Cele mai citite
 


Jamie Oliver îşi continuă 'cruciada' împotriva obezităţii în şcolile din Marea Britanie
miercuri, 9 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Celebrul bucătar britanic Jamie Oliver şi cunoscutul jucător de fotbal Steven Gerrard au adresat o scrisoare guvernului condus de premierul David Cameron în care cer introducerea lecţiilor de gătit în programa şcolară din unităţile de învăţământ din Regatul Unit, potrivit BBC Online. Pe scrisoare şi-au pus semnătura numeroşi medici şi chiar lideri sindicali din mai multe domenii, precizează canalul mediat citat.
Iniţiativa face parte dintr-o campanie împotriva obezităţii, autorii scrisorii atrăgând atenţia că Marea Britanie este considerată naţiunea cu cele mai multe persoane supraponderale din Europa.

Copiii, potrivit acestora, ar trebui să înveţe să gătească mâncare sănătoasă încă de la vârsta de patru ani, iar în acest efort ei trebuie ajutaţi de părinţi, şcoală, profesionişti din domeniul sănătăţii şi, nu în ultimul rând, de autorităţi.

Jamie Oliver, cunoscut pentru campaniile sale antiobezitate atât în Marea Britanie, cât şi în SUA subliniază în acest context necesitatea elaborării unui plan coordonat de luptă împotriva obezităţii. El mai spune că este necesar de promovat mai activ beneficiile unui stil de viaţă sănătos în rândul copiilor.

Departamentul pentru Educaţie din Regatul Unit a declarat că va lua în considerare posibile modificări în curriculum-ul naţional, exprimându-şi acordul că o atitudine sănătoasă faţă de alimentaţie de la o vârstă fragedă are un rol important pentru sănătatea şi buna creştere a tinerilor.AGERPRES/(Lilia Traci)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Suceava: Campanie de promovare a unui stil de viaţă sănătos, derulată de USV Departamentul de Sănătate şi Dezvoltare Umană din cadrul Universităţii ''Ştefan cel Mare'' Suceava (USV) derulează, în perioada 24 - 27 iunie, campania ''Mănâncă sănătos, trăieşte activ!'', a anunţat presei, luni, directorul departamentului, prof. univ. dr. Mihai Covaşă.
MB: O alimentaţie bogată în grăsimi nu sporeşte greutatea corporală (raport organizaţii non-profit) Încurajarea unei diete sărace în grăsimi înrăutăţeşte problema greutăţii corporale în Marea Britanie şi are un impact dezastruos asupra sănătăţii, potrivit unor organizaţii care luptă împotriva obezităţii, scrie agenţia Reuters.
Campanie de promovare a unui stil de viaţă sănătos în rândul copiilor, lansată de Asociaţia Medicilor de Familie Mureş Asociaţia Medicilor de Familie Mureş a lansat, vineri, campania de promovare a unui stil de viaţă sănătos "Suntem generaţia în mişcare", prin care se doreşte adoptarea unei alimentaţii sănătoase în special rândul copiilor.
Zitec investeşte 50.000 de euro într-un proiect american ce ajută la adoptarea unui stil de viaţă sănătos Zitec, unul dintre principalii producători locali de aplicaţii online, lansează la nivel mondial proiectul Zipongo, ce va revoluţiona obiceiurile de alimentaţie a milioane de utilizatori, în urma unei participaţii minoritare de 50.000 de euro, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
Campanie pentru un stil de viaţă sănătos, lansată de Ziua Mondială de Combatere a Diabetului Cu ocazia Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, marcată anual la nivel global pe 14 noiembrie, Grupul Sanofi în parteneriat cu Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi Societatea Română de Nutriţie au lansat o amplă campanie...
Adolescenţii, mai deschişi să adopte o alimentaţie sănătoasă dacă li se pare că astfel pot fi rebeli (studiu) Metodele prin care se exploatează nevoia tinerilor de fi rebeli şi de a face dreptate în societate îi pot determina pe aceştia să adopte obiceiuri sănătoase de hrănire, potrivit unui studiu realizat în Statele Unite, informează, The Guardian.