Cele mai citite
 


BEC: Personalul medical care efectuează serviciul de gardă nu poate vota cu urna mobilă
miercuri, 23 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Persoanele netrasportabile din cauză de boală sau invaliditate, aflate în spitale sau în azile, pot vota la alegerile locale din 10 iunie cu urna mobilă, numai dacă au domiciliul în raza teritorială în care se află locul în care sunt internate.
Aceste precizări au fost făcute de Biroul Electoral Central, fiind sesizat să aducă lămuriri în ceea ce priveşte modul în care îşi exercită dreptul de vot persoanele netrasportabile şi personalul medical care efectuează serviciul de gardă.
Potrivit prevederilor legale, pentru alegătorii netransportabili din cauza de boală sau invaliditate, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora sau a conducătorului instituţiei sanitare ori de ocrotire socială în care cei în cauză sunt internaţi, ca o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urna specială şi cu materialul necesar votării - ştampila cu menţiunea "votat" şi buletine de vot - la locul unde se afla alegătorul, pentru a se efectua votarea.
În raza unei secţii de votare se utilizează o singură urnă specială, care poate fi transportată numai de membrii biroului electoral al secţiei de votare.
În acest caz, votarea se face numai pe baza unui extras întocmit personal de preşedintele biroului electoral de pe copia listei electorale permanente sau a listei suplimentare existente la secţia respectivă.
Lista se semnează de preşedinte şi se ştampilează, iar persoanele cuprinse în aceste extrase trebuie să fie radiate din celelalte liste existente la secţie.
Potrivit BEC, aceste prevederi nu se aplică personalului medical care efectuează serviciul de gardă. AGERPRES/(AS - Georgiana Tănăsescu)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Tulcea: Gardă permanentă la secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Tulcea a instituit gardă permanentă la secţia Pediatrie, din cauza lipsei mijloacelor de intervenţie rapidă, pe fondul ninsorilor abundente şi a viscolului puternic.
Maramureş: Spitalul Judeţean a deschis un serviciu de gardă în regim permanent la Secţia Ortopedie Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Baia Mare a deschis prima linie permanentă de gardă în cadrul Secţiei Ortopedie, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, directorul instituţiei, Sorina Pintea.
Spitalele şi Ambulanţa, avertizate de DSP să asigure medicamente şi linii de gardă în perioada de caniculă Spitalele şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava trebuie să asigure medicamente, materiale sanitare şi linii de gardă cu personal medical în sezonul estival, conform unei recomandări a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, a declarat, pentru AGERPRES, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al...
Giurgiu: Garda de Intervenţie Ghimpaţi va fi mutată în clădirea fostului spital din localitate Consiliul Judeţean Giurgiu a preluat miercuri în administrare fosta clădire a Spitalului din localitatea Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, în vederea amenajării Gărzii de Intervenţie Ghimpaţi aflată în pericol de desfiinţare după ce fostul imobil în care aceasta a funcţionat a fost retrocedat proprietarului...
Tulcea: Urgenţele medicale din Deltă, asigurate de Garda de Coastă Transportul urgenţelor medicale din localităţile izolate din Delta Dunării este asigurat în această perioadă de poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă.
Garda Naţională Aeriană a SUA a renovat un pavilion al Spitalului din Mangalia Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA în România, Dean Thompson, a participat miercuri la festivitatea de finalizare a lucrărilor de renovare efectuate de rezervişti ai Gărzii Naţionale Aeriene a SUA la un pavilion al Spitalului Municipal Mangalia.