Cele mai citite
 


PROLACTINA, HORMONUL ESENTIAL PENTRU LACTATIE
joi, 22 septembrie 2011   ::   0 Comentarii :: :: Stiri, Articole medicale, Endocrinologie
 

  
 
 
 Hipofiza sau glanda pituitara este situata la baza craniului, in "saua turceasca" a osului sfenoid, posterior de chiasma optica, cantarind intre 0,4 si 0,8 grame. Hipofiza este alcatuita din:

 

 

·        un lob anterior - numit si adenohipofiza;
·        un lob posterior - neurohipofiza;
·        un lob intermediar, rudimentar.
 
Adenohipofiza secreta hormonul de crestere(STH), prolactina(PRL), adrenocorticotropul (ACTH), hormonul foliculostimulant (FSH), hormonul luteinizant (LH), hormonul tireostimulator (TSH).
 
Lobul intermediar hipofizar secreta hormonul melanocitostimulator(MSH), iar neurohipofiza secreta vasopresina sau hormonul antidiuretic(ADH) si ocitocina.
Prolactina este secretata de celulele lactotrope ale hipofizei anterioare,care constituie 15-20% din masa glandei, ajungand in perioada de graviditate pana la 70% din masa glandei pituitare si este esentiala pentru lactatie. Receptorii pentru prolactina se gasesc la nivelul glandei mamare, gonadelor (ovare sau testicule), ficatului, rinichilor si suprarenalelor.
 
Cresterea productiei de hormoni estrogeni din timpul sarcinii stimuleaza dezvoltarea si replicarea celulelor lactotrope hipofizare, determinand astfel cresterea secretiei de prolactina. In timpul sarcinii, hipofiza isi dubleaza dimensiunile, iar dupa nastere revine la normal. Prolactina pregateste glanda mamara pentru alaptare. Lactatia incepe dupa nastere, cand nivelul estrogenilor scade. Nivelul de prolactina in organismul fatului incepe sa creasca din saptamana 25 de viata intrauterina, probabil datorita transferului de estrogeni materni si stimularii hipofizei fatului de catre acestia.
 
Secretia de prolactina de catre hipofiza este controlata de hipotalamus. Distrugerea hipotalamusului sau tijei hipofizare duce la cresterea secretiei de prolactina si a concentratiei serice a PRL. Factorul hipotalamic inhibitor principal al secretiei de prolactina este dopamina.
 
Excesul de prolactina(hiperprolactinemia) poate fi:
                    fiziologic - in cazul sarcinii, alaptarii, somnului, ingestiei de alimente, stimularii mameloanelor,stresului;
                    cauzat de unele medicamente - antagonisti ai receptorilor dopaminergici (fenotiazine, butirofenone, tioxantine, metoclopramid, sulpirida, respiridon), agenti care scad nivelul dopaminei (metildopa, rezerpina), hormoni (estrogeni, antiandrogeni), substante opioide (cocaina sau medicamente opioide), verapamil.
                    patologic - in cazul tumorilor hipofizare (prolactinoame, adenoame), afectiuni hipotalamice sau ale tijei hipofizare (sarcoidoza, craniofaringioame sau alte tumori, iradieri ale craniului, sectionarea tijei hipofizare, sindromul de sa goala, anomalii vasculare-anevrisme, hipofizita limfocitara, carcinom metastatic), hipotiroidism primar, insuficienta renala cronica, ciroza hepatica, traumatisme ale peretelui toracic (interventii chirurgicale, zona zoster), convulsii.
 
Hiperprolactinemia se asociaza cu hipogonadism, infertilitate si galactoree (secretie lactata mamara).
 
Cea mai des intalnita cauza de hiperprolactinemie este prolactinomul. Prolactinomul este un adenom hipofizar secretant si, in functie de marime, pot fi micro sau macroprolactinoame. Microprolactinoamele determina hiperprolactinemie si hipogonadism, in timp ce macroprolactinoamele influenteaza si secretia altor hormoni hipofizari, determina cefalee, tulburari ale campului vizual, varsaturi si alte simptome date de compresia tesutului invecinat. Hipogonadismul se exprima clinic, la femei, prin amenoree (lipsa menstruatiei), cicluri menstruale neregulate, infertilitate, iar la barbati prin scaderea libidoului, impotenta sexuala, infertilitate.
 
Tratamentul hiperprolactimeniei este medicamentos si se face cu agonisti ai dopaminei (bromocriptina). Nivelul seric al prolactinei revine la normal la aproape toti pacientii care tolereaza tratamentul, dupa cateva zile de administarare a dozei de bromocriptina. Tratamentul chirurgical este indicat in cazul macroprolactinoamelor, cand exista fenomene de compresie sau cand nu este tolerat tratamentul medicamentos.
 
Deficitul de prolactina (hipoprolactinemia) se manifesta clinic prin lipsa lactatiei. Hipoprolactinemia apare prin necroza celulelor lactotrope din hipofiza. Necroza lactotropelor se produce din cauza scaderii tensiunii arteriale sistemice(din cauza hemoragiei postpartum) si a irigatiei sanguine scazute. Diabetul zaharat favorizeaza infarctul hipofizei, chiar si in absenta hemoragiei importante. In fazele tardive ale sarcinii poate apare si o distructie autoimuna a hipofizei.
  
Dr. Zarva Maria
Medic specialist medicina de familie
Medcenter Constanta
0241.620.280

 

Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Adenoamele hipofizare: tipologie, manifestari, tratamente Hipofiza este o glanda endocrina situata la baza creierului, intr-o loja a osului sfenoid, numita saua turceasca (sella turcica). Dimensiunea normala a hipofizei este de 1,5/0,8/0,6cm. Tumorile hipofizare reprezinta cam 10-15% din totalul tumorilor intracraniene, cele mai frecvente fiind adenoamele...
Diabetul insipid Desi sunt asemanatoare ca denumire, iar unele simptome sunt comune (poliurie – eliminarea unei cantitati mari de urina, polidipsie – senzatie exagerata de sete), diabetul insipid nu trebuie confundat cu diabetul zaharat. Aceste doua afectiuni endocrine sunt diferite din punct de vedere al cauzelor...
Dereglarile de ovulatie – un inamic frecvent al fertilitatii Un semnal important, care indica faptul ca organismul feminin este pregatit pentru conceptie, este prezenta ovulatiei. Tocmai de aceea, faptul ca disfunctia ovulatorie constituie una dintre cele mai frecvente cauze ale infertilitatii in cazul femeilor, este o problema tot mai presanta pentru...
Endocrinologie pe intelesul tuturor Endocrinologia este specialitatea medicala care se ocupa cu diagnosticarea si tratamentul afectiunilor sistemului endocrin. In cadrul endocrinologiei sunt investigate afectiunile tiroidiene, hipofizare, adrenale (glanda suprarenala), gonadale (testicule si ovare) si tulburarile metabolismului...
CELE MAI RASPANDITE AFECTIUNI ALE FICATULUI Transformarea societatii romane intr-una de consum intens, stresul zilnic, alimentatia bogata in fast-food si saraca in fructe si legume proaspete, lipsa efortului fizic de orice fel, a schimbat destul de mult patologia digestiva in ceea ce priveste frecventa, varsta de aparitie si severitatea...
Totul despre tiroida sau cum sa previi bolile tiroidiene Prof. dr. Constantin Dumitrache medic primar endocrinologie, doctor în ştiinţe medicale-Clinica Gral Medical Colentina