Cele mai citite
 


Bihor: Prevenirea obezităţii la copii şi adolescenţi - recomandări de la Direcţia de Sănătate Publică
vineri, 11 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Obezitatea la copii şi adolescenţi nu are atât cauze genetice, cât este determinată de obiceiurile alimentare din familie şi lipsa educaţiei adecvate, afirmă Dr. Marius Pîrcioagă, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor, care a transmis joi un material informativ privind prevenirea acestei boli la copii şi adolescenţi.
Potrivit comunicatului remis AGERPRES, obezitatea este o boală cronică de nutriţie, caracterizată prin creşterea greutăţii corporale pe seama ţesutului adipos, un copil, adolescent sau adult putând fi apreciat ca obez în baza unor tabele în funcţie de înălţime, greutate, vârstă şi sex.
"În urma analizei situaţiei stării de sănătate în colectivele de copii şi adolescenţi, am observat, ca o concluzie, creşterea îngrijorătoare a numărului de copii obezi, motiv pentru care ne-am gândit, ca şi pe această cale, în mass-media, să transmitem un mesaj, repetitiv, către părinţi, cadre didactice şi către toţi cei implicaţi în oferirea şi supravegherea regimului alimentar al şcolarilor", a declarat, pentru AGERPRES, dr. Marius Pîrcioagă.
În ce priveşte cauzele, obezitatea poate fi determinată de factori genetici, dar cel mai frecvent ea depinde de obiceiurile alimentare stabilite în familie: timpul dedicat meselor, cantitatea şi calitatea alimentelor, ritmul masticaţiei. Specialiştii afirmă că principalele motive pentru care se îngraşă copiii sunt consumul exagerat de grăsime animală (unt, smântână, untură), mai ales sub formă "ascunsă" în mezeluri, prăjituri, produse de patiserie, îngheţată, prea multe dulciuri, sucuri îndulcite artificial (cu zahăr), multe produse bogate în calorii, în special de tip fast food (pizza, snacks, pateuri etc.), iar porţiile oferite de părinţi sunt prea mari pentru copii. Nu în cele din urmă, copiii petrec prea mult timp în casă, în faţa televizorului, a computerului, în defavoarea activităţilor fizice în aer liber.
Consecinţele şi complicaţiile obezităţii sunt multiple, de natură psiho-socială, pentru că le este afectată conştiinţa de sine, copiii trăiesc sentimente de inferioritate şi respingere din partea colectivităţii, frustrare şi depresie. Obezitatea are o serie de alte consecinţe fiziologice: respiratorii, deoarece copiii obezi respiră mai dificil, locomotorii - picior plat, genunchi apropiaţi în formă de X, accentuarea curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale, dureri articulare; metabolice: tulburări de transformare în organism a grăsimilor şi glucidelor, cu predispoziţie la diabet zaharat la maturitate; cardiovasculare: hipertensiune arterială, ateroscleroză, cardiopatie ischemică, ce se vor manifesta la vârsta adultă; cutanate: iritaţia tegumentelor la nivelul plicilor, abcese, mâncărimi, precum şi alte modificări ale stării generale, cum sunt durerile de cap, astenie, tulburări menstruale, acnee, constipaţie, digestie dificilă.
Pentru evitarea acestor consecinţe nedorite pentru sănătatea copiilor, care vor afecta şi perioada de adult viitoare, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Bihor recomandă părinţilor să respecte mai multe măsuri de prevenire şi control a obezităţii copiilor.
Medicii recomandă ca la prepararea mâncărurilor să se prefere fierberea, coacerea, pregătirea în cuptor sau la grătar. Să se ţină cont de preferinţele culinare ale copiilor. Obiceiurile alimentare să se schimbe treptat, nu brusc. Întreaga familie să ajute şi să încurajeze copilul. Alimentaţia sănătoasă să fie adoptată de întreaga familie. În cantitatea cea mai mare să se consume cereale integrale, legume, fructe, lapte şi derivate din lapte degresat. Se recomandă în special carne de peşte şi pui fără piele. Ouăle se consumă în cantitate de maxim două-trei pe săptămână. Grăsimile consumate să fie mai ales sub formă de uleiuri vegetale. Băuturile să fie ceaiuri din plante, apă plată, sucuri naturale de fructe, iar cele două gustări zilnice să fie reprezentate de fructe, legume sau lactate degresate. AGERPRES/(A, AS - Eugenia Paşca)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Prof. univ. Nicolae Hâncu: Pentru prima dată în istoria omenirii sunt 1,3 miliarde de supraponderali Preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, a acordat un interviu Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES în care evidenţiază că la nivel mondial există o "epidemie de obezitate", o boală cronică, deşi nu este recunoscută, în prezent, ca atare, chiar...
Bolile de inima încep din copilarie Odata cu venirea verii, parintii se grabesc sa asigure copiilor o vacanta sigura, sanatoasa si fericita. Vor fi unsi cu creme de protectie solara, echipati cu fluturasi de inot si casti de protectie. Dar daca pericolul cel mai mare nu vine de la piscina, ci din farfuriile lor? Daca boala de...
Iaurtul – un prieten de nădejde în lupta cu obezitatea şi supraponderea Prevalenţa obezităţii în România este de 31%, ceea ce înseamnă că aproape 5 milioane de români cu vârste cuprinse între 20 şi 79 de ani suferă de obezitate, arată rezultatele studiului epidemiologic PREDATORR, anunţate în 2014. Studiul naţional mai raportează că alţi peste 5,5 milioane de...
Alimentatia in diabetul zaharat de tip 1 (insulino-dependent) Diabetul zaharat este boala care se manifesta prin hiperglicemie, adica prin cresterea concentratiei de zahar din sange peste limita normala. Diabetul zaharat de tip 1 (insulinodependent) se caracterizeaza prin incapacitatea bolnavului de a supravietui fara injectarea unei doze zilnice de insulina...
Ingrijirea copiilor care sufera de diabet zaharat de tip II Pana nu demult, Romania se lauda a fi printre statele europene cu cel mai mic numar de copii care sufera de diabet zaharat, insa aceasta boala a devenit in ultimii ani o problema din ce in ce mai des intalnita si la noi in tara.
REDUCEREA EXCESULUI DE GREUTATE SI A OBEZITATII Excesul ponderal si obezitatea reprezinta acumularea in exces de grasimi la nivelul organismului uman. Si excesul de greutate, si obezitatea prezinta un risc pentru sanatate, acestia fiind factori majori de risc pentru o serie de boli cronice: diabetul zaharat tip 2, bolile cardiovasculare, cancerul...