Cele mai citite
 


Prahova: Doi morţi şi 15 răniţi în urma unui accident pe DN 1, în care a fost implicat şi un microbuz de persoane
miercuri, 30 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Două persoane şi-au pierdut viaţa iar alte 15 au fost rănite în urma unui grav accident rutier care a avut loc, luni, pe DN 1, în localitatea prahoveană Nistoreşti, în care a fost implicat un microbuz care transporta 16 persoane.
În urma impactului care a avut loc între microbuz şi un autoturism care a pătruns pe contrasens, ocupanţi maşinii au murit, iar 15 persoane din microbuz au fost rănite.
Potrivit şefului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, Daniel Nicolae, zece dintre acestea au avut nevoie să fie transportate la spital pentru investigaţii şi tratament de specialitate.
Astfel, cinci dintre victimele accidentului de la Nistoreşti au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, patru au fost transportate la Spitalul Municipal Câmpina, iar o alta a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la Braşov.
Daniel Nicolae a precizat că cele zece persoane au traumatisme diverse şi suspiciuni de fracturi, însă leziunile nu sunt de natură să le pună viaţa în pericol.
De asemenea, alţi cinci ocupanţi ai microbuzului au fost răniţi uşor, ei primind îngrijiri de specialitate la faţa locului, refuzând să fie transportaţi la spital.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Dan Radu, de vină pentru producerea accidentului este şoferul maşinii care a pătruns pe contrasens izbindu-se violent de un microbuz. AGERPRES/(AS- Anamaria Toma)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Accidente rutiere în care au fost implicate microbuze, autocare în 2015-2016 (cronologie) Un accident rutier grav s-a produs la 22 februarie 2016, în municipiul Constanţa, în accident fiind implicat un microbuz şcolar ce transporta elevi la o unitate privată de învăţământ. Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, au fost răniţi doi adulţi, iar cinci copii au traumatisme minore...
Prahova: Ambulanţă implicată într-un accident la Ploieşti; cinci persoane, între care asistenta şi pacientul, rănite Cinci persoane au fost rănite, duminică seară, într-un accident care a avut loc într-o intersecţie din zona de nord a Ploieştiului şi în care au fost implicate o ambulanţă a Serviciului Judeţean Prahova, aflată în misiune, şi un autoturism.
ALERTÃ Prahova: Autocar implicat în accident pe DN 1; patru morţi şi patru persoane încarcerate Ploieşti, 5 feb /Agerpres/- Patru persoane au decedat, iar alte patru au rămas încarcerate, în urma unui accident rutier care a avut loc, vineri dimineaţă, pe DN 1, la Strejnic, autorităţile punând în aplicare planul roşu de intervenţie.
Prahova: Două persoane transportate la spital cu traumatisme multiple în urma unui accident cu cinci maşini Ploieşti, 24 nov /Agerpres/- Două persoane au fost rănite sâmbătă într-un accident rutier în care au fost implicate cinci autoturisme şi care a avut loc pe DN 1B, în zona Blejoi, ele fiind transportate la spital cu traumatisme multiple, iar alte opt primind îngrijiri medicale la faţa locului.
UPDATE/Prahova: Zece răniţi într-un accident rutier în care a fost implicat şi un microbuz de persoane Zece persoane, între care şi un adolescent de 17 ani, au fost rănite, luni, într-un accident rutier petrecut în municipiul Ploieşti în care au fost implicate două autoturisme şi un microbuz.
UPDATE Braşov: Accident rutier cu doi morţi şi cinci răniţi pe DN 1 la Timişul de Sus Două persoane au decedat iar alte cinci au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a produs duminică la Timişul de Sus în judeţul Braşov pe DN 1.