Cele mai citite
 


Cluj: Societatea civilă propune măsuri împotriva exodului medicilor
marţi, 4 octombrie 2011   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 

Construirea Spitalului Regional de Urgenţă, transformarea de către primărie în locuinţe sociale pentru tinerii medici a spaţiilor locative neutilizate sau a apartamentelor preluate de bănci şi iniţierea de către municipalitate a unor proiecte legislative ar fi câteva dintre măsurile care pot să diminueze plecarea medicilor clujeni în străinătate, rezultă din concluziile unei audieri publice organizate de Consiliul Civic Local şi la care au participat factori decizionali din Cluj-Napoca.

Potrivit comisiei de experţi a audierii publice, formată din preşedintele UMF Cluj, Marius Bojiţă, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Cluj, Emilia Groza, profesorul Ioan Lumperdean de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi sociologul Ana Luduşan, spitalele clujene aveau, în luna august, 1.400 de posturi neocupate, dintre care 300 pentru medici şi 700 pentru asistenţi medicali.


Din concluziile comisiei de experţi, transmise, luni, AGERPRES, reiese că printre cauzele cele mai importante care determină plecarea medicilor se numără nivelul scăzut de salarizare în comparaţie cu alte state ale UE, lipsa unor condiţii sociale pentru tinerii medici şi familiile acestora (locuinţe, grădiniţe pentru copiii familiilor tinerilor medici), blocarea posturilor de către guvern şi reducerile salariale recente, suprasolicitarea prin încărcarea cu pacienţi, lipsa unui sistem privat de asigurări de sănătate pentru asistenţa de specialitate.
'Recomandările comisiei de experţi vizează iniţierea de către municipalitate a unei legislaţii care să permită contracte de credite pentru studii pentru a evita subvenţia de la stat. În astfel de programe ar putea fi beneficiari de servicii (tutorii unor programe bursiere) corporaţii sau bănci. O măsură actuală de maximă importanţă este legalizarea plăţilor informale cu beneficii la sistemul fiscal naţional (impozitare) care ar duce şi la o transparentizare a acestor plăţi. Pentru municipalitate sugerăm înfiinţarea unui birou dedicat în cadrul primăriei pentru informaţii şi oportunităţi CSR (Corporate Social Responsability) prin care clinici sau secţii ar putea fi preluate în 'responsabilitate' pentru finanţări ce vizează utilităţi, renovări sau dotări. O altă sugestie ar fi parteneriate cu alte oraşe (în baza înfrăţirilor) care să aibă în vedere şi parteneriate pe probleme medicale', se mai arată în concluziile amintite.


Consiliul Civic Local a organizat o audiere publică cu tema 'Putem păstra medicii acasă sau îi oferim pe tavă străinilor?', la care au participat medici implicaţi în managementul unităţilor sanitare, asociaţii profesionale de profil, medici cadre didactice, reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, politicieni, candidaţi la Primăria Cluj-Napoca.


Potrivit statutului său, Consiliul Civic Local reprezintă "vocea societăţii civile clujene, exprimându-se ca o alternativă simbolică, civică şi apolitică a Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca". Forul a fost fondat în 2004 de cluburile Lions şi de 38 de ONG-uri, iar acum iniţiativa este susţinută de peste 45 de ONG-uri.AGERPRES/(AS - Marius Septimiu Avram)

Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Cluj: Primul master în ATI şi Medicină de Urgenţă pentru asistenţi medicali licenţiaţi Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca a prezentat, joi, într-o conferinţă de presă, rezultatele obţinute în derularea unui proiect cofinanţat din Fondul Social European, dedicat creşterii calităţii asistenţei medicale în Anestezie, Terapie Intensivă (ATI) şi Medicina...
Bistriţa-Năsăud: "Locomotivele" partidelor pentru alegerile parlamentare - grupaj Atragerea înapoi în ţară a celor plecaţi în străinătate, problemele fermierilor şi ale agriculturii în general, dezvoltarea infrastructurii şi turismului din judeţul Bistriţa-Năsăud sunt principalele priorităţi pe care spun că le vor avea în vedere dacă vor ajunge în Parlamentul României candidaţii la...
Cluj: Noul sistem de finanţare nu avantajează CJAS, afirmă conducerea instituţiei Cluj-Napoca, 16 ian /Agerpres/ - Aproximativ 50% din bolnavii trataţi în spitalele din Cluj-Napoca vin din alte judeţe, iar noul sistem de finanţare a serviciilor medicale, aplicat din acest an, nu avantajează Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, susţine preşedintele - director general al CJAS Cluj...
Cluj: Rezultatele primului proiect educaţional universitar din România în domeniul medicinei de urgenţă, prezentate la UMF Reprezentanţi de prestigiu ai vieţii medicale din ţară şi din străinătate vor prezenta luni, în cadrul unei conferinţe care se va desfăşura la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca, rezultatele derulării primului proiect educaţional universitar din România în domeniul...
Cluj: Medicina de urgenţă va fi predată după principii moderne şi practice Peste 1.200 de studenţi din Universităţile de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş vor studia disciplina "medicină de urgenţă" după o curriculă inovativă, bazată pe tehnologii moderne, bazele noului sistem formativ fiind puse printr-un proiect ce se va desfăşura 24 de luni, în valoare...
Candidaţii la Primăria Ploieşti, despre soluţiile pentru spitale, proiectele europene şi măsurile anticorupţie Cei 13 candidaţi pentru funcţia de primar al municipiului Ploieşti au răspuns întrebărilor AGERPRES referitoare la proiectele avute în vedere pentru Spitalul de Pediatrie şi cel Municipal, aflate în subordinea primăriei, şi soluţiile financiare pentru implementarea lor; cele mai importante trei proiecte...