Cele mai citite
 


Ministerul Sănătăţii implementeză un program de reducere a sării din alimente
vineri, 18 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri, Tensiunea arteriala, Afectiunile inimii
 

Ministerul Sănătăţii implementează un program pe cinci ani pentru reducerea sării din alimente, a declarat joi prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, în conferinţa de presă prilejuită de campania naţională "Viteza ucide ... nu numai în trafic! Controlează-ţi tensiunea arterială!".

Politica de reducere a sării din alimente este la nivelul tuturor ţărilor membre ale Uniunii Europene, a spus Adrian Streinu-Cercel.
Prof. dr.Maria Dorobanţu, preşedinte al Societăţii Române de Hipertensiune, a evidenţiat că aproape jumătate dintre români suferă de hipertensiune arterială, că patru din zece români adulţi au hipertensiune arterială şi care dacă nu este tratată duce la complicaţii serioase pe creier, vase periferice, rinichi.


"Campania naţională 'Viteza ucide...Nu numai in trafic! Controlează-ţi tensiunea arterială!' este adresată publicului larg, pentru că degeaba doctorii ştiu cum să trateze hipertensiunea, dacă pacientul nu se lasă tratat. Publicul larg trebuie să înţeleagă importanţa bolii, unui tratament de lungă durată şi în felul acesta să participe la bunul mers al evoluţiei sale", a declarat prof.dr. Maria Dorobanţu.


La rândul său, prof. dr. Ion Bruckner, de la Clinica de Medicină Internă a Spitalului Colţea, a subliniat că un studiu efectuat în urmă şapte ani evidenţiază că peste 40% dintre români suferă de hipertensiune arterială şi doar 44% din persoanele hipertensive ştiu că au această afecţiune.
În plus, procentul pacienţilor care sunt trataţi în mod constatat de hipertensiune este de 39% şi dintre aceştia doar 20% au valorile tensiunii arteriale la normal.


Prof.dr. Ion Bruckner a reliefat importanţa controlului şi a urmăririi pacienţilor, dar şi a tratamentului corect.
"Această campanie este utilă pentru că hipertensiunea arterială afectează şi inima şi creierul şi în final pot duce la deces. România se află pe locul IV în ceea ce priveşte mortalitatea cardiovasculară şi la bărbaţi şi la femei. Între factorii care duc la acest lucru se află fumatul, alimentaţia nesănătoasă şi lipsa de exerciţiu", a arătat prof. dr. Bruckner.


La rândul său, Marius Savu, directorul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, a punctat că populaţia trebuie să conştientizeze pericolele hipertensiunii arteriale şi această campanie încurajează cât mai mulţi bucureşteni să vină să-şi testeze tensiunea arterială.
El a mai spus că la nivelul elevilor din Capitală s-a constatat o creştere a obezităţii destul de alarmantă şi trebuie luate măsuri de educaţie în şcoli în acest sens.


"Ne-am luat angajamentul să devenim mai agresivi în ceea ce priveşte educaţia pentru sănătate în mod special obezitate, scolioză, tulburări de vedere şi cariile dentare", a spus Marius Sava.
Campania de testări gratuite a hipertensiunii arteriale care s-a desfăşurat pe 17 mai în Bucureşti va fi urmată de o alta la Iaşi în perioada 23-24 iunie, cu prilejul primei Conferinţe internaţionale a Societăţii Române de Hipertensiune.


Campania Măsurării tensiunii s-a desfăşurat cu sprijinul Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" şi Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti.
Cu acest prilej a fost prezent şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, care a apreciat această iniţiativă. AGERPRES/(AS - Cornelia Stanciu)

Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Aproximativ 600 de bucureșteni şi-au testat tensiunea arterială, de Ziua Mondială a Hipertensiunii Rezultate alarmante: 40 % dintre aceştia au fost identificaţi cu hipertensiune arterială
Prof. dr. Ovidiu Băjenaru: Bariera hemato-encefalică, o structură esenţială pentru existenţa noastră Bariera hemato-encefalică este o structură esenţială pentru existenţa noastră, extrem de importantă pentru înţelegerea tuturor bolilor sistemului nervos central şi a modalităţii terapeutice, a subliniat miercuri prof. dr. Ovidiu Băjenaru, preşedintele Societăţii de Neurologie din România (SNR).
Campanie pentru controlul tensiunii, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hipertensiunii Arteriale Societatea Română de Hipertensiune, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, organizează vineri, în Bucureşti, o amplă acţiune de testare gratuită a tensiunii arteriale, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hipertensiunii Arteriale, informează organizaţia ştiinţifică printr-un comunicat de presă...
Drojdia de orez rosu – mentine inima sanatoasa si regleaza colesterolul Stresul, fumatul, consumul de alcool, somnul insuficient, supraponderalitatea si alimentatia haotica, plina de aditivi, sunt factori care conduc la perturbarea echilibrului fiziologic caracteristic unui organism sanatos. Peste 30% din populatia Romaniei sufera de hipertensiune arteriala si...
Alianţa Română de Combatere a Hipertensiunii Arteriale, înfiinţată de Societatea Română de Cardiologie Bolile cardiovasculare reprezintă o problemă majoră în România, astfel că, în timp ce mortalitatea prin aceste boli a înregistrat în ultimii 20 de ani o tendinţă de scădere în ţările Europei de Vest şi Centrale, în România tendinţa a fost diametral opusă, a subliniat fostul preşedinte al Societăţii Române...
Studiu: Peste 45% din populaţia adultă a României - cu hipertensiune arterială În România, hipertensiunea arterială afectează 45,1% din populaţia adultă, potrivit rezultatelor celui mai recent studiu - SEPHAR III, efectuat de Societatea Română de Hipertensiune şi dat vineri publicităţii.