Cele mai citite
 


Sibiu: Creşte numărul cazurilor de infecţii respiratorii, pneumonii şi muşcături de căpuşe
vineri, 11 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Numărul pacienţilor cu infecţii respiratorii, pneumonii, dar şi al celor muşcaţi de căpuşe este în creştere de la începutul lunii mai, conform rapoartelor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu.
Astfel, în prima săptămână a lunii mai, numărul pacienţilor cu infecţii respiratorii a crescut cu aproape 80 la sută, faţă de săptămâna precedentă, atingând 712 bolnavi. Mai mult de jumătate din cei care au răcit, sunt sibieni cu vârsta între 15 şi 49 de ani. Şi numărul pneumoniilor a crescut de la 105, la 123, la începutul lunii mai.
Cea mai mare problemă însă în judeţul Sibiu o reprezintă alerta epidemiologică privind pacienţii muşcaţi de căpuşe şi cei care ajung să fie diagnosticaţi cu boala Lyme. Judeţul Sibiu ocupă primul loc în România, de doi ani, privind numărul celor muşcaţi de căpuşe. Deja 250 de sibieni au fost muşcaţi de căpuşe de la începutul anului şi până în prezent, ceea ce reprezintă o cifră alarmantă ţinând cont că în tot anul 2011 fuseseră muşcaţi de căpuşe 362 de sibieni, iar în 2010, 176. Nu doar muşcaţii de căpuşe sunt tot mai mulţi, dar şi pacienţii cu boala Lyme. Astfel, dacă în 2010, 69 de sibieni au aflat că suferă de această boală, în 2011, numărul lor a crescut la 161, conform DSP Sibiu. Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a raportat şi 20 de cazuri de sibieni muşcaţi de căpuşe, pe zi, în 2012, conform purtătorului de cuvânt Decebal Todăriţă.
Pentru a lupta împotriva căpuşelor, inspectorii de muncă au început de joi, o campanie de avertizare a angajaţilor care muncesc în aer liber, mai ales în spaţii verzi, a pădurarilor, fermierilor, agricultorilor.
Şi Primăria Municipiului Sibiu a comandat deja o dezinsecţie, însă edilul şef, Klaus Iohannis a declarat joi, în timpul conferinţei de presă, că este deschis în continuare oricărui sfat dat de specialişti pentru diminuarea îmbolnăvirilor cauzate de aceste insecte parazitare. AGERPRES/(A,AS-Isabela Paulescu)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Epidemiologul şef al DSP Sibiu crede că este posibil să existe mai multe persoane înţepate de căpuşe Epidemiologul şef al Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu, Georgeta Marga, crede că este foarte posibil să existe mai multe persoane înţepate de căpuşe decât numărul raportat oficial, chiar dacă fiecare clinică privată din judeţ care face teste pentru boala Lyme este obligată să raporteze la DSP fiecare...
Sibiu: Creşte în continuare numărul de viroze respiratorii şi pneumonii Numărul de infecţii respiratorii a crescut semnificativ în ultima săptămână, cu 36,56% faţă de numărul cazurilor înregistrate în săptămâna precedentă, în prezent înregistrându-se 3.657 pacienţi, cu 88,21% mai mult faţă de numărul consemnat de medici anul trecut, în aceeaşi perioadă, se arată într-un...
Sibiu: A crescut cu 50 % numărul de infecţii respiratorii faţă de anul trecut Numărul de infecţii respiratorii acute a crescut cu peste 50 % la începutul acestei luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Sibiu: Medicii sunt în alertă după ce trei pacienţi au murit de gripă Medicii sibieni sunt în alertă după ce trei pacienţi au murit de gripă în ultimele două săptămâni, a anunţat printr-un comunicat marţi, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a Judeţului Sibiu.
Galaţi: Numărul cazurilor de viroze respiratorii a crescut în ultima săptămână Un număr de 2.732 de persoane au fost diagnosticate cu viroze respiratorii, în ultima săptămână de raportare, faţă de 1.867 înregistrate în săptămâna precedentă, a declarat miercuri presei purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, Liliana Iordăchescu.
Harghita: A crescut numărul muşcăturilor de căpuşe; nicio confirmare de boală Lyme Miercurea Ciuc, 4 mai /Agerpres/- Numărul cazurilor de muşcături de căpuşe a crescut, în ultimele zile, în Harghita, de când vremea s-a încălzit.