Chirurgia sau razele nu sunt în mod neapărat cea mai bună alegere pentru tratarea cancerului de prostată la pacienţii în vârstă, potrivit unui studiu publicat în Journal of the American Medical Association, relatează AFP.
Potrivit acestui studiu, administrarea unui tratament conservator (non-chirurgical) atât timp cât boala nu evoluează nu pare să fie atât de riscantă pe cât se credea.
Studii anterioare arătaseră deja că un tratament agresiv precoce nu pare să scadă substanţial rata mortalităţii la pacienţii peste 65 de ani. Cu toate acestea, politica ce constă în preferarea unui tratament conservator nu este aplicată decât în circa 10% dintre cazuri.
Cancerul de prostată este o boală cu o evoluţie lentă care survine în general la o vârstă avansată.
'Dacă se compară faptul că un bărbat are 17% riscuri să contracteze un cancer de prostată în cursul vieţii cu faptul că riscul de a muri din această cauză este de numai 3%, pare evident că tratamentele conservatoare trebuie aplicate pentru majoritatea bărbaţilor cărora li s-a diagnosticat un cancer de prostată', a scris Grace Lu-Yao, de la Cancer Institute din New Jersey (nord-estul SUA), principalul autor al studiului.
Echipa lui Lu-Yao a urmărit cazurile a 14.516 bărbaţi care sufereau de cancer de prostată, care au fost trataţi fără chirurgie şi raze, timp de cel puţin 6 luni după diagnostic.
Or, în condiţiile în care studiile mai vechi arătau că bărbaţii cu vârste între 66 şi 74 de ani care au urmat un tratament conservator prezentau între 15 şi 23% riscuri să moară în următorii 10 ani, rezultatele ultimului studiu nu au indicat decât un risc de deces de 6%.
Potrivit studiului, diferenţa se explică probabil prin progresul tratamentelor medicale şi introducerea unui test de detectare precoce a cancerului de prostată (PSA), care s-a răspândit începând din 1992.
| Comentarii |
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul! Apasati aici pentru a trimite un comentariu
|
|