Cele mai citite
 


Peste 150 de noi membri înscriși în cadrul Societății Române de Hipertensiune la Congresul Național al Societății Române de Medicină Internă și la Conferința Națională de Medicină a Familiei
luni, 2 aprilie 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 

Societatea Română de Hipertensiune a fost prezentă pentru prima dată cu stand în cadrul a două manifestări naționale importante desfășurate în perioada 28-31 martie 2012 :       al XII-lea Congres al Societății Române de Medicină Internă, desfășurat la Călimănești-Căciulata și Conferința Națională de Medicină a Familiei, desfășurată la București. Interesul medicilor participanți la aceste evenimente pentru Societatea Română de Hipertensiune a fost unul crescut, astfel că peste 150 de medici s-au înscris în cadrul organizației.  

La al XII-lea Congres al Societății Române de Medicină Internă, medicii prezenți au apreciat inițiativa constituirii unei societăți dedicate hipertensiunii arteriale ca liant între specializări precum medicină internă, cardiologie, nefrologie sau boli metabolice, pentru un control mai bun al acestei afecțiuni, dar și pentru o informare constantă cu privire la cele mai noi metode de prevenție și tratament.
 
Prof.univ.dr. Leonida Gherasim, membru de onoare al Academiei Române, prezent în cadrul congresului, a declarat că „înfiinţarea unei Societăţi Române de Hipertensiune este extrem de importantă şi binevenită, mai ales că va cuprinde un domeniu bine delimitat, în care medici specialişti din mai multe arii vor avea acelaşi obiectiv: să prevină şi să trateze hipertensiunea arterială. Desigur că Societatea Română de Hipertensiune trebuie să reprezinte un liant între medici şi pacienţi şi trebuie să lupte în depistarea şi tratarea hipertensiunii arteriale”
 
Cu ocazia Congresului Naţional de Medicină Internă 2012, Societatea Română de Hipertensiune împreună cu Societatea Română de Medicină Internă au ţinut un simpozion comun având ca temă „Controlul Hipertensiunii arteriale – de la teorie la practică”. Şi de această dată, medicii prezenţi la congres şi-au arătat interesul crescut pentru informaţii provenite de la reputaţi specialişti în hipertensiunea arterială şi au participat la simpozion     într-un număr de aproximativ 200 de persoane. Întâlnirea a fost moderată de prof.univ.dr. Maria Dorobanţu – preşedintele Societăţii Române de Hipertensiune şi prof.univ.dr. Ion Bruckner, preşedintele Societăţii Române de Medicină Internă. Printre speakeri s-au numărat prof.univ.dr Ovidiu Băjenaru – preşedintele Societăţii Române de Neurologie, prof. univ dr. Mariana Rădoi,  şi conf.univ.dr. Adalbert Schiller – fost Preşedinte al Societăţii Române de Nefrologie. 
 
La Conferința Națională de Medicină a Familiei, desfășurată la București, reacția medicilor prezenți a fost la fel de pozitivă. Zeci de medici şi-au arătat interesul faţă de înfiinţarea unei noi instituţii precum Societatea Română de Hipertensiune, care să vină atât în sprijinul lor, cât şi al pacienţilor, având în vedere că hipertensiunea arterială a devenit o adevărată problemă de sănătate publică atât în România, cât şi în întreaga lume.
 
De asemenea, medicii de familie sunt de părere că Societatea Română de Hipertensiune este locul ideal unde se vor putea pune bazele unor proiecte care să reducă numărul de complicaţii, prin programe de depistare precoce, dar şi să iniţieze studii în  problematica hipertensiunii.
Rolul Societăţii Române de Hipertensiune a fost punctat şi de dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei:
Înfiinţarea Societăţii Române de Hipertensiune este o iniţiativă extraordinară, care nu poate decât să ne bucure foarte mult mai ales că hipertensiunea arterială este o reală problemă de sănătate publică. Din ce în ce mai mulţi pacienţi sunt diagnosticaţi cu hipertensiune şi nu vorbim doar de persoane mai în vârstă, ci şi de cele cu vârste din ce în ce mai scăzute. Noi deja facem parte din Societate şi ne vom implica în toate activităţile, pentru că medicul de familie este un prim medic de contact, iar Societatea Română de Hipertensiune este un liant, un punct de legătură între pacient, medicul de familie şi medicul specialist”.
 
Societatea Română de Hipertensiune este o instituție creată cu scopul de a veni în sprijinul medicilor, care în fiecare zi se confruntă cu tot mai mulți pacienți cu hipertensiune arterială. Ideea constituirii unei astfel de societăți dedicată hipertensiunii arteriale a fost salutată atât de medicii specialiști, cât și de personalități marcante ale medicinei românești.

www.societate-hipertensiune.ro 

Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Comunicat de presă - Societatea Română de Hipertensiune Peste 150 de noi membri înscrişi în cadrul Societăţii Române de Hipertensiune la Congresul Naţional al Societăţii Române de Medicină Internă şi la Conferinţa Naţională de Medicină a Familiei
Unul din doi adulti sufera de hipertensiune Unul din doi adulti sufera de hipertensiune, afectiune care reprezinta un factor de risc major pentru accidentul vascular cerebral si pentru demente, a declarat prof. dr. Ovidiu Bajenaru, seful Clinicii de Neurologie a Spitalului Universitar, cu prilejul campaniei de depistare a hipertensiunii.
Medicii de familie: Dacă hipertensiunea arterială ar fi depistată la timp, complicaţiile ar fi incomparabil mai mici Unul din trei adulţi cu vârsta peste 25 de ani, la nivel global, are tensiunea arterială ridicată, iar peste 9 milioane de decese apar anual în lume din cauza complicaţiilor hipertensiunii arteriale, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
O societate cu atitudine în sectorul medical românesc: Societatea Română de Hipertensiune Hipertensiunea arterială (HTA) este o importantă problemă de sănătate la nivel mondial. Potrivit OMS, se estimează că în lume există peste 1 miliard de oameni care suferă de hipertensiune şi că cel târziu în anul 2025 numărul persoanelor care vor avea această boală va ajunge la 1,56 miliarde. În ceea...
Hipertensiunea arterială, o importantă problemă de sănătate publică Hipertensiunea arterială reprezintă o importantă problemă de sănătate publică, care afectează peste 40% din populaţia adultă a României, spun specialiştii.
Cele mai noi informaţii privind transplantul şi insuficienţa renală, prezentate la Congresul de Nefrologie Al VII-lea Congres Naţional de Nefrologie, Dializă, Transplant şi Acces Vascular, care a început, joi, la Bucureşti, aduce în atenţie o serie de noutăţi privind dializa peritoneală, actualităţi în managementul anemiei la pacienţii cu insuficienţă renală cronică, dializa hepatică la pacienţi cu insuficienţă...