Cele mai citite
 


Mici probleme cu dintii
joi, 8 martie 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri, Sanatate si frumusete, Au, ma doare!, Stomatologie
 

 

 

 

Daca in articolul introductiv al acestei serii am vorbit despre motivele pentru care nu trebuie sa-ti fie frica de medicul stomatolog, astazi as dori sa vorbim despre motivele simple pentru care ar trebui sa te prezinti la medicul stomatolog.

 
 
Simplu sau complicat, in medicina dentara, inseamna ca necesita sau nu tratament al canalului pulpei dentare. Adica, daca o carie este de adancimea stratului de smalt sau si putin in dentina atunci este numita carie simpla.
 
Poate am inceput prea brusc si mai trebuie cateva notiuni introductive:
 
Dintele are 2 parti importante : coroana - partea aflata in gura si radacina - partea aflata in gingie si os.
 
Ce spun o sa para orecum a fi teoria chibritului, insa asta este realitatea anatomica si odata inteleasa anatomia, ea te va ajuta sa intelegi foarte multe de acum inainte.
 
 
Partea coronara a dintelui are 3 straturi: smalt, dentina si camera pulpara. In camera pulpara este adapostita pulpa dentara, adica un nerv, o artera si o vena.
Partea radiculara (radacina) are si ea 3 straturi: cement, dentina si canale radiculare. In canalele radiculare se afla pulpa radiculara, adica nerv, artera si vena.
 
 Caria reprezinta o distructie a unuia sau a mai multor straturi ale coroanei (uneori si ale radacinii). Se formeaza o cavitate care in functie de intindere si adancime poate fi simpla (daca este doar in smalt si dentina) si complicata daca ajunge pana in camera pulpara.
 
Pentru a sti in ce stadiu este o carie analizezi durerea. Daca doare numai la stimuli chimici(dulce, acru) sau la cei fizici (cald, rece) si apoi trece in momentul in care stimulul a disparut, atunci ai o carie simpla. Daca durerea apare spontan (din senin) si dureaza mai mult, atunci vei sti ca pulpa dentara este afectata si caria este complicata.
 
Simpla sau complicata, conteaza mai putin. Important este ca la aparitia durerii sa iti faci programare la dentist. Cu cat sesizezi mai din timp caria cu atat distructia dentara va fi mai mica si recuperarea va fi mai cu succes.
 
De fapt, daca iti vei face un obicei sa vizitezi stomatologul o data la fiecare 6 luni vei observa ca nu vei ajunge niciodata sa ai carii complicate, iar probabilitatea aparitiei cariilor va fi din ce in ce mai mica.
 
Odata cu vizita periodica la cabinetul stomatologic poti cere medicului sau igienistei efectuarea unui tratament profilactic (adica, de curatare a tartrului si de indepartare a petelor inestetice de pe smaltul dintilor).
 
In ceea ce priveste tratamentele anterioare (carii, aparitii ale dintilor, pozitii de crestere ale dintilor sau protetica) acestea vor fi controlate mai usor daca vor fi vazute de specialist la fiecare jumatate de an.
 
Sa ne inchipuim ca in ciuda eforturilor de pastrare a dintilor curati, la unul dintre controalele periodice medicul a descoperit o carie. Cu sau fara aparitia durerilor, o carie poate fi descoperita vizual sau palpand locuri mai putin vizibile cu instrumente stomatologice (sonda dentara) ori cu ajutorul camerei intraorale sau radiologic pe film.
 
Medicul va aprecia adancimea cavitatii si va decide atitudinea terapeutica, adica tratamentul. 
Pentru tratamentul unei carii simple va fi nevoie de curatarea substantei dentare alterate, efectuarea unei cavitati mai mult sau mai putin cu forma standardizata si umplerea in forma cat mai anatomica a cavitatii cu material de obturatie.
 
In functie de adancimea cavitatii, se vor pune succesiv si materiale care vor proteja pulpa dentara contra atacului agresiv al componentelor chimice din materialului de obturatie si al stimulilor termici (cald, rece). Uneori, deschiderea camerei pulare in timpul curatarii cavitatii nu necesita tratament de canal. Exista substante care in anumite limite (dimensiuni ale orificiului in camera pulpara) pot acoperi spartura si permit tratarea cariei ca pe una simpla.
 
Daca medicul va fi dispus sa-ti explice sau sa-ti arate cu o camera intraorala cat de adanca este cavitatea rezultata in urma curatarii substantei alterate, vei sti ca obturatia (plomba) de efectuat va avea, ca intr-un sandwich, un strat de protectie a pulpei, un altul de rezistenta si un al treilea de frumusete.
 
Deoarece astazi materialele de obturatie sunt fizionomice (imita naturalul) dintele tratat va trebui sa fie de forma si culoarea de dinainte de aparitia cariei, adica obturatia nu trebuie sa se vada.
 
In finalul tratamentului, obturatia va trebui sa fie satisfacatoare din punct de vedere estetic, neteda la atingerea cu limba si de aceeasi inaltime cu dintele inainte de aparitia cariei. Daca vei accepta o obturatie care doare la rece sau este aspra ori inalta, vei avea surpriza ca dupa tratament, simptomatologia dureroasa sa continue sau sa se agraveze. Tu vei sta linistit crezand ca totul este in regula, insa caria sau/si inflamatia pulpei isi va continua procesul distructiv, materialul de obturatie va cadea, asperitatile materialului te vor face sa pui limba in permanenta pe dintele tratat sau sa nu poti manca din cauza ca vei avea impresia ca dintele tratat se atinge de antagonist.
 
In toate aceste cazuri, tratamentul trebuie continuat sau, in cel mai rau caz, refacut dar nu abandonat pe motiv ca te vei obisnui sau simptomele esecului vor disparea. Trebuie sa stii ca orice compromis este o invitatie spre dezastru.
 
Si, o ultima idee in legatura cu problemele mici ce merita toata atentia:
Copii cu dentitie de lapte sau cu dentitie definitiva in completare trebuie prezentati cu aceeasi frecventa ca si adultii la cabinetul stomatologic.
 
Cariile dintilor de lapte vor fi tratate si nu ignorate. Este bine sa cautam pana vom gasi un medic cu rabdarea si metoda necesare sa-si apropie pacientii mici si sa ii convinga ca, tratarea dintilor nu este infricosatoare sau dureroasa si merita sa fie cuminti si cooperanti in timpul tratamentului.
 
Daca cei mici vor observa ca parintii merg in mod regulat la stomatolog, discuta in cunostinta de cauza despre problemele dentare si nu manifesta nicio frica inainte sau in urma tratamentului, se vor comporta si ei la fel si vor putea beneficia de sanatate dentara toata viata.
 
Oricat de mici ar parea problemele dentare sa nu accepti ideea ca ele trebuie sa se mai agraveze pentru a li se acorda atentie. Cu cat problemele dentare vor fi rezolvate mai de timpuriu cu atat materialul propriu va fi economisit si sansele de revenire la normal cu arcada dentara integra vor fi mai mari.
 
Cu toata prietenia,
Dr. Andrei Ungar 
 
Din aceeasi serie puteti citi articolul:
 
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Dinti sensibili? Dr. Andra Custura iti spune cum ii poti ingriji acasa Sensibilitatea dentara este una din cele mai comune probleme dentare cu care se confrunta majoritatea pacientilor, dar care in acelasi timp este si foarte rar tratata. Sensibilitatea care apare este un semn clar ca exisa o problema la nivelul cavitatii bucale si al dintilor, de aceea cauza trebuie...
15 mituri despre carii. Adevarat sau nu? Dr. Andra Custura iti ofera raspunsul Caria dentara reprezinta una dintre cele mai frecvente afectiuni pentru care pacientii se prezinta in cabinetul stomatologic, afectand circa 80-98% din populatia Romaniei. Manifestata prin pierderea treptata si localizata de tesut dur dentar, sub actiunea mai multor factori, informatiile despre...
Frica de stomatolog Dragul meu cititor, Incep astazi sa-ti scriu si daca te va interesa ce am sa-ti spun voi continua aceasta serie de scrisori, pana voi epuiza tot bagajul de informatii acumulate timp de aproape 20 de ani de practica stomatologica.
Copiii la stomatolog – cand, cum si de ce? Un studiu realizat de catre Societatea de Stomatologie Estetica din Romania arata ca 83% dintre copiii din tara in varsta de 6 ani au dintii afectati de carii. Cu toate acestea, frica de stomatolog ii tine pe multi copii departe de cabinetele dentare, iar parintii nu sunt suficient...
10 semne ca cel mic are nevoie de aparat dentar Cele mai recente studii arata ca mai mult de 50% dintre copii au nevoie de aparat dentar, iar lipsa unui tratament corespunzator duce de cele mai multe ori la afectiuni stomacale cauzate de o masticatie defectuoasa, la aparitia cariilor si la imperfectiuni ale pronuntiei, dar si alte probleme...
Tu stii sa te speli corect pe dinti? Pare de necrezut, dar un roman din cinci nu s-a spalat niciodata pe dinti. Acestea sunt statisticile oferite de GSK Consumer Healthcare 2014. Cel mai recent studiu de piata arata ca un roman a consumat 1,5 tuburi de pasta de dinti de-a lungul anului 2014 – foarte putin in comparatie...