Cele mai citite
 


Epidemiologul şef al DSP Sibiu crede că este posibil să existe mai multe persoane înţepate de căpuşe
miercuri, 23 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Epidemiologul şef al Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu, Georgeta Marga, crede că este foarte posibil să existe mai multe persoane înţepate de căpuşe decât numărul raportat oficial, chiar dacă fiecare clinică privată din judeţ care face teste pentru boala Lyme este obligată să raporteze la DSP fiecare caz nominal.
"Sunt obligaţi să raporteze, conform legii, însă, probabil, din lipsă de timp, o parte dintre ei se rezumă să raporteze cazurile ca număr. Cu siguranţă este posibil să fie mai mulţi sibieni înţepaţi de căpuşe şi cu boală Lyme", a afirmat marţi dr. Georgeta Marga, într-o conferinţă de presă.
Dr. Georgeta Marga, care este şi membră a comisiei care se ocupă de problema căpuşelor de la Sibiu, a recunoscut că de trei ani a trimis solicitări primăriilor, medicilor din reţeaua privată, însă nu a primit răspunsuri decât de la o mică parte.
"O mică parte dintre laboratoarele private din judeţ raportează, cum s-a stabilit şi conform legii, la DSP, numărul cazurilor confirmate cu boală Lyme. Noi am primit de la câteva laboratoare aceste date. Anul acesta am primit de la doar două laboratoare din cele 25 care fac analiză pentru boala Lyme. De la clinicile private Diamed şi Medica am primit următoarele date: din 266 de probe IgG 72 au ieşit pozitive, deci au trecut cel puţin o dată prin infecţie, iar din alte 268 de testări, cinci pozitive IgM. Aceşti pacienţi pozitivi nu au continuat investigaţiile medicale pentru a vedea dacă au Lyme sau nu", a precizat pentru AGERPRES dr. Georgeta Marga.
Există şi cazuri pe care DSP-ul le-a pierdut din statistică, precum cel al jurnalistului Rudy Kamla, decedat, conform familiei şi şefului Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, în urma contactării bolii Lyme, după ce s-a tratat în Germania. Reprezentanţii DSP au recunoscut că nu au cerut medicului de familie din România al sibianului certificatul de deces, singurul document ce poate atesta cauza cea mai probabilă a decesului.
Prefectul judeţului Sibiu, Ovidiu Sitterli, i-a mustrat pe toţi directorii din DSP şi ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor prezenţi marţi la cea dintâi întrunire a primei comisii din România care se ocupă de problema căpuşelor şi de supraveghere a bolii Lyme.
"Direcţia Sanitar Veterinară este nepregătită, nu a făcut nimic, decât nişte adrese. În prezent, se gândesc la deparazitări, nu ştiu ce să facă cu animalele domestice din oraş. Din partea DSP este făcut un plan de acţiune steril, trebuie să îl concretizăm, să avem rezultate. Planul de acţiune este frumos doar pe hârtie, dar inexistent în realitate. ITM-ul a acţionat tardiv", a declarat Ovidiu Sitterli, în cursul şedinţei.
El le-a reproşat inspectorilor sanitari veterinari şi faptul că nu au luat măsuri concrete pentru ca aceste organisme parazitare să nu fie transmise de la animale la oameni.
"DSVSA trebuie să vină urgent, urgent, cu un plan de măsuri concrete pentru că în momentul de faţă nu avem nimic, după trei ani. Este o deficienţă majoră trimiterea unor adrese către primării, fără să le acordăm niciun fel de asistenţă. (...) Primăriile nu au specialişti, trebuia să le spunem ce să facă. Dacă în 2012, în vârf de sezon, nu avem nimic de la dvs. de la DSV, este foarte grav", a spus prefectul Ovidiu Sitterli.
Una dintre problemele apărute în judeţul Sibiu este cea a lipsei din farmacii a vaccinurilor pentru bolile cauzate de înţepăturile de căpuşă, cum ar fi encefalita.
Judeţul Sibiu are, de trei ani, cele mai multe cazuri de persoane înţepate de căpuşe şi afectate de boala Lyme..
În anul 2011 fuseseră muşcaţi de căpuşe 362 de sibieni, iar în 2010 - 176. Nu doar numărul persoanelor înţepate de căpuşe este din ce în ce mai mare, ci şi cel al pacienţilor cu boala Lyme. Dacă, în 2010, 69 de sibieni au aflat că suferă de această boală, în 2011, numărul lor a crescut la 161, conform DSP Sibiu. Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a raportat şi 20 de cazuri de sibieni muşcaţi de căpuşe pe zi, în 2012. AGERPRES/(A - Isabela Paulescu)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Sibiu: Record de pacienţi muşcaţi de căpuşe, 37 într-o singură zi La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu (SCJU) s-au prezentat marţi 37 de pacienţi care au fost muşcaţi de căpuşe, un număr record de la începutul acestui an, conform statisticii unităţii sanitare.
EXCLUSIV Sibiu: Prima Comisie privind situaţia creată de căpuşe - constituită la nivelul prefecturii O comisie formată din zece specialişti de la diverse instituţii se va reuni, marţi, la Prefectură, pentru a discuta situaţia pacienţilor, victime ale căpuşelor, şi soluţiile de prevenire a bolilor cauzate de acestea.
Primul sibian care a murit în urma unei înţepături de căpuşă nu a intrat în statistica DSP Rudy Kamla, fost jurnalist de etnie germană, primul sibian care a murit, luni, în urma mai multor complicaţii, printre care paralizie şi orbire, după ce a fost înţepat de o căpuşă, nu apare în statistica oficială a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), a declarat directorul Inspectoratului Teritorial...
Sibiu:14 persoane au ajuns în week-end la SJU cu înţepătură de căpuşă; sute de sibieni cer dezinsecţie în oraş Un număr de 14 sibieni s-au prezentat în ultimele două zile, la Unitatea de Primiri Urgenţe a celui mai mare spital public din judeţ, cel din municipiul Sibiu, după ce au fost înţepaţi de căpuşe, a declarat luni, pentru AGERPRES, Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al instituţiei.
Sibiu: Creşte numărul cazurilor de infecţii respiratorii, pneumonii şi muşcături de căpuşe Numărul pacienţilor cu infecţii respiratorii, pneumonii, dar şi al celor muşcaţi de căpuşe este în creştere de la începutul lunii mai, conform rapoartelor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu.
Aproape 90 % din cazurile cu boala Lyme din România, depistate numai în Spitalul Clinic Judeţean Sibiu Aproape 90% din totalul cazurilor cu boala Lyme sau borelioză din acest an, din România, au fost depistate numai în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, acesta fiind doar unul din cele patru spitale de stat din judeţ, unde există medici infecţionişti care pot să depisteze şi să trateze boala Lyme...