Cele mai citite
 


Teleorman: Într-o lună de la înfiinţarea sa, SMURD a avut 550 de intervenţii
miercuri, 16 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman a intervenit pe parcursul lunii de când a fost înfiinţat la 550 de cazuri, în urma apelurilor făcute prin 112.
Purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir, a declarat marţi pentru AGERPRES că "numărul mare de intervenţii dovedeşte cât de necesar este acest serviciu pus în slujba comunităţilor din Teleorman".
Potrivit sursei citate, numai la sfârşitul săptămânii trecute echipajele SMURD au fost solicitate să acorde primul ajutor în 50 de situaţii deosebite.
Principalele probleme întâlnite la persoanele suferinde au fost boli de inimă, plăgi, dureri abdominale, traumatisme, fracturi, arsuri sau epistaxis, după acordarea primului ajutor pacienţii care au avut nevoie şi de alte investigaţii fiind transportaţi la spitale.
SMURD Teleorman s-a înfiinţat ca urmare a implicării Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Sănătăţii, prin alocarea a cinci ambulanţe de tip B, câte una în fiecare localitate urbană din judeţ. Cele cinci ambulanţe noi sunt deservite de 60 de paramedici, angajaţi ai ISU Teleorman cu pregătire specială în acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.
În scopul coordonării cât mai operative a echipajelor de prim ajutor calificat, la sediul din Alexandria al inspectoratului funcţionează şi un dispecerat integrat ISU-Serviciul Judeţean de Ambulanţă, a mai precizat sursa citată. AGERPRES/(AS-Ştefan Stan)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Teleorman: Ambulanţele SMURD au intervenit anul trecut la 4.560 situaţii de urgenţă Ambulanţele de la Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Teleorman au intervenit în perioada cuprinsă între luna aprilie 2012, când a fost înfiinţat, şi sfârşitul lui decembrie la peste 4.560 de situaţii de acest fel.
Teleorman: Circa 5.980 de intervenţii ale SMURD în primul an de activitate Aproximativ 5.980 de intervenţii au fost făcute prin Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman în primul an de activitate.
Liviu Dragnea: SMURD va beneficia de sprijinul Consiliului Judeţean Consiliul Judeţean (CJ) Teleorman va sprijini Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD), care a fost inaugurat miercuri la Alexandria în prezenţa primului-ministru Mihai Răzvan Ungureanu şi a mai mulor autorităţi centrale şi locale.
Teleorman: În trei luni de la înfiinţare SMURD a avut peste 2.000 de intervenţii Aproximativ 2.060 de intervenţii a avut Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) în cele peste trei luni care au trecut de la înfiinţarea sa în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman.
Teleorman: Intervenţii ale echipajelor SMURD în evenimente cu victime Pompierii militari din municipiul Turnu Măgurele şi o ambulanţă a Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) au intervenit la un accident rutier soldat cu şapte victime, evenimentul producându-se pe DJ 642, între localităţile Islaz şi Moldoveni din judeţul Teleorman.
RETROSPECTIVÃ/ Sălaj: Peste 2.000 de intervenţii SMURD în primul an de activitate Primul an de activitate al Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare în Sălaj a însemnat peste 2.000 de intervenţii la nivelul celor patru subunităţi din judeţ, pentru toate urgenţele care pun viaţa unei persoane sau mai multora în pericol imediat.