Cele mai citite
 


Liderul UDMR crede că s-ar putea ajunge la "tensiuni şi conflicte" în chestiunea UMF Târgu Mureş
luni, 14 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, că blocarea înfiinţării unei facultăţi în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş ar putea genera unele "tensiuni şi conflicte" şi a acuzat justiţia că ia decizii împotriva legii.
"Eu sunt îngrijorat. Dacă guvernul USL merge înainte în această direcţie şi cu acest ritm, şi justiţia nu apără legile existente şi nu apără aplicarea legilor, ci ia hotărâri care mai mult instigă la nerespectarea legilor în vigoare, atunci sigur că se poate ajunge în foarte scurt timp la nişte tensiuni şi conflicte şi la o situaţie care, din punct de vedere politic, va lăsa urme destul de grave. Mă refer la decizia Curţii de Apel Mureş, care într-o săptămână a dat două decizii foarte discutabile şi ambele decizii nu sunt pentru aplicarea legii învăţământului, ci pentru neaplicarea legii învăţământului. Deci justiţia dă hotărâri împotriva legii; nu putem accepta aşa ceva", a spus Kelemen.
Liderul UDMR este de părere că decizia guvernului Ponta de a retrage recursul formulat de fostul Executiv este una greşită şi că aceia care contestă acest drept nu au o dispută cu UDMR, ci cu maghiarii din România.
"Noi cerem drepturi pentru minoritatea naţională, şi nu pentru UDMR. Dreptul de a învăţa în limba maternă şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie nu este pentru mine, eu nu mai vreau să fac o facultate, nu eu trebuie să învăţ în limba maghiară. Nu pentru conducerea UDMR cerem noi drepturi, ci pentru minoritatea naţională. Cel care contestă aceste drepturi şi vrea să retragă drepturile câştigate nu are nicio dispută cu UDMR, are o dispută cu maghiarii din România şi acest lucru, din punctul nostru de vedere, este atât de clar încât nici n-ar trebui să discutăm despre aşa ceva - şi nu este clar pentru noi, este clar pentru fiecare maghiar din România", a adăugat preşedintele Uniunii.
Kelemen Hunor a fost prezent sâmbătă, la Bistriţa, la lansarea candidaţilor UDMR pentru alegerile locale din judeţul Bistriţa-Năsăud. AGERPRES/ FOTO PE FLUX (A - Tina Ţucui)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Ioan Oltean despre solicitarea UDMR privind secţia maghiară a UMF: N-am acceptat niciodată ultimatumuri Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat vineri, la Bistriţa, răspunzând unei întrebări legate de posibilitatea înfiinţării unei secţii în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, că partidul său nu a acceptat niciodată ultimatumuri din partea UDMR sau altor...
Solicitarea anulării Cartei UMF Târgu Mureş, respinsă de instanţă printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă Universitatea de medicină şi farmacie (UMF) din Târgu Mureş a anunţat, luni, că prin Decizia Curţii de Apel Târgu Mureş nr. 2350/23.04.2014, solicitarea anulării Cartei Universitare formulată de o serie de asociaţii civile precum şi de UDMR, PPMT şi PCM a fost respinsă, decizia având caracter definitiv...
Tiberiu Bokor (UDMR): Situaţia de la UMF Tg. Mureş, creată artificial Senatorul UDMR Tiberiu Bokor a declarat, marţi, că situaţia de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş este din punct de vedere politic una creată artificial.
Florin Buicu (PSD): Voi susţine Guvernul atâta timp cât nu se atinge de UMF Târgu Mureş Deputatul PSD Mureş, Florin Buicu, a declarat joi că autonomia universitară trebuie respectată în România şi că va susţine Guvernul atâta timp cât nu se va atinge de Universitatea de medicină şi farmacie (UMF) din Târgu Mureş, unde UDMR solicită înfiinţarea unei facultăţi separate de medicină şi farmacie...
Problema UMF Târgu Mureş, generată de ambiguitatea Legii Educaţiei, consideră prof. Andrei Ţăranu Problemele apărute la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş unde Senatul UMF acuză presiuni politice, iar UDMR invocă nerespectarea legii, sunt generate de ambiguitatea Legii Educaţiei, a declarat marţi, profesorul Andrei Ţăranu, Şcoala Naţională de Sudii Politice şi Administrative (SNSPA)...
UMF Târgu Mureş, desemnată de MS să organizeze un examen de rezidenţiat după tematica din 2015 Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş a anunţat luni, pe site-ul propriu, că în urma discuţiilor purtate cu ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a fost desemnată să organizeze în această primăvară examenul de admitere la rezidenţiat după tematica din 2015.