Cele mai citite
 


Sălaj: Sterilizarea, tema unor parteneriate între spitalele din România şi Anglia
vineri, 18 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Spitalele din România ar putea beneficia de secţii moderne de sterilizare, după modelul celei de la Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, prin intermediul unor parteneriate cu unităţi spitaliceşti din Marea Britanie, potrivit precizărilor făcute joi, la Zalău, de directorul organizaţiei non-guvernamentale caritabile britanice Medical Support Romania (MSR), Patrick Colquhoun, la cea de-a treia ediţie a conferinţei naţionale de sterilizare.
"Unul din lucrurile pe care aş vrea să le văd dezvoltate aici este ca mai multe spitale din România care să dezvoltate parteneriate cu spitale din Marea Britanie, în ceea ce priveşte sterilizarea şi ar fi, în concepţia mea, un parteneriat cu trei laturi: un spital britanic, un spital românesc şi acest spital. Şi, în acest fel, această relaţie tripartită ar duce la beneficii pentru toate cele trei părţi. Dacă acest lucru s-ar putea întâmpla şi dacă fundaţiile care finanţează asemenea activităţi ar şti că practicile sunt corecte, ar fi posibil să obţinem banii pentru echipamente corespunzătoare şi pentru consumabile", a precizat Patrick Colquhoun.
Acesta a subliniat că una din persoanele foarte interesate de aceste parteneriate este fostul şef al sistemului britanic de sănătate, lordul Nigel Crisp.
Directorul MSR a subliniat faptul că organizaţia sa a sprijinit modernizarea secţiei de sterilizare a Spitalului Judeţean Zalău încă din 1991, chiar dacă proiectul a fost finalizat abia în 2007.
"În 1991, a venit aici un specialist chirurg de înalt nivel, care a făcut o primă evaluare medicală a spitalului. (...) Această evaluare a spitalului a recomandat să începem prin a ne concentra asupra unor departamente care servesc întregul spital. Majoritatea fundaţiilor de caritate din Marea Britanie, care s-au implicat în România - erau 450 la vremea respectivă - se axau în special pe orfelinate, pe copii. (...) Noi ne-am hotărât că fundaţia noastră de caritate trebuie să fie orientată medical şi unul din membrii consiliului de administraţie de acum în 1996 a trimis pe şeful serviciului de sterilizare de la Edinbrooks, spitalul universitar de la Chambridge, să vină aici la Zalău şi dumnealui a iniţiat un proiect de infrastructură major: spălătorie, servicii de sterilizare şi managementul deşeurilor spitaliceşti", a spus directorul MSR.
Acesta a arătat că iniţial a fost făcută în 1998 spălătoria.
"Am adus echipament la mâna a doua, refăcut, care totuşi a rezistat până acum, iar acum am făcut din nou spălătoria, cu participarea financiară a spitalului şi s-a deschis în urmă cu două-trei luni. Pentru compartimentul de sterilizare nu am obţinut banii decât în 2006 - 350.000 de lire sterline - şi s-a deschis în 2007. Acest proiect a demonstrat cu pregnanţă că a fost o idee bună să avem această strategie, cu concentrare pe lucruri înguste şi care să aibă un impact mai mare", a precizat sursa citată.
Prezent la conferinţa de sterilizare, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, instituţie ce are în administrare Spitalul Judeţean, a subliniat la rândul său rolul MSR în modernizarea instituţiei.
"Staţia Centrală de Sterilizare de la Spitalul Judeţean din Zalău n-ar fi fost posibilă fără o contribuţie substanţială a celor de MSR, fără o contribuţie a Ministerului Sănătăţii, iar acest parteneriat a funcţionat şi în alte domenii şi s-a extins an de an. (...) Cred că Staţia Centrală de Sterilizare este importantă nu doar ca furnizor în sine a unui anumit tip de serviciu, ci şi prin faptul că a devenit, prin procedurile care au fost implementate acolo, un exemplu şi pentru celelalte secţii. Procedurile care funcţionează sunt proceduri preluate şi în spălătorie şi care vor fi preluate şi în celelalte secţii care acum se modernizează, proceduri care, în final, vor face ca nimic din actul medical să nu fie întâmplător. Cred că acesta este unul din marile câştiguri şi MSR are un rol important în realizarea acestor proceduri. Am văzut cum, în diverse situaţii, personalul care lucrează în staţia de sterilizare devine mentor pentru cel care lucrează în alte secţii, devine un exemplu de bună practică şi în felul acesta îmbunătăţirea actului medical este un obiectiv tot mai uşor de realizat', a declarat Tiberiu Marc.
MSR este o organizaţie non-guvernametală caritabilă britanică ce sprijină constant spitalul din Zalău. Prin intermediul colaborării cu MSR, spitalul a primit echipamente şi materiale sanitare în valoare de circa 3,7 milioane de lire sterline. AGERPRES/(A - Sebastian Olaru)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Sălaj: Medici şi asistenţi medicali din ţară şi Marea Britanie, la Conferinţa de Sterilizare de la Zalău Circa 240 de medici şi asistenţi medicali din întreaga ţară şi din Marea Britanie participă, joi şi vineri, la comunicări şi workshop-uri pe teme privind procesul de sterilizare, procedurile invazive şi siguranţa pacientului în cadrul celei de-a şasea ediţii a Conferinţei internaţionale de sterilizare...
Sălaj: Directorul de îngrijiri al Spitalului Judeţean, declarat "practicianul anului" de o societate medicală din Marea Britanie Directorul de îngrijiri al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, Ramona Marincaş, a fost recompensată cu premiul "Practitioner of the Year 2016 Finalist Highly Commended", în cadrul premiilor anuale acordate de Societatea de Prevenire a Infecţiilor (IPS) din Marea Britanie, distincţia fiindu-i înmânată...
Sălaj:Directorul de îngrijiri al Spitalului Judeţean, nominalizat pentru premiile unei societăţi de prevenirea a infecţiilor din Anglia Directorul de îngrijiri al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, Ramona Marincaş, a fost nominalizată la categoria "Practicianul anului în prevenirea şi controlul infecţiilor", în cadrul premiilor anului 2016, acordate de Societatea de Prevenire a Infecţiilor (IPS) din Marea Britanie.
Sălaj: "Oscarul" pentru asistenţa medicală din Anglia, pentru un proiect ce vizează Spitalul Judeţean Zalău Un proiect ce vizează prevenirea şi controlul infecţiilor în Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, implementat de unitatea spitalicească în parteneriat cu Hospital Trust Calderdale and Huddesfield din Yorkshire a fost recompensat cu "Nursing time awards", un echivalent al premiilor "Oscar", acordat asistenţilor...
Sălaj: Sistem modern de porţionare şi distribuţie a hranei pacienţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău Un sistem modern de porţionare şi distribuţie a hranei pacienţilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, realizat în urma unei investiţii de peste 700.000 lei a unei companii locale, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Sălaj, a fost inaugurat miercuri, în prezenţa oficialităţilor locale şi a a finanţatorilor
Sălaj: Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, reabilitat cu 7,5 milioane de lei Un proiect de extindere şi reabilitare a ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, în valoare totală de 7,5 milioane de lei, a început în această lună, investiţia fiind realizată din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Sălaj.