Cele mai citite
 


Timiş: Proiectul 'Centru regional de chirurgie vitreo-retiniană şi oftalmo-oncologie', la final
miercuri, 30 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara (SCMUT) a anunţat, marţi, încheierea proiectului intitulat ''Centru regional de chirurgie vitreo-retiniană şi oftalmo-oncologie'', finanţat în urma primului apel pentru propuneri de proiecte a Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România - Republica Serbia.
Bugetul total al proiectului a fost de 674.070 de euro, iar durata de implementare de 16 luni (10 decembrie 2010 - 9 aprilie 2012).
În cadrul acestui proiect, Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara a avut calitatea de partener lider, iar Primăria Zrenjanin (Serbia), calitatea de partener transfrontalier.
''Pe perioada implementării proiectului au fost examinaţi şi operaţi în cadrul noului Centru de chirurgie vitreo-retiniană a spitalului peste 100 de pacienţi, atât din România, cât şi din Serbia, dorindu-se ca în cadrul centrului să fie operaţi anual peste 200 de pacienţi'', a declarat presei Ramona Gâdea, purtător de cuvânt al Spitalului Municipal Timişoara.
Prin intermediul proiectului, SCMUT a înfiinţat, în premieră regională, Centrul de chirurgie oculară vitreo-retiniană, adresat unor afecţiuni oculare cu potenţial invalidant, cum ar fi: dezlipirea de retină, hemoragia vitreeană, retinopatia diabetică proliferativă şi alte afecţiuni ce nu aveau până în acest moment posibilitatea de a fi soluţionate pe plan regional.
Centrul le oferă pacienţilor din zona de graniţă româno-sârbă accesul la tehnologii terapeutice de ultimă generaţie.
În majoritatea acţiunilor din cadrul proiectului sunt implicaţi şi specialiştii sârbi din cadrul instituţiei partenere, multe din activităţile cuprinse în cadrul proiectului fiind derulate atât în România, cât şi în Serbia. AGERPRES/(AS-Otilia Halunga)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Timiş: Proiect pentru Centrul Regional de Chirurgie Vitreo-Retinal, finalizat la Spitalul Municipal Timişoara Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara (SCMUT) anunţă încheierea proiectului intitulat 'Regional Center of Vitreo-Retinal Surgery and Ophthalmo-Oncology', finanţat în urma primului apel pentru propuneri de proiecte a Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România - Republica Serbia.
Timiş: Clinica de chirurgie cranio-maxilo-facială se modernizează cu bani europeni Timişoara, 13 ian /Agerpres/ - Ambulatoriul Clinicii de chirurgie cranio-maxilo-facială din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Timişoara va intra într-un amplu proces de modernizare, lucrările ridicându-se la peste trei milioane de lei.
Timiş: Centre de excelenţă în diagnosticarea malformaţiilor prenatale, în Timişoara şi Vârşeţ Timişoara este lider de proiect într-o colaborare medicală cu Serbia, prin care se urmăreşte 'Dezvoltarea unui sistem regional transfrontalier de centre medicale de excelenţă pentru îmbunătăţirea diagnosticului antenatal al malformaţiilor fetale în aria Timişoara-Vârşeţ'.
Timiş: Unităţile de urgenţă ale Spitalelor Municipal şi Judeţean vor intra în procese de modernizare Secţiile de Primiri Urgenţe (UPU) ale Spitalelor Municipal şi Judeţean Timişoara vor intra în acest an în ample procese de modernizare, o parte a banilor necesari fiind de la Uniunea Europeană.
Timiş: Centrul de Mari Arşi, finalizat ca infrastructură, va primi pacienţii din a doua jumătate a lui 2017 Cel mai modern Centru de Mari Arşi din ţară, care va funcţiona în cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, va putea primi primi pacienţi din cea de-a doua jumătate a anului 2017, după ce Clinica de Politraumatologie, Chirurgie Reparatorie şi Arşi (Casa Austria) şi-a extins infrastructura şi a creat noul...
Timiş: Magistraţii au dispus începerea judecării fostului şef al CJAS, pentru spălare de bani şi alte infracţiuni Magistraţii Tribunalului Timiş au dispus, joi, începerea judecării unui dosar penal în care fostul şef al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş, Careba Călin Cristian, este inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conflict de interese, conflict de interese în formă continuată...