Cele mai citite
 


Conferința Națională Actualități în Oncologia Pediatrică – Asistența Multidisciplinară a Copilului și Tânărului cu Cancer , Ediția II
vineri, 4 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 

 

 

 

Cea mai importantă conferință de oncologie pediatrică, având tema Asistența Multidisciplinară a Copilului și Tânărului cu Cancer, a avut loc sâmbătă, 28 aprilie, la Rin Grand Hotel

Inițiată de Asociația PAVEL și Sănătatea Press Group, în parteneriat cu Societatea Română de Onco-Hematologie Pediatrică, manifestarea a adus în prim-plan situația copiilor bolnavi de cancer și a familiilor acestora în încercarea de a găsi soluții concrete atât pentru îmbunătățirea condițiilor celor bolnavi, cât și pentru prevenția și diagnosticarea corectă a afecțiunilor oncologice.
 
”În primul rând a fost o întâlnire reuşită. Parcă am ajuns să ne cunoaştem, profesioniştii  cu societatea civilă, să ne înţelegem, să putem purta un dialog deschis şi cred că am obţinut încredere unii în alţii. Ajunsă la a doua ediție, conferința a oferit posibilitatea de a ne așeza la aceeași masă pentru a discuta deschis problemele unui sector atât de delicat cum este oncologia pediatrică. Societatea civilă a devenit o forță și poate constitui un partener excelent pentru sistemul sanitar, în condițiile în care acest parteneriat este unul concentrat și stabil”, a declarat prof.univ.dr. Maria-Despina Baghiu, președintele Societatății Române de Onco-Hematologie Pediatrică.
 
”Din păcate, țara noastră se confruntă cu mari probleme în ceea ce privește oncologie pediatrică, pornind de la lipsa centrelor standardizate pentru tratament și a mijloacelor de diagnosticare corectă, până la lipsa medicamentelor. Toate acestea duc la scăderea șanselor de viață ale copiilor bolnavi de cancer. Ne dorim ca acest tip de conferințe să continue şi sperăm ca, prin efortul unit atât al medicilor, dar şi al organizaţiilor de pacienţi, problemele care încă există astăzi în oncologia pediatrică să se diminueze sau să dispară”, a precizat Olga Cridland, președintele Asociației P.A.V.E.L.
 
Subiectele dezbătute au vizat obiectivele strategiei naționale în oncologia pediatrică, adoptarea standardelor europene în oncopediatrie, analiza cauzelor de eșec terapeutic în cancerul copilului, necesitatea registrului național de cancer, dotarea secțiilor de oncopediatrie, calitatea comunicării dintre pacienți și medici, progrese recente în tratarea copilului cu leucemie, importanța diagnosticării precoce a cancerului la copii, rolul alimentației în prevenția cancerului, suportul acordat familiilor și pacienților, rolul radiologiei în oncologia pediatrică, indicații și limite în transplantul medular
 
Pentru a reliefa importanța parteneriatelor instituțiilor medicale cu organizațiile de pacienți, la manifestare au acceptat invitația reprezentanți ai principalelor institute medicale cu sfera de activitate în oncopediatrie: dr. Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni, conf.univ.dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, managerul Institutului Oncologic ”I. Chiricuță” Cluj-Napoca, dr. Alina Tănase, directorul medical al Institutului Clinic Fundeni.
 
La eveniment au participat prof. univ. dr. Maria-Despina Baghiu, președintele Societății Române de Hemato-Oncologie Pediatrică, conf.univ.dr. Monica Dragomir, șef Secția de Oncologie Pediatrică a Institutului Oncologic București, dr. Rodica Cosnarovici, șef Secția Oncologie Pediatrică a Institutului Oncologic ”I. Chiricuță” Cluj-Napoca, conf.univ.dr. Smaranda Arghirescu, medic oncopediatru la Centrul de Transplant Medular al Spitalului de Copii ”Louis Țurcanu” Timișoara, conf. univ. dr. Gheorghe Popa, medic oncopediatru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Pavel Chirilă, directorul Hospice Sf. Irina București, dr. Codruța Comșa, medic oncopediatru la Institutul Oncologic București.
 
Asociaţiile de pacienţi au vobit despre proiectele pe care le derulează, planurile viitoare de intervenţie şi măsurile pe care doresc să le adopte în favoarea beneficiarilor, copiii bolnavi de cancer şi familiile acestora. De asemenea, evenimentul a facilitat schimbul de experienţă dintre asistenţi sociali, pedagogi și alți specialişti implicaţi în serviciile sociale destinate copiilor bolnavi de cancer.
 
Asociația P.A.V.E.L. este singura organizație de părinți cu copii bolnavi de cancer din România. Scopul Asociaţiei P.A.V.E.L. este îmbunătățirea vieții copiilor și tinerilor bolnavi de cancer, leucemie și anemii grave prin acordarea de sprijin moral, informațional, psihologic și material copiilor, tinerilor bolnavi și familiilor acestora.

  

 

Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Lupta copiilor împotriva cancerului, dusă de cei mari Cea mai importantă conferință de oncologie pediatrică, având tema Asistența Multidisciplinară a Copilului și Tânărului cu Cancer, se desfășoară sâmbătă, 28 aprilie, la Rin Grand Hotel, sala Bruxelles, începând cu ora 09.00. Inițiată de Asociația P.A.V.E.L. în parteneriat cu Societatea Română de Onco...
Cancerul de col uterin, pe locul 2 ca frecvenţă la femei În România, şase femei mor zilnic din cauza cancerului de col uterin, dar 54% dintre femeile din ţara noastră consideră că nu se pot îmbolnăvi, deşi sunt conştiente de această boală, relevă un studiu realizat de G.f.k, prezentat marţi seară, la dezbaterea organizată de Fundaţia "Renaşterea", cu prilejul...
Conferinţă Naţională Actualităţi în Oncologia Pediatrică - Asistența Multidisciplinară a Copilului și Tânărului cu Cancer, Managerii celor mai importante institute de oncologie (Institutul Clinic Fundeni, Institutul Oncologic "Prof. dr. Alexandru Trestioreanu" Bucureşti, Institutul Oncologic ”I. Chiricuţă” Cluj-Napoca), precum și reprezentanți ai secțiilor de oncologie pediatrică din București, Cluj-Napoca, Timișoara și...
A DOUA CONFERINȚĂ NAȚIONALĂ ACTUALITĂȚI ÎN ONCOLOGIA PEDIATRICĂ -Asistența Multidisciplinară a Copilului și Tânărului cu Cancer- Bucuria copilăriei nu ar trebui umbrită de o boală precum cancerul, dar, totuși, asta se întâmplă. Pentru că lupta copiilor împotriva cancerului trebuie dusă și de cei mari, Asociația PAVEL și Sănătatea Press Group, în parteneriat cu Societatea Română de Onco-Hematologie Pediatrică, organizează a doua...
Cancerul la copil depistat la timp este vindecabil În anul 2010 şansele de vindecare ale copiilor care s-au îmbolnăvit de cancer au fost mai mari decât în 2006 datorită numărului mai mare de cazuri diagnosticate în stadii incipiente, se arată într-un comunicat de presă al Danone România.
Transplant renal între soţi, realizat cu succes la Centrul de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal Fundeni O echipă de specialişti de la Centrul de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal Fundeni, condusă de prof. univ. dr. Ioanel Sinescu a efectuat, săptămâna trecută, un transplant renal între soţi.