Cele mai citite
 


Harghita: Zeci de acţiuni organizate de Crucea Roşie în localităţile judeţului
marţi, 8 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Miercurea Ciuc, 8 mai/Agerpres/- Zeci de acţiuni menite să marcheze Ziua Mondială a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii sunt organizate, marţi, în mai multe localităţi harghitene, acolo unde această organizaţie are filiale.
Directoarea Crucii Roşii Harghita, Zsigmond Eva, a declarat pentru AGERPRES că foarte multe subfiliale au organizat acţiuni cu copiii, în cadrul cărora le-au arătat cum se acordă primul ajutor în diferite situaţii şi au folosit în acest scop o păpuşă specială. De asemenea, în unele localităţi s-au organizat acţiuni stradale de popularizare a voluntariatului de Cruce Roşie, iar în altele s-au desfăşurat întreceri sportive iar participanţii au putut afla cum se acordă primul ajutor în cazul în care sunt răniţi pe terenul de sport.
În Parcul Central din Miercurea Ciuc, voluntarii Crucii Roşii au măsurat tensiunea arterială şi glicemia celor care au dorit, interesul pentru această activitate fiind foarte mare.
Potrivit sursei citate, în cursul după amiezii este programată o festivitate în cadrul căreia sunt premiaţi voluntarii cei mai devotaţi şi un spectacol oferit de membrii Clubului Elevilor din Bălan.
Zsigmond Eva a precizat că în judeţ funcţionează 22 de subfiliale, activitatea de voluntariat de Cruce Roşie fiind desfăşurată, de cele mai multe ori, de liceeni sau de pensionari, categorii care au timpul necesar să se implice în desfăşurarea diferitelor acţiuni sau campanii umanitare. AGERPRES/(A-Gina Ştefan)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Harghita: Măsurarea gratuită a glicemiei sau oferirea de daruri pentru nevoiaşi, de Ziua Crucii Roşii Ziua Mondială a Crucii Roşii este marcată vineri, în Harghita, prin mai multe acţiuni organizate de voluntari, dedicate persoanelor de toate vârstele.
Harghita: Daruri pentru copiii internaţi în spital, de Ziua Mondială a Bolnavului Miercurea Ciuc, 11 feb /Agerpres/ - Mai mulţi copii internaţi la secţia de pediatrie a Spitalului Municipal din Gheorgheni au primit, vineri, daruri din partea voluntarilor Crucii Roşii, cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului.
Harghita: Crucea Roşie derulează proiecte de prim ajutor pentru voluntari de toate vârstele Miercurea Ciuc, 21 sep/Agerpres/- Filiala Harghita a Crucii Roşii Române derulează proiecte de prim ajutor care se adresează tuturor categoriilor de voluntari, indiferent de vârstă.
Harghita: Mese festive pentru vârstnicii singuri, oferite de Crucea Roşie Miercurea Ciuc, 14 dec/Agerpres/- Sute de vârstnici singuri din Harghita, mulţi dintre ei aflaţi în zone izolate, beneficiază, în această perioadă, de mese festive de Crăciun oferite voluntarii de Cruce Roşie din judeţ.
"Crucea Roşie pentru copii", program lansat la Miercurea Ciuc, în premieră naţională Miercurea Ciuc, 6 mar /Agerpres/- Crucea Roşie Harghita a lansat, în premieră naţională, un program destinat copiilor, care are rolul de a asigura o dezvoltare armonioasă a celor mici şi de a-i implica în activităţi care să le fie pe plac.
Harghita:Voluntarii Crucii Roşii au acordat, în iulie şi august, primul ajutor unui număr de peste 3.500 de persoane Miercurea Ciuc, 25 sep /Agerpres/- Voluntarii Crucii Roşii Harghita au acordat primul ajutor, în lunile iulie şi august, unui număr de peste 3.500 de persoane, care participau la diferite evenimente şi au avut probleme medicale.