Cele mai citite
 


Cu o pastilă luată înainte, amatorii de băutură pot bea fără să se îmbete
marţi, 15 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri, Minte sanatoasa
 

După prezentarea la Paris a unui spray care garantează o senzaţie de beţie, dar fără efectele nefaste ale alcoolului, cercetători de la Universitatea americană Yale testează un medicament cu care consumatorii de alcool pot bea fără să se îmbete, relatează 7sur7.be.

Iomazenil, luat înainte de consumul unei băuturi alcoolice, ar elimina consecinţele periculoase ale alcoolului asupra creierului. Oamenii de ştiinţă au realizat un test de conducere a maşinii care demonstrează că cei care iau pastila înainte să bea şi să plece la drum au reflexe mai bune de securitate.

Cercetătorii nu se gândesc însă să lanseze pe piaţă un medicament care să le permită oamenilor să bea mai mult. Ei speră că iomazenilul îi va ajuta pe marii băutori să scadă consumul şi să limiteze astfel afecţiunile ficatului.

O substanţă similară, naloxon, a fost testată pe şoareci anul trecut şi urmează să facă obiectul unor teste pe oameni.AGERORES/ (Lelia Bretan)

Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
O echipă de cercetători niponi crede că diabetul poate fi tratat cu un medicament împotriva ulcerului gastric O echipă de cercetători japonezi a asociat o genă cu dezvoltarea diabetului ca urmare a ingerării de grăsimi, astfel încât ei sunt de părere că boala poate fi tratată cu un medicament împotriva ulcerului gastric, informează joi ziarul Mainichi, preluat de EFE.
Ardeiul iute ajută la slăbit Ardeiul, mai mult sau mai puţin iute, poate ajuta la slăbit - este părerea unei echipe de cercetători de la UCLA (Universitatea California din Los Angeles). Răspunzătoare de această calitate neaşteptată este capsaicina, substanţă care dă gustul picant ardeiului şi care permite, în natură, respingerea...
În viitor ar putea fi produsă o pastilă care să înlocuiască exerciţiul fizic pentru menţinerea siluetei (studiu) O siluetă de invidiat fără transpiraţie în sala de sport este un vis care ar putea deveni în viitor realitate, dacă se iau în considerare concluziile unui studiu publicat în revista 'Cell Metabolism', relatează marţi 20minutes.fr.
Siesta funcţionează ca un medicament în cazul hipertensiunii arteriale (studiu) O mică siestă la începutul după-amiezii duce la scăderea presiunii arteriale la persoanele hipertensive şi contribuie probabil la apariţia acesteia la altele - se arată într-un studiu realizat de cercetători greci, preluat de passionsante.be.
Spray nazal, care va preveni atacurile de cord, peste cinci ani în farmacii O echipă de cercetători de la Lund University din Suedia a realizat un progres major în prevenirea atacurilor de cord prin descoperirea unui vaccin care poate preveni aceste atacuri, graţie reducerii drastice de grăsimi în artere, potrivit portalului Digital Journal.
Cercetători argentinieni au descoperit o ciupercă eficientă în combaterea febrei dengue Un grup ce zece cercetători argentinieni au descoperit o ciupercă eficientă în distrugerea larvelor de ţânţari purtători ai febrei dengue şi chikungunya, boli împotriva cărora nu există încă vaccinuri omologate, relatează joi AFP.