Cele mai citite
 


Horia Teodorescu, candidat USL la şefia CJ Tulcea: Am să încerc ca în comune să fie asigurată asistenţa medicală primară(interviu)
marţi, 29 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Candidatul USL la preşedinţia Consiliului Judeţean Tulcea, deputatul Horia Teodorescu, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că, în cazul în care va câştiga competiţia electorală, îmbunătăţirea infrastructurii din mediul rural va fi o prioritate şi în aproape doi ani în toate comunele din judeţ va fi asigurată asistenţa medicală primară.
În vârstă de 54 de ani, Horia Teodorescu este parlamentar din anul 2008 şi conduce organizaţia judeţeană a PSD Tulcea din luna mai 2010.

AGERPRES: Care ar fi, în opinia dumneavoastră, priorităţile în privinţa infrastructurii din judeţ?
Horia Teodorescu: Vreau să mă refer în primul rând la infrastructura din mediul rural - alimentări cu apă, canalizare, pietruiri şi asfaltări de străzi. O mare problemă regăsim în acest domeniu în cele trei oraşe din zona de terasă a judeţului - Măcin, Babadag şi Isaccea. Sunt mai avansate lucrările în Măcin şi Isaccea, Babadagul fiind un oraş rămas în urmă cu 10-20 de ani. Trebuie urmărite foarte atent şi investiţiile care se vor derula pe drumurile judeţene. Judeţul nu a fost bine gestionat din acest punct de vedere pentru că sunt anumite bretele care, datorită faptului că traversează sau fac legătura între unele comune, au fost ocolite şi nu au fost nici măcar reparate sau plombate, ca de exemplu breteaua care leagă Babadagul de comuna Slava Cercheză sau satul Casimcea de orice ieşire spre Bucureşti sau Constanţa.
În oferta mea electorală am un capitol special pentru Delta Dunării. Pentru digurile de incintă din Deltă care protejează localităţile trebuie găsită o soluţie în primul rând juridică, fiindcă nu se poate interveni pe acestea. Ele sunt în prezent în posesia unor societăţi, iar lucrul acesta trebuie clarificat sau cei care le au în posesie trebuie forţaţi să răspundă în cazul unei calamităţi, dacă digul ce le aparţine nu a fost reparat corespunzător. Eu îmi doresc reconstrucţia ecologică a Deltei şi sunt discuţii pro şi contra acestor lucrări. Cred că trebuie analizată situaţia pe fiecare zonă în parte. Sunt zone care nu sunt pretabile din punct de vedere agricol şi acele zone cred că ar trebui redate naturii.
Un lucru pe care actuala conducere nu l-a dus la sfârşit este sistemul integrat de gestionare a deşeurilor. S-au făcut câteva lucruri, dar sistemul este nefuncţional. Delta Dunării este tot un bazin de depozitare a deşeurilor. Din punctul meu de vedere trebuia să se înceapă cu acea platformă unde trebuie depozitate deşeurilor, la Mihai Bravu. Nu s-a făcut acest lucru, fapt pentru care toate deşeurile din judeţ, cu excepţia celor din municipiu, sunt la întâmplare. Acesta ar fi un alt aspect privind infrastructura.
Şi mai este o situaţie specifică, şi anume trebuie să se creeze o cale sigură între localităţile din Delta Dunării, între Sulina şi Chilia, de exemplu, pentru că se ştie foarte bine că pe timp de iarnă, când Dunărea îngheaţă, apar situaţii speciale, iar oamenii mor cu zile. Această cale de acces între localităţile din Deltă este importantă şi pentru aprovizionarea populaţiei pe timp de iarnă.

AGERPRES: Ce vă propuneţi pentru modernizarea şi dotarea unităţilor spitaliceşti, creşterea calităţii actului medical, în special în mediul rural?
Horia Teodorescu: Voi face tot ce se poate pentru a redeschide spitalele din Sulina şi Babadag, apoi voi încerca să facem în aşa fel încât măcar într-un anumit număr de comune să avem medicina primară asigurată. Dacă nu vom reuşi acest lucru pentru toate comunele, măcar să avem un doctor la două comune. Judeţul Tulcea este unul cu o suprafaţă mare, dar cu o densitate mică a populaţiei şi localităţi răsfirate. Situaţia economică a populaţiei este destul de precară şi am să încerc ca în toate comunele să existe asigurată asistenţa medicală primară. Acum sunt sate unde locuitorii nu-şi pot lua o tensiune, nu au unde să-şi facă analize simple pentru locuitorii altor oraşe. Militez pentru asistenţa medicală primară în orice comună din judeţul şi sper să găsesc resursele şi înţelegerea şi în primul rând corpul medical care să asigure acest lucru.

AGERPRES: Ce obiective prioritare veţi pune în practică dacă veţi câştiga mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean?
Horia Teodorescu: În cazul infrastructurii rurale şi a drumurilor judeţene vorbim de patru ani. Nu ne putem permite să dăm termene scurte în acest caz. În ceea ce priveşte sănătatea, voi încerca punerea în practică a obiectivului în primul an de mandat şi sper ca într-un an să se simtă şi să se ajungă la un procentaj de minimum 50%, iar poate în doi ani să acopăr toată zona. Singura problemă rămâne însă asigurarea cu material uman, pentru că ştiţi foarte bine situaţia din sănătate şi faptul că doctorii au plecat din ţară. În privinţa sistemului de management al deşeurilor, nu ar trebui să dureze mai mult de un an, fiindcă nu ne putem permite ca Tulcea şi Delta să rămână un depozit de gunoi nu numai al nostru.

AGERPRES: Care consideraţi că sunt investiţiile necesare în judeţ?
Horia Teodorescu: În primul rând, este nevoie de investiţii pentru continuarea şi finalizarea lucrărilor de infrastructură - asfaltare şi pietruire de străzi - în mediul rural. În domeniul agriculturii, este foarte importantă extinderea şi modernizarea reţelelor de irigaţii. Sunt importante lucrările de anvelopare a blocurilor din judeţ, lucrările de modernizare şi reparaţie a şcolilor - domeniu în care Consiliul Judeţean poate aloca fonduri primăriilor şi consider că nicio comună din Delta Dunării nu trebuie să rămână fără sistem de apă şi canalizare, iar drumurile trebuie pietruite şi străzile asfaltate. De asemenea, trebuie consolidate şi reparate clădirile monument istoric, trebuie susţinută modernizarea drumului naţional Tulcea - Constanţa, trebuie realizată trecerea Ro-Ro de la Isaccea şi trebuie creat un mediu corect pentru ca pescarii din Delta Dunării să-şi poată desfăşura activitatea.

AGERPRES: Care credeţi că va fi viitorul proiectelor dumneavoastră dacă majoritatea în Consiliul Judeţean nu vă va fi favorabilă, iar alegerile parlamentare nu vor avantaja USL?
Horia Teodorescu: Dacă nu voi avea majoritate în Consiliul Judeţean, consider că atâta vreme cât îţi propui şi susţii proiecte viabile şi credibile pentru cetăţenii judeţului nu va fi nimeni împotriva dezvoltării judeţului sau a unor proiecte necesare. Nu cred că voi avea vreo problemă dacă nu voi avea majoritatea în Consiliul Judeţean, ţinând cont de faptul că sunt un om maleabil care poate lua la discuţie orice consilier pentru a-i explica, dacă eu cred în acel proiect, că acel proiect merită, este viabil. Nu cred că vor fi situaţii în care consilierii să se opună proiectelor, decât dacă ei sunt împotrivă pur şi simplu de la mama natură. Cred că pot gestiona o situaţie în relaţia cu omul, ţinând cont de caracterul meu destul de apropiat faţă de oameni. Sper într-o majoritate USL în Consiliul Judeţean Tulcea. Am convingerea şi credinţa că aşa se va întâmpla, dar nu exclud în niciun fel negocierile cu celelalte partide. AGERPRES/(A, AS - Luisiana Bîgea)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Victor Tarhon, candidat PDL la şefia CJ Tulcea: Mai avem mult de lucru în judeţ (interviu) Candidatul PDL la preşedinţia Consiliului Judeţean Tulcea, Victor Tarhon, doreşte să finalizeze în următorii patru ani lucrările de reabilitare a 160 de kilometri de drumuri judeţene şi, într-un interviu acordat AGERPRES, referindu-se la problemele localităţilor tulcene, atrage atenţia asupra necesităţii...
Dorel Jurcan, candidat PDL la preşedinţia CJ Vâlcea: Vreau ca tinerii să aibă oportunitatea de a începe o afacere (interviu) Candidatul PDL la şefia Consiliului Judeţean Vâlcea, senatorul Dorel Jurcan, susţine într-un interviu acordat AGERPRES că, în cazul câştigării competiţiei electorale, are în vedere implementarea proiectelor ce vizează infrastructura, alimentarea cu apă şi lucrările de canalizare, dezvoltarea întreprinderilor...
Concluziile unui raport DSP Vaslui - asistenţă medicală primară precară, criză de medici de familie Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui a prezentat, miercuri, în cadrul Şedinţei Grupului de Dialog Civic, un raport privind situaţia cabinetelor de medicină de familie din judeţul Vaslui, concluzionând că asigurarea asistenţei medicale primare este una precară.
CNAS modifică criteriile de încadrare a cabinetelor medicale din rural Bucureşti, 8 dec /Agerpres/ - Un proiect de ordin privind modificarea criteriilor de încadrare a cabinetelor medicale din asistenţa medicală primară şi din ambulatoriul de specialitate din mediul rural, în funcţie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea acestora, este postat pe site-ul Casa Naţională...
Adrian Ţuţuianu, candidat USL la CJ Dâmboviţa: Sunt necesare investiţii care să creeze locuri de muncă (interviu) Candidatul USL la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, afirmă într-un interviu pentru acordat AGERPRES că trebuie puse în valoare spaţiile din cele trei parcuri industriale existente în judeţ, pentru realizarea de investiţii şi, în consecinţă, şi locuri de muncă.
Tulcea: Problema deficitului de medici persistă în judeţ Tulcea, 30 nov /Agerpres/ - Un număr de şase comune din judeţul Tulcea, patru dintre acestea fiind în Delta Dunării, nu au medici, populaţia beneficiind de servicii medicale acordate de doctorii din unităţile administrativ-teritoriale învecinate.