Cele mai citite
 


Ion Cîlea, candidat USL la CJ Vâlcea: E greşită ideea de a îndrepta judeţul spre o activitate monoeconomică (interviu)
vineri, 25 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Candidatul Uniunii Social Liberale la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că obiectivele pe care le are în vedere în mandatul 2012-2016 sunt finanţarea proiectelor cu fonduri europene şi implementarea altora noi, în opinia sa fiind total greşită ideea de a îndrepta judeţul spre o activitate monoeconomică.
Ion Cîlea are 67 de ani, este inginer agronom, doctor în Ştiinţe Agricole. Este preşedintele organizaţiei judeţene PSD Vâlcea.

AGERPRES: Domnule Ion Cîlea, ce obiective prioritare veţi pune în practică în cazul câştigării unui nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea?
Ion Cîlea: În primul rând, finalizarea proiectelor aflate în derulare şi implementarea altora noi, după cum urmează: 135 proiecte finanţate, în curs de implementare, în valoare totală de 388 milioane de euro; zece proiecte aprobate şi în evaluare însumând 234 milioane de euro; 20 proiecte în faza de elaborare a documentaţiei şi propuneri, în valoare de 152 milioane de euro.

AGERPRES: Care consideraţi a fi investiţiile necesare în judeţ în funcţie de potenţialul oferit de acesta?
Ion Cîlea: Investiţiile trebuie să cuprindă cât mai multe domenii de activitate. Este total greşită ideea de a îndrepta judeţul spre o activitate monoeconomică. Investiţiile vor fi făcute preponderent cu fonduri europene, propunându-ne să ajungem la un număr de 165 proiecte în valoare totală de 774 milioane de euro.

AGERPRES: Ce vă propuneţi ca preşedinte al Consiliului Judeţean pentru modernizarea şi dotarea unităţilor spitaliceşti, creşterea calităţii actului medical, în special în mediul rural?
Ion Cîlea: Este vorba de reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea - 17,3 milioane de lei), realizarea unui sistem informatic integrat la Spitalul de Pneumoftiziologie Mihăeşti şi Spitalul Municipal Drăgăşani, reînfiinţarea Spitalului Orăşenesc Bălceşti, desfiinţat abuziv în 2011. În plus, îmi propun reabilitarea pavilioanelor 2 şi 3 ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea (Spitalul Vechi şi Maternitatea) - 7,6 milioane de euro, respectiv 5 milioane de euro, precum şi contruirea unui mic aeroport în comuna Budeşti, care să deservească şi serviciul SMURD - 5 milioane de euro.

AGERPRES: Care ar fi, în opinia dumneavoastră, priorităţile în privinţa infrastructurii în judeţ?
Ion Cîlea: Programele de infrastructură vor fi derulate în paralel. De exemplu, reabilitarea şi modernizarea DJ 665 - limită judeţul Gorj - Mariţa - Izvorul Rece - Vaideeni - Horezu plus finalizarea proiectelor aflate în implementare: apă şi apa uzată - creşterea gradului de conectare a populaţiei la sistemele de apă şi canalizare: 64% la apă în anul 2012, 95% în 2016; 42% la canalizare în anul 2012, 85% în anul 2016.

AGERPRES: Cum vedeţi colaborarea cu viitorii consilieri judeţeni pentru a avea asigurată susţinerea proiectelor dumneavoastră?
Ion Cîlea: Uniunea Social Liberală va obţine un număr suficient de consilieri, care să-i asigure o majoritate calificată necesară aprobării proiectelor ce trebuie implementate în Vâlcea.
AGERPRES/(AS - Liviu Popescu)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Liviu Dragnea, candidat USL la preşedinţia CJ Teleorman: Ne vom ţine departe de aroganţa fostei puteri (interviu) Preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Dragnea, candidat USL pentru un nou mandat, afirmă într-un interviu acordat AGERPRES că, dacă va câştiga competiţia electorală, printre priorităţile sale vor fi modernizarea infrastructurii, precum şi investiţiile, care să absoarbă forţa de muncă neutilizată...
Dorel Jurcan, candidat PDL la preşedinţia CJ Vâlcea: Vreau ca tinerii să aibă oportunitatea de a începe o afacere (interviu) Candidatul PDL la şefia Consiliului Judeţean Vâlcea, senatorul Dorel Jurcan, susţine într-un interviu acordat AGERPRES că, în cazul câştigării competiţiei electorale, are în vedere implementarea proiectelor ce vizează infrastructura, alimentarea cu apă şi lucrările de canalizare, dezvoltarea întreprinderilor...
Horea Uioreanu, candidat USL la şefia CJ Cluj: Judeţul are potenţial de dezvoltare imens, puţin folosit(interviu) Candidatul USL la preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, deputatul liberal Horea Uioreanu, spune că 2012 este anul schimbării politice în România. El a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că prioritatea sa este schimbarea modului de a face politică, de la schimbarea modului de funcţionare...
Victor Tarhon, candidat PDL la şefia CJ Tulcea: Mai avem mult de lucru în judeţ (interviu) Candidatul PDL la preşedinţia Consiliului Judeţean Tulcea, Victor Tarhon, doreşte să finalizeze în următorii patru ani lucrările de reabilitare a 160 de kilometri de drumuri judeţene şi, într-un interviu acordat AGERPRES, referindu-se la problemele localităţilor tulcene, atrage atenţia asupra necesităţii...
Zamfir Ciceu, candidat USL la preşedinţia CJ Maramureş: Este nevoie să relansăm economia locală (interviu) Candidatul USL la preşedinţia CJ Maramureş, Zamfir Ciceu (PC), a vorbit, într-un interviu acordat AGERPRES, despre câteva dintre proiectele sale politico-administrative care ar putea relansa economia locală, proiecte ce vor fi implementate dacă va câştiga pe 10 iunie şefia legislativului judeţean.
Alin Tişe, candidatul PDL la şefia CJ Cluj: Fondurile europene şi investiţiile vor fi prioritare Candidatul PDL la preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, doreşte să continue proiectele începute în actualul său mandat de preşedinte. El a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că investiţiile vor fi una dintre priorităţile viitorului său mandat, în cazul în care va câştiga alegerile...