Cele mai citite
 


Copiii suferă la maturitate din cauza tabagismului pasiv la care sunt supuşi de părinţi /studiu/
joi, 24 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Copiii expuşi la fumul de ţigară al părinţilor lor riscă să sufere mai târziu din cauza unor probleme grave de sănătate cardiovasculare, avertizează un studiu australian publicat miercuri, citat de AFP.
Institutul de cercetare Menzies din Tasmania /sud/ a cercetat date colectate de un studiu australian şi finlandez care a examinat în urmă cu douăzeci de ani mai mulţi copii, deveniţi în prezent adulţi în jurul a treizeci de ani.

Studierea acestor date a arătat că cei expuşi la un tabagism pasiv în timpul copilăriei au mai puţină elasticitate în arterele lor, indicator al unei sănătăţi cardiovasculare mai proaste. Faptul că tabagismul pasiv este nociv a fost dovedit deja, însă este pentru prima dată când un studiu examinează efectele acestuia pe termen lung asupra stării vaselor sanguine, a notat autoarea cercetării Seana Gall.

'Am examinat elasticitatea vaselor de sânge măsurând capacitatea arterei braţului de a se dilata şi a se contracta', a explicat ea. 'Am descoperit că persoanele expuse la tabagism de părinţii lor pe vremea când erau copii au mai puţină elasticitate arterială, un indicator al unei sănătăţi cardiovasculare proaste'.

'Aceste efecte au fost observate la până la 27 de ani după /copilărie/, ceea ce sugerează un efect ireversibil şi pe termen lung al tabagismului pasiv în timpul copilăriei asupra sănătăţii arterelor', a subliniat cercetătoarea. 'Produsele chimice conţinute de fumul de ţigară interacţionează cu suprafeţele vaselor şi aceasta pare să le afecteze capacitatea de a se dilata şi contracta într-o manieră adecvată', a conchis Seana Gall.AGERPRES/(Bogdan Mureşan)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Tabagismul pasiv are efecte negative asupra greutăţii corporale şi rezultatelor şcolare Copiii expuşi indirect la fumul de ţigară sunt mai susceptibili să sufere de exces de greutate şi să aibă abilităţi cognitive mai sărace, conform unui studiu american citat de publicaţia franceză 'La depeche' pe site-ul său.
Fumatul pasiv are efecte adverse asupra creierului copiilor chiar şi înainte de concepţia lor (studiu) Expunerea viitoarelor mame la fumul de ţigară - chiar şi înainte ca acestea să rămână gravide - poate afecta negativ dezvoltarea creierului fetuşilor din cauza compuşilor nocivi ce pot persista chiar şi câteva zile în organism, potrivit unui studiu efectuat la Centrul Medical Universitar Duke din Statele...
Tabagismul pasiv omoară peste 600.000 de persoane pe an în lume (Lancet) Tabagismul pasiv provoacă un deces din 100, respectiv peste 600.000 de decese în fiecare an în lume, dintre care 165.000 în rândul copiilor, potrivit estimărilor publicate vineri de revista medicală britanică The Lancet, citată de AFP.
Fumatul pasiv dăunează auzului tinerilor (studiu) Expunerea copiilor la fumul de ţigară ar creşte riscul dezvoltării unei deficienţe auditive în adolescenţă, arată rezultatele unui recent studiu, desfăşurat în Statele Unite, şi publicat în Journal of the American Medical Association.
Dr. Corina Mărginean: Patologia pulmonară, oculară şi dermatologică la copiii supuşi fumatului pasiv, deosebit de frecventă Şefa Clinicii de Pneumologie şi coordonatorul Centrului STOP FUMAT din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş, dr. Corina Mărginean, a declarat joi că patologia pulmonară, cea oculară şi cea dermatologică la copiii supuşi fumatului pasiv este deosebit de frecventă şi de gravă.
Peste şase milioane de persoane sunt expuse la fumul de tutun la domiciliu, arată un studiu de specialitate Aproape 6,5 milioane persoane sunt expuse la fumul de ţigară la domiciliu şi două milioane la locul de muncă, la care se adaugă expunerea ridicată la fumul de tutun ambiental în diverse spaţii publice, se arată într-un studiu privind tutunul la adulţi.