Cele mai citite
 


A fost lansată campania 'Împotriva hepatitei, alături de pacienţi!'
joi, 24 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Campania "Împotriva hepatitei, alături de pacienţi!" a fost lansată, miercuri, de Colegiul Medicilor Dentişti Bucureşti (CMDB), împreună cu Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) şi Data Center Solutions.
Potrivit preşedintelui CMDB, dr. Alexandru Brezoiescu, această campanie îşi propune să faciliteze comunicarea între medici şi pacienţi, întrucât ''comunicarea este esenţială în atingerea obiectivelor, tratamentului''.
"Rolul unui medic este să creeze acea legătură de încredere, care să-i ofere pacientului confortul unei comunicări eficiente în determinarea unui diagnostic precis, precum şi prescrierea unui tratament adaptat nevoilor întregului organism, nu doar a părţii afectate de o anumită patologie", a subliniat dr. Brezoiescu.
În opinia sa, comunicarea trebuie să fie mai bună în cazul pacienţilor cu boli cronice.
''În prevenţia transmiterii bolilor hepatice, empatia cu pacientul, informaţia punctuală oferită pe înţelesul pacientului, precum şi cantitatea de informaţii referitoare la cauze, tratamente şi prognosticuri îl fac pe acesta să facă faţă incertitudinii pe care orice boală o implică'', a spus acesta.
Dr. Alexandru Brezoiescu a subliniat că la CMDB nu s-a înregistrat până acum nicio reclamaţie privitor la discriminarea bolnavilor cu hepatită.
El a dat asigurări că sistemul de sterilizare a cabinetelor este foarte bine pus la punct şi este controlat de către autorităţile publice.
La rândul său, Marinela Debu, preşedintele APAH-RO, a spus că "pentru organizaţiile de pacienţi este extrem de important ca pe lângă intervenţiile pe lângă autorităţi pentru eliminarea listelor de aşteptare, să se insiste şi pentru accesul necondiţionat la tratament, să se acorde o mare importanţă susţinerii depistării".
"Mi-am dorit această campanie tocmai pentru a pune faţă în faţă problematica relaţiei speciale dintre un pacient cu hepatită şi medicul stomatolog. Este momentul să încercăm o rezolvare comună a problemelor. Încă mai există şi să nu ne mai fie frică de a vorbi despre hepatită la stomatolog'', a susţinut Marinela Debu.
Parteneriatul a fost încheiat şi cu Colegiul Medicilor din Braşov, iar iniţiatorii fac apel ca şi celelalte colegii din judeţe să se alăture iniţiativei. AGERPRES/(AS - Cornelia Stanciu)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Braşov: Campanie de informare privind hepatita Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAHR) a început, luni, la Braşov, cea de a doua ediţie a campaniei intitulate 'Ziua femeii cu hepatită', cu sprijinul Primăriei din localitate.
Comunicat de presă - Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO)
Braşov: Pacienţii cu afecţiuni hepatice au nevoie de un Plan Naţional pe Hepatite şi o strategie integrată Braşov, 21 oct/Agerpres/- Pacienţii cu afecţiuni hepatice susţin că au nevoie de un Plan Naţional pe Hepatite şi de o strategie integrată. De asemenea, ei cer autorităţilor responsabile să extindă tratamentul fără Interferon pentru toţi pacienţii şi să existe continuitate în acest tratament foarte necesar...
Braşov: Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice cere MS actualizarea listei compensatelor Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) a făcut vineri, în cadrul unei conferinţe la Braşov, un apel la Ministerul Sănătăţii pentru actualizarea listei medicamentelor compensate pentru bolnavii cu hepatite virale, dezvoltarea de programee de screening şi o informare reală pentru...
Campanie de conştientizare asupra importanţei depistării infecţiei cu virusuri hepatice B, C şi D Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO), în parteneriat cu Societatea Naţională de Medicină a Familiei (SNMF) şi Societatea de Obstetrică şi Ginecologie din România (SOGR), va derula începând din 1 martie cea de-a cincea ediţie a "Ziua Mamei cu Hepatită".
Campania "Împotriva hepatitei alături de pacienţi", lansată la Institutul de Boli Infecţioase "Matei Balş" Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România şi Societatea Naţională de Medicina Familiei au lansat miercuri, la Institutul de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş", campania "Împotriva hepatitei alături de pacienţi".