Cele mai citite
 


UPDATE Ministrul propus la Sănătate, Vasile Cepoi, avizat favorabil de comisiile parlamentare de specialitate
marţi, 8 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Ministrul propus pentru a prelua portofoliul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a primit luni aviz favorabil în comisiile parlamentare de specialitate cu unanimitate de voturi.
Printre priorităţile lui Vasile Cepoi pentru Ministerul Sănătăţii se numără definirea unor reforme legislative şi funcţionale, creşterea accesibilităţi populaţiei la serviciile medicale, control asupra sumelor cheltuite în sistemul medical, deblocarea posturilor din sănătate.
Membrii Comisiilor parlamentare de specialitate l-au felicitat pe Vasile Cepoi "pentru misiunea grea asumată în următoarele 6 luni".
"Fără sprijinul dumneavoastră nu voi reuşi nimic. Comunicarea cu dumneavoastră va reprezenta o prioritate pentru mine, iar proiectele din sistemul sănătăţii vă vor fi prezentate înainte de a fi puse în aplicare", a mai spus Cepoi care a mărturisit că a avut emoţii la audierea în Comisii.
El a precizat că după învestirea Cabinetului Ponta, se va întâlni, cu prioritate, cu reprezentanţi ai Casei Naţionale de asigurări de Sănătate şi cu producătorii de medicamente.
Vasile Cepoi a mai precizat că proiectul de lege privind sistemul de sănătate prevede ca persoanele scutite de plata asigurărilor să beneficieze de servicii medicale, dar a atras atenţia că "cineva trebuie să plătească pentru ele"
"Adică cei care l-au scutit. Adică bugetul de stat, prin structurile care reprezintă diferitele categorii scutite", a spus Cepoi, adăugând că legea claw-back-ului va fi modificată. AGERPRES/(A - Livia Popescu)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Vasile Cepoi: Colectarea fondurilor pentru sănătate la CNAS nu e, cel puţin momentan, o prioritate Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Vasile Cepoi a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că soluţia de a trece colectarea fondurilor la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), cel puţin pentru moment, nu este o prioritate, deoarece a crea o altă structură presupune timp şi bani...
Vasile Cepoi: Soluţia de a trece colectarea la CNAS, cel puţin pentru moment, nu este o prioritate (interviu) Dr. Vasile Cepoi, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a evidenţiat într-un interviu acordat AGERPRES că o parte dintre modificările pe care şi le propune noua lege a Sănătăţii vor fi introduse deja dinainte de a fi gata noul act normativ. Este vorba despre reorganizarea spitalelor, înfiinţarea...
Vasile Cepoi: Reorganizarea sistemului de asigurări de sănătate este soluţia pentru creşterea eficienţei lui (interviu) Ministrul Sănătăţii, conf. dr. Vasile Cepoi, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că desfiinţarea sistemului de asigurări nu este o soluţie, ci reorganizarea acestuia, care ar putea creşte eficienţa lui.
Ministerul Sănătăţii va susţine de la bugetul de stat cheltuielile necesare pentru producerea cardului naţional Ministerul Sănătăţii va susţine de la bugetul de stat cheltuielile necesare pentru producerea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, precum şi scutirea cetăţenilor de la plata acestui document, se arată într-un comunicat de presă.
Vasile Cepoi: MS lucrează la un program de completare a programului de urgenţă în secţiile din spitale În spitalele din România nu întotdeauna există toate resursele necesare pentru finalizarea unui caz de politraumă, iar din acest motiv Ministerul Sănătăţii lucrează la un program de completare a programului de urgenţă în secţiile din spitale, a anunţat, vineri, la Târgu Mureş, ministrul Vasile Cepoi...
Coaliţia "Votez pentru Sănătate": Aproape jumătate dintre români nu au încredere în Ministerul Sănătăţii Aproape jumătate dintre români (43%) nu au încredere în Ministerul Sănătăţii, 33% în Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi 31% în spitale, relevă un studiu prezentat marţi la lansarea Campaniei "Votez pentru Sănătate", care a evidenţiat percepţiile şi aşteptările românilor cu privire la sistemul...