Cele mai citite
 


Caraş-Severin: CJAS a primit mai puţini bani, în acest an, pentru programele naţionale de sănătate
sâmbătă, 26 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
În judeţul Caraş-Severin, anul acesta sunt mai puţini bani pentru programele naţionale de sănătate - 6,85 milioane lei, faţă de peste 8,3 milioane lei pentru anul 2011.
'Programul naţional de boli transmisibile include persoanele infectate HIV/SIDA, al căror cost mediu anual pe bolnav a ajuns, la Spitalul Judeţean din Reşiţa, la peste 32 mii lei. În judeţul Caraş-Severin sunt incluse, în programul naţional de boli transmisibile, 181 de persoane, iar alte trei beneficiază de tratament postexpunere', a declarat pentru AGERPRES Mirela Zeman, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin.
În cazul bolnavilor de tuberculoză, s-a constatat o scădere a numărului acestora, în ultimii ani. Prin programul naţional, anul trecut s-au eliberat medicamente pentru 562 de persoane, faţă de 660 în 2010, 912 bolnavi în 2009, şi 1.132 de persoane bolnave de tuberculoză, în 2008. Având în vedere faptul că la nivelul spitalelor se înregistrau, la finele anului 2011, stocuri semnificative, atât de medicamente, cât şi materiale sanitare, pentru aceşti bolnavi, sumele angajate anul acesta sunt suficiente. Mai mult chiar, există posibilitatea ca în a doua jumătate a anului, să se solicite diminuarea bugetului alocat Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin.
În ceea ce priveşte Programul naţional de ortopedie, sumele alocate pentru 2012, alături de stocurile de endoproteze, sunt suficiente pentru a acuperi necesarul, a mai precizat Mirela Zeman.
În schimb, pentru Programul naţional de boli transmisibile, pentru cel de oncologie, diabet zaharat, dar şi pentru boli rare, se vor face demersuri la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în vederea suplimentării bugetului, pentru trimestrele al treilea sau al patrulea. AGERPRES/(AS - Paula Neamţu)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Caraş-Severin: Datorii ale CJAS, pentru programele naţionale de sănătate Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin înregistrează, la această dată, obligaţii de plată restante la furnizorii de medicamente, pentru boli cronice utilizate în programele naţionale cu scop lucrativ, în sumă de aproape 4 milioane lei.
Harghita: A crescut numărul de pacienţi beneficiari ai programelor naţionale de diabet zaharat, ocologie, ortopedie şi dializă Numărul pacienţilor din Harghita care beneficiază de programele naţionale de diabet zaharat, oncologie, ortopedie şi dializă a crescut în acest an, se arată într-o analiză făcută publică luni, la şedinţa Colegiului Prefectural.
Gorj: Peste 3.300.000 lei pentru programele naţionale de sănătate Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a primit, pentru primul trimestru al acestui an, peste 3.300.000 lei, reprezentând prima tranşă de bani care trebuie distribuită furnizorilor ce derulează subprogramele din cadrul programului naţional de sănătate, a declarat vineri, directorul economic...
Caraş-Severin: Nou preşedinte la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Noul preşedinte-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin este Tudoriţa Nicula, preşedinta filialei judeţene a femeilor social-democrate.
Caraş-Severin: Din farmacii lipsesc cele mai ieftine medicamentele pentru diabet Mai mulţi pacienţi şi medici din Caraş-Severin au sesizat, în ultimul timp, că de pe rafturile farmaciilor lipsesc medicamentele cele mai ieftine, dar importante în tratamentul unor boli ce ţin de programele naţionale de sănătate cum ar fi diabetul sau cele oncologice, a declarat joi Laurenţiu Mărţuică...
Caraş-Severin: CJAS a perfectat contracte de furnizare de servicii cu 168 de medici de familie Casa de Asigurări de Sănătate a perfectat, în acest an, la nivelul judeţului Caraş-Severin, contracte de furnizare de servicii medicale cu un număr de 168 de medici de familie, dintre care, 73 funcţionează în mediul rural.