de Simtex-OC şi CCI Maramureş Organismul de certificare Simtex a organizat, în data de 20 iulie, la Baia Mare, simpozionul cu tema: Implementarea şi certificarea sistemelor calităţii în spitale – pârghie de gestionare a cerinţelor legale şi de reglementare conform standardelor de acreditare CoNAS şi a OMFP 946. Evenimentul, care...
Managerul Spitalului Judeţean Bihor reclamă Casa de Asigurări de Sănătate pentru subfinanţare cu bună-ştiinţă Managerul celui mai mare spital din judeţul Bihor, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea, dr. Gheorghe Carp, a reclamat, vineri, relaţia cu Casa de Asigurări de Sănătate despre care susţine că generează subfinanţarea spitalului pentru cel puţin 700 de cazuri lunar.
Bihor:O treime din medicii de familie, neînscrişi în reţeaua de screening gratuit pentru cancerul de col uterin Aproape 30% din medicii de familie bihoreni nu s-au înscris încă într-un program gratuit de depistare a cancerului de col uterin la femei, program finanţat, de anul trecut, de către Ministerul Sănătăţii, a declarat vineri, pentru AGERPRES, dr. Daniela Rahotă, director executiv al Direcţiei de Sănătate...