Cele mai citite
 


Consumul ridicat de orez alb creşte riscul de diabet?
duminică, 18 martie 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Consumul ridicat de orez alb ar genera un risc mai ridicat de îmbolnăvire de diabet de tipul 2, potrivit unui studiu efectuat de o echipă de cercetători americani, informează site-ul MaxiSciences.
Peste două milioane de persoane suferă de diabet de tipul 2 în Franţa. La aceştia se adaugă 500.000 de persoane care nu şi-au descoperit încă această maladie. Potrivit specialiştilor, incidenţa bolii ar fi totuşi în creştere constantă şi necesită efectuarea de cercetări pentru identificarea factorilor de risc. Astfel, oamenii de ştiinţă au descoperit că unul din aceşti factori de risc este consumul ridicat de orez alb.

Doctorul Qi Sun şi colegii săi de la Harvard School of Public Health au analizat rezultatele a două studii efectuate în China şi Japonia şi a altor două realizate în Statele Unite şi Australia. Analizând datele colectate de la peste 350.000 de persoane, au ajuns la concluzia că un consum mare de orez alb prezintă riscul de îmbolnăvire de diabet. Orezul nu trebuie consumat în fiecare zi, este bine să fie mâncat o dată sau de două ori pe săptămână, a spus Qi Sun citat de Daily Mail.

Totuşi, acest lucru nu este o noutate pentru cercetători, deoarece consumul de orez este asociat cu un indice ridicat al glicemiei. Acest indice este estimat în funcţie de viteza la care nivelul de glucoză creşte în sânge după ce s-a consumat orez. În comparaţie cu orezul negru care generează o creştere lentă a glicemiei, orezul alb are un efect de creştere rapidă a glucozei în sânge. De asemenea, orezul alb fiind mai rafinat şi, prin urmare, prelucrat, pierde numeroase substanţe nutritive, precum fibrele sau magneziul, care ajută în mod normal la prevenirea apariţiei diabetului.

Aceste rezultate publicate în British Medical Journal sunt departe de a-i convinge pe toţi specialiştii, care spun că nu există nicio dovadă reală că orezul alb consumat în exces ar duce la diabet. Catherine Collins, medic la Spitalul St George's din Londra, afirmă că studiul a permis stabilirea unei legături între consumul mare de orez alb şi riscul crescut de diabet în rândul populaţiilor asiatice. Dar, rezultatele nu pot fi extinse şi la alte ţări în care orezul constituie o mică parte din alimentaţie. Deci, în aceste ţări trebuie identificaţi alţi factori de risc.AGERPRES/(Elena Dumbravă)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Usturoiul asigură o protecţie eficientă a arterelor (studiu) Efectele pozitive ale consumului de usturoi asupra bolilor cardiovasculare au făcut obiectul unui mare număr de studii, însă cel realizat de cercetători de la Universitatea California, pe lângă că le confirmă, adaugă noi elemente, scrie marţi passionsante.be.
Secretul unei vieţi îndelungate: o alimentaţie variată, fără cure de slăbire A fi plinuţ nu este o tragedie, a pierde în greutate e periculos, susţine un studiu realizat de o echipă de cercetători, condusă de Linda Bacon de la Universitatea din California (SUA). În opinia oamenilor de ştiinţă, ideea că nişte kilograme în plus ar putea dăuna organismului este mult exagerată. În...
Şi sarea, nu numai zahărul, joacă un rol în diabet (studiu) Şi sarea - nu numai zahărul - joacă un rol în diabet, potrivit unor cercetători francezi care au ajuns la această concluzie ocupându-se de chirurgia obezităţii, relatează AFP.
Doi americani din cinci vor dezvolta diabet în timpul vieţii (studiu) Aproximativ 40% din populaţia adultă din SUA, adică doi din cinci americani, va dezvolta în timpul vieţii, cel mai frecvent, un diabet de tip 2, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista medicală britanică The Lancet de o echipă de cercetători americani de la Centrul de control şi prevenire a...
TOP ŞTIINŢÃ Principalele noutăţi din domeniu anunţate în luna iunie Cunoaşterea ştiinţifică este diversificată continuu. Zi de zi pe fluxurile de ştiri ajung informaţii cu privire la noi descoperiri din diferite domenii, fie că este vorba despre Univers şi spaţiul cosmic, despre Pământ şi biosferă, despre istorie şi arheologie, despre mediu etc. Prezentăm o selecţie...
A fost confirmat efectul protector al bacteriilor intestinale în diabetul de tip 1 (studiu) Rolul protector al microbiotei intestinale împotriva dezvoltării diabetului de tip 1 este confirmat de o descoperire care deschide noi căi terapeutice, se arată într-un studiu publicat în revista 'Immunity' şi preluat de pourquoidocteur.fr.