Cele mai citite
 


Dr. Mihaela Leventer: Melanomul depistat în fază incipientă are şanse de vindecare
miercuri, 23 mai 2012   ::   1 Comentarii :: :: Stiri
 
Melanomul depistat în faza incipientă are şanse de vindecare, a declarat marţi dr. Mihaela Leventer, la lansarea cărţii 'Să înţelegem melanomul', ediţia 2012, cu ocazia marcării Zilei Melanomului în România de Societatea Română de Medicină Estetică şi Dermatologie Cosmetică şi Chirurgicală (SRMEDCC).
'Singura şansă de vindecare în cazul apariţiei unui melanom malign este diagnosticarea în timp util şi excizarea promptă a leziunii periculoase. Noi, dermatologii, vedem partea întunecată a expunerii la lumină, de aceea îi sfătuim pe toţi să viziteze regulat un specialist pentru asigurarea sănătăţii pielii', a declarat dr. Mihaela Leventer.
Potrivit SRMEDCC, toate persoanele care au mai mult de 50 de aluniţe sunt vulnerabile, de aceea expunerea protejată la radiaţii ultraviolete şi monitorizarea constantă a modificării aluniţelor sunt singurele care pot depista în timp util apariţia cancerului de piele.
'Melanomul este un cancer pe care îl vezi zi de zi, dar trebuie să ştii să-l şi recunoşti. Noi, dermatologii, suntem educaţi să identificăm semnele de alarmă precoce ale pielii. De aceea îi sfătuim pe pacienţii cu aluniţe să consulte regulat un dermatolog. Momentul cel mai bun pentru control este înainte de a pleca în vacanţa de vară', a recomandat conf. dr. Cătălin Popescu.
SRMEDCC atrage atenţia asupra faptului că în 80% dintre cazurile de melanom malign din România, pacienţii au şanse de supravieţuire de maximum 5 ani de la depistarea afecţiunii.
Aceasta se întâmplă pentru că, în comparaţie cu alte ţări, în România, medicii dermatologi descoperă tardiv tumora, când şansele de supravieţuire a pacientului sunt minime.
Principala cauză a prezentării tardive la medic este reprezentată de lipsa de informare a populaţiei asupra necesităţii vizitei medicale periodice apreciază dr. Leventer.
Riscul de melanom creşte în fiecare an, din cauza expunerii necontrolate la soare.
Riscul de melanom a crescut an de an, cu 3% la populaţia albă, din 1992 până în 2011, conform raportului Cancer Facts & Figures.
Mai mult, în România, în numai 25 de ani, din 1983 până în 2008, incidenţa a crescut de la 1,2 cazuri la 100.000 de locuitori la 4,6 cazuri la 100.000 de locuitori a subliniat dr. Leventer.
Principala cauză a creşterii acestui risc este expunerea îndelungată la soare şi/sau la ultraviolete artificiale (cabine de bronzat).
'Cancerul de piele este perfect tratabil, detectat precoce prin controlul periodic al pielii şi prin verificarea dermatoscopică a aluniţelor la risc, cel puţin o dată pe an. În ceea ce priveşte categoriile de populaţie cel mai predispuse la această afecţiune, persoanele cu piele deschisă, cu aluniţe numeroase sau cu aluniţe atipice, persoanele care au suferit arsuri solare până la vârsta de 18 ani, persoanele care au avut cancere de piele în familie, precum şi persoanele care stau neprotejate la soare prin natura profesiei sau petrec multe ore în aer liber prezintă un risc mai mare de melanom', a reliefat dr. Mihaela Leventer.
Depistarea precoce, într-o fază incipientă, este deocamdată singura modalitate de a creşte şansele de vindecare a melanomului. Şansa de supravieţuire în melanoamele incipiente este de 98%.
Orice modificări de culoare, textură, volum sau suprafaţă ale unei aluniţe pot indica apariţia unei forme de cancer de piele. De aceea, medicii dermatologi ai SRMEDCC recomandă verificarea periodică a aluniţelor.
Investigaţia este nedureroasă, non-invazivă şi constă în fotografierea aspectului aluniţei din interiorul pielii cu ajutorul unui dermatoscop, stocarea datelor în computer,calcularea unui scor de risc, compararea aspectului la controlul periodic, realizarea unei hărţi dermatoscopice.
'Melanomul malign reprezintă o problemă majoră de sănătate publică. Identificarea factorilor de risc şi depistarea acestei tumori în faze incipiente reprezintă cele mai eficiente mijloace de a reduce mortalitatea prin melanom. De altfel, utilitatea acestor măsuri a fost demonstrată în cazul populaţiei din Australia - ţară cu expunere la soare foarte mare şi cu o populaţie cu un fototip vulnerabil la acţiunea ultravioletelor. Deşi numărul de cazuri de melanom în Australia este foarte mare, prin depistare şi tratament chirurgical precoce, mortalitatea prin melanom în această ţară a început să scadă', a adăugat conf. dr. Cătălin Popescu, medic Spitalul Colentina din Bucureşti.
Vârsta medie de diagnostic a melanomului malign este de 45-55 ani, însă acest tip de cancer afectează în mare măsură şi adolescenţii, din cauza cauza arsurilor solare sezoniere şi a expunerii la solar./AGERPRES(AS - Cornelia Stanciu)
Notare
Comentarii
de gina
5 ani de supravietuire de la depistare? Ce inseamna? 1) Ca de la data stabilirii diagnosticului (eventual in urma unei investigatii dermatoscopice) fara inrventie chirurginala, pacientul ar mai traii 5 ani ?? SAU? 2) Ca DUPA inteventia chirurgicala ,media de supravietuire e de 5 ani??? e ffff important si nu se intelege din text. Multumesc

Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Screening gratuit pentru cancerul de piele prin campania 'Un viitor fără pată' a FABC Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a lansat joi cea de-a patra ediţie a campaniei 'Un viitor fără pată' printr-un program gratuit de screening pentru cancerul de piele, intitulat "Săptămâna Testării pentru Cancer de Piele".
Melanomul Melanomul - Una din cele mai periculoase forme de cancer cutanat
Dr. Mihaela Leventer: Nu există educaţie şi depistare precoce în cazul cancerului de piele Medicul dermatolog Mihaela Leventer susţine că nu există educaţie şi depistare precoce în cazul cancerului de piele, iar de multe ori oamenii nu recunosc că au o problemă şi ajung la medic în faze avansate ale bolii.
Alunitele si cancerul de piele. Cand este cazul sa mergem la medic In conditiile in care unul din trei cazuri de cancer depistate este cancer de piele[1], medicii avertizeaza ca devine esentiala cunoasterea semnelor care prevestesc o leziune precanceroasa sau canceroasa la debut, mai ales ca exista, de cele mai multe ori, anumite indicii care ar trebui sa ne...
Medicii recomandă 90 de minute/zi de stat în soare; excesul - risc de apariţie a melanomului Medicii dermatologi recomandă în sezonul de vară prudenţă şi mare atenţie la modul în care ne expunem corpul la soare, avertizând în privinţa pericolelor asupra sănătăţii organismului în caz de exces, precum apariţia melanomului.
"Un viitor fără pată!", campanie de informare şi educare a tinerilor privind riscurile melanomului malign Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Societatea Română de Cancer şi societăţile studenţilor medicinişti au lansat miercuri campania "Un viitor fără pată!", având drept scop informarea şi educarea publicului tânăr cu privire la riscurile melanomului malign.