Cele mai citite
 


Vâlcea: Media pacienţilor afectaţi de căpuşe se ridică la 20 pe zi, potrivit DSP
joi, 24 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Media zilnică a pacienţilor care vin la secţia de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea se ridică la 20, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES directorul DSP, dr. Maria Murăruş.
"De la începutul sezonului cald, odată cu ieşirea la iarbă verde, la secţia de primiri-urgenţe avem o medie de 20 de pacienţi care vin zilnic şi reclamă faptul că au fost înţepaţi de căpuşe. Luni, însă, după week-end, au fost 30 de pacienţi care au venit la spital. După ce au ajuns la Urgenţe, unde au fost examinaţi astfel încât să nu le rămână ventuze sau alte resturi ale respectivelor insecte, pacienţii au fost îndrumaţi spre secţia de boli infecţioase pentru tratament", a precizat dr. Murăruş.
Directorul DSP mai spune că aceia care reclamă că au fost muşcaţi de căpuşe cu mai mult de 7 zile în urmă sunt supuşi unui tratament cu anticorpi antiborelia.
"Nu există o arie anume în judeţ unde să spunem că există un risc mai mare pentru căpuşe, pacienţii sunt de peste tot, şi de la munte şi de la şes, important este că atunci când ajung acasă după ce au fost la un picnic, la o iesire în natură, să-şi facă un examen vizual al corpului pentru a vedea dacă nu au fost deja înţepaţi de aceste insecte. S-ar putea recomanda, deşi este neplăcut, ca atunci când se iese la iarbă verde, în zone cu vegetaţie mare, să se poarte pantaloni lungi băgaţi în şosete sau bluze pe lângă gât. Dar în orice caz, examinarea vizuală de acasă după o astfel de ieşire rămâne extrem de importantă. Şi la fel se recomandă o examinare a animalelor de companie după o astfel de ieşire", a mai spus dr. Maria Murăruş. AGERPRES/(AS - Liviu Popescu)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Galaţi: 16 persoane muşcate de căpuşe în ultimele 24 de ore 16 persoane s-au prezentat în ultimele 24 de ore la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Galaţi, după ce au fost muşcate de căpuşe în timp ce-şi petreceau timpul liber la iarbă verde, a declarat, luni, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, dr. Valentin Boldea.
Harghita: Peste 30 de cazuri de muşcături de căpuşe, în minivacanţa de 1 Mai şi Paşte Un număr de 33 de persoane muşcate de căpuşe s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc, în minivacanţa de 1 Mai şi Paşte, medicii apreciind că numărul este mult mai ridicat decât în alţi ani.
Gorj: Numărul persoanelor muşcate de căpuşe, în scădere comparativ cu anul trecut Aproximativ zece persoane din judeţul Gorj se prezintă, lunar, la Unitatea de Primiri Urgenţe (SJU) a Spitalului Târgu-Jiu pentru a beneficia de tratament medicamentos în urma muşcăturilor de căpuşe, numărul fiind în scădere comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat miercuri purtătorul...
Harghita: Numărul persoanelor muşcate de căpuşe care se prezintă la Urgenţe, în creştere Numărul persoanelor muşcate de căpuşe, care se prezintă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc, este în creştere, în condiţiile în care vremea frumoasă a determinat tot mai mulţi harghiteni să îşi petreacă timpul liber în natură.
Harghita: Creştere semnificativă a numărului persoanelor muşcate de căpuşe; primul caz de muşcătură de şarpe Miercurea Ciuc, 23 iun/Agerpres/- Numărul persoanelor muşcate de căpuşe care se prezintă la serviciile de urgenţă a crescut semnificativ în luna iunie, pe fondul încălzirii vremii, fiind înregistrat şi primul caz de muşcătură de şarpe din acest sezon.
Buzău: Peste 50 de persoane muşcate de căpuşe în mini-vacanţa de Paşte În perioada 1-7 mai, peste 50 de persoane s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului judeţean de Urgenţă Buzău cu muşcături de căpuşă.