Cele mai citite
 


Satu Mare: Compartimentul de Chirurgie Vasculară, dotat cu aparatură de ultimă generaţie
joi, 31 mai 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Compartimentul de Chirurgie Vasculară din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare a fost dotat cu aparatură de ultimă generaţie şi beneficiază de profesionalismul unui chirurg renumit şi al mai multor asistente.
Noua echipă a Compartimentului de Chirurgie Vasculară a fost prezentată, miercuri, într-o conferinţă de presă, aceasta fiind formată din nouă asistente, trei infirmiere, şi condusă de prof. dr. Galajda Zoltan, cetăţean român, chirurg cardic şi vascular, şef de clinică la Universitatea din Debrecen. Galajda a efectuat peste 2.000 de operaţii pe cord deschis în Ungaria, Franţa Germania şi România, el făcând şi prima operaţie din lume pentru "disecţie aortă prin canularea arterei brahiale".
Dr. Galajda a spus că la clinica Debrecen are foarte mulţi pacienţi din România, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a ales să lucreze la Satu Mare.
"Mulţi nu au posibilitatea să-şi plătească intervenţiile, în Ungaria este contra-cost. Am văzut în preşedintele Consiliului Judeţean o persoană interesată de dezvoltarea sistemului sanitar şi am ales să vin. La ora actuală Satu Mare dispune de baza materială pentru intervenţii vasculare şi cardiace. Unele aparate depăşesc, din punct de vedere al complexităţii, pe cele din Debrecen", a declarat Galajda.
Personalul va fi calificat la locul de muncă, pe fiecare aparat.
Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Csehi Arpad, a declarat că de cinci ani există acest compartiment.
"Acum am reuşit să-i dăm viaţă. Vreau să arăt că la noi se întâmplă un fenomen invers, nu pleacă medici, ci vin la noi, vin acasă, în România, cadre universitare pregătite. Pacienţii trebuiau să se deplaseze în alte judeţe pentru intervenţii, iar acum putem să le facem în Satu Mare. Încercăm să facem din Satu Mare un centru zonal sau chiar regional", a declarat Csehi Arpad.
Investiţiile în aparatură au costat 1,18 milioane lei, cel mai important aparat fiind balonul de contrapulsaţie care funcţionează ca o inimă auxiliară. AGERPRES /(AS - Gheorghe Pietrar)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Braşov: În premieră în România, prima operaţie pe cord deschis într-o clinică privată Prima operaţie pe cord deschis efectuată într-o clinică privată s-a desfăşurat în noaptea de marţi spre miercuri la Braşov. Membrii echipei de medici de la Institutul Inimii din Cluj care au operat au declarat joi, într-o conferinţă de presă, că este o premieră în România având în vedere că la Braşov...
Satu Mare: Dezvoltarea secţiei de chirurgie cardio-vasculară continuă, deşi unii medici nu sunt de acord Consiliul Judeţean (CJ) Satu Mare va continua să dezvolte secţia de chirurgie cardio-vasculară a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare, în ciuda faptului că mai mulţi medici nu sunt de acord cu acest lucru.
REPORTAJ/Peste 150.000 de pacienţi şi numeroase tehnici noi în transplantul cardiac, la Institutul de Boli Cardiovasculare Târgu Mureş Institutul de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureş a avut, în cei 20 de ani de activitate, peste 150.000 de pacienţi, au fost realizate 55 de transplanturi cardiace şi s-au introdus unele tehnici în premieră în România, graţie unor cercetări începute încă din anii '50...
Doi copii cu diagnosticaţi cu grave afecţiuni la inimă vor fi operaţi gratuit în Franţa Doi copii, în vârstă de 6 luni şi respectiv 12 ani, diagnosticaţi cu defect septal atrioventricular tip A şi defect septal ventricular, coarctaţie de aortă şi bicuspidie aortică, vor fi operaţi gratuit pe cord la un spital de top din Paris, unde vor fi preluaţi marţi de o echipă de medici specialişti...
RETROSPECTIVÃ/ Premiere medicale româneşti în 2012 Anul 2012 a continuat să fie un an al premierelor în medicina românească. Aflat şi în 2012 într-un proces de reorganizare, dar şi de schimbări la nivel înalt ale conducerii ministerului de resort, domeniul sănătăţii româneşti a adus premiere în chirurgia cardiovasculară, în neurochirurgie, în prelevarea...
Prof.dr. Mircea Bârsan: Inima artificială va salva pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică - interviu - Prof.univ.dr. Mircea Bârsan, renumitul chirurg de la Institutul Inimii 'Niculae Stăncioiu' din Cluj-Napoca, a acordat un interviu Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, în care vorbeşte despre premisele realizării primului transplant de inimă artificială din România.