Cele mai citite
 


Premiu de excelenţă pentru Campania „Controlează-ţi Diabetul”!
joi, 3 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 

Campania „Controlează-ți Diabetul” a primit un Premiu de Excelență în cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Anuale ale Asociației Medicale Române, desfăşurate în Aula Academiei Române

Diploma de Excelență i-a fost acordată doamnei prof. univ. dr. Maria Moța, preşedinte ales al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice pentru iniţierea şi coordonarea științifică a Campaniei „Controlează-ți Diabetul”, cea mai importantă manifestare desfăşurată la nivel naţional, care a adus în atenţia opiniei publice importanţa prevenţie, educaţiei şi controlului eficient al diabetului.
 
„Sunt onorată să primesc acest premiu din partea Asociației Medicale Române, în Aula Academiei Române, un loc cu o încărcătură istorică deosebită. Această distincţie ne obligă să muncimmai mult, să depunem eforturi pentru ca mesajele legate de importanţa prevenţiei şi educaţia în diabet să ajungă la publicurile ţintă. Din păcate, incidenţa crescută a diabetului este o adevarată problemă de sănătate publică, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, şi doar printr-o informare adecvată şi un control eficient putem încerca să ţinem piept acestei cumplite afecţiuni”,  a menționat prof. univ. dr. Maria Moța, preşedinte ales al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
 
Campania „Controlează-ți Diabetul” a fost lansată în luna noiembrie 2011, la Craiova, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului. Printre obiectivele principale ale acestei campanii se află implicarea autorităţilor în propagarea mesajului de alarmă cu privire la incidenţa crescută a cazurilor de diabet din România, informarea şi educarea publicului larg cu privire la importanţa prevenţiei şi controlului eficient al diabetului, îmbunătățirea stilului de viață pentru persoanele afectate de această boală.
 
Pentru a evidenția importanţa prevenţiei și a monitorizării permanente a diabetului, Campania „Controlează-ți Diabetul” se va desfăşura prin rotaţie, în principalele centre de diabet din ţară, creându-se astfel un cerc al diabetului din punct de vedere informaţional şi educativ în întreaga ţară.
Anul acesta, campania „Controlează-ți Diabetul” va cuprinde 2 acţiuni, acestea se vor desfășura în Constanța, în perioada 7-8 iulie, și în Oradea, între 10-14 noiembrie.
 

Campania „Controlează-ți Diabetul” a fost organizată de Sănătatea Press Group, care a primit, de asemenea, un Premiu de Excelență oferit de Asociația Medicală Română, pentru modul în care manifestarea a fost concepută şi manageriată logistic. 

Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, premiată pentru Campania Naţională „Controlează-ţi Diabetul!” la Gala Medica 2014 Campania Naţională „Controlează-ţi Diabetul”, organizată ştiinţific de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice – preşedinte: prof. dr. Maria Moţa, management eveniment Sănătatea Press Group, a câştigat premiul publicului pentru „Cea mai bună campanie de sănătate” oferit de Colegiul...
Peste 700 de medici prezenţi la ,,Al 39-lea Congres Naţional al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice” - Eveniment de înaltă ținută științifică – În perioada 22-25 mai, a avut loc la Sibiu cel de-al 39-lea Congres Naţional al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, eveniment ştiinţific cu tradiţie în lumea medicală, desfăşurat în acest an sub egida Academiei Române.
Campania Naţională „Controlează-ţi Diabetul” - Uniţi pentru diabet - Într-o societate dinamică, în care atenţia la sănătatea noastră este din ce în ce mai scăzută, afecţiunile grave se răspândesc în permanenţă. La nivel mondial, diabetul, afectează 366 de milioane de oameni, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Braşov: Peste o mie de medici participă la Congresul de Diabet Nutriţie şi Boli Metabolice Braşov, 25 mai /Agerpres/- Congresul Naţional al Societăţii Române de Diabet Nutriţie şi Boli Metabolice, eveniment la care participă peste o mie de medici şi diferiţi alţi specialişti, începe miercuri la Braşov.
Congresul Naţional al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice a ajuns la cea de-a 39-a ediţie! Organizat de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, congresul din acest an se desfăşoară sub auspiciile Academiei Române şi ale “European Association for the Study of Diabetes”, prin prezenţa preşedintelui EASD – Prof. Andrew Boulton.
Congresul Naţional al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice a ajuns la cea de-a 39-a ediţie! Organizat de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, congresul din acest an se desfăşoară sub auspiciile Academiei Române şi ale “European Association for the Study of Diabetes”, prin prezenţa preşedintelui EASD – Prof. Andrew Boulton.