Cele mai citite
 


Cluj: Specialişti de renume internaţional participă la Congresul cu tema 'Controverse în neurochirurgie'
vineri, 1 iunie 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri, Neurologie
 

Renumiţi specialişti în neurologie şi neurochirurgie din ţară şi din străinătate, precum şi tineri medici rezidenţi din spitale din România participă, începând de joi, timp de două zile, la Cluj-Napoca, la Congresul cu tema "Controverse în neurochirurgie".

Evenimentul este organizat la Cluj-Napoca de Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţieganu", în colaborare cu Societatea Română de Neurochirurgie şi Societatea pentru Studiul Neuroplasticităţii şi Neuroprotecţiei, iar printre invitaţii de prestigiu care vor susţine comunicări se numără prof. univ. dr. Jurgen Piek de la Universitatea din Rostock, Germania, prof. univ. dr. Christian Wilhelm Matula de la Spitalul Universitar din Viena (AKH), Austria, şi prof. univ. dr. Yavor Enchev de la Spitalul Universitar din Sofia, Bulgaria.


Preşedintele congresului este prof. univ. dr. Ioan Ştefan Florian, şeful Clinicii de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă, iar co-preşedinte prof. univ. dr. Dafin Fior Mureşanu de la UMF "Iuliu Haţieganu", membru al Academiei de Ştiinţe Medicale.


Temele principale ale comunicărilor şi discuţiilor din cadrul reuniunii ştiinţifice medicale de la Cluj-Napoca se referă la abordarea transcraniană a tumorilor cerebrale, intervenţiile în leziunile de joncţiune cranio-spinală, în malformaţiile arterio-venoase şi în hemoragia intracerebrală spontană, precum şi noile tehnologii în reabilitarea cognitivă şi motorie a persoanelor cu afecţiuni în cele mai importante şi sensibile zone ale corpului - creierul şi coloana vertebrală. Privind spre viitor, un element de cercetare este transplantul celular în cazul unor boli degenerative, ce survin în urma distrugerii lente şi progresive a neuronilor. AGERPRES/(AS - Carmen Fărcaşiu)

Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Cluj: Rezultatele primului proiect educaţional universitar din România în domeniul medicinei de urgenţă, prezentate la UMF Reprezentanţi de prestigiu ai vieţii medicale din ţară şi din străinătate vor prezenta luni, în cadrul unei conferinţe care se va desfăşura la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca, rezultatele derulării primului proiect educaţional universitar din România în domeniul...
Prof. Ioan Florian: Cel mai important instrument al unui neurochirurg este propriul creier (interviu) Profesorul universitar dr. Ioan Ştefan Florian, şeful Clinicii de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, preşedinte al Asociaţiei Neurochirurgilor din România, a acordat un interviu Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES în care vorbeşte despre progresele din acest domeniu. Prestigiosul...
Primul Congres de Neurochirurgie din regiunea Carpato-Danubiană, la Cluj-Napoca Personalităţi de primă referinţă ale lumii medicale europene participă, începând de joi, timp de două zile, la primul Congres de Neurochirurgie din regiunea Carpato-Danubiană, cu tema "Controverse neurochirurgicale", organizat la Cluj-Napoca de Societatea Română de Neurochirurgie (SRN).
Cluj: Reuniune medicală dedicată diagnosticului şi profilaxiei tulburărilor respiratorii din timpul somnului Medici specialişti din ţară şi din străinătate se reunesc la Cluj-Napoca, începând de vineri, timp de trei zile, la atelierul de lucru cu tema "Tulburările respiratorii în timpul somnului - de la diagnostic la terapia cu CPAP şi ventilaţie non invazivă".
Mureş: Cele mai noi terapii în tratamentul afecţiunilor osteocondrale, la Cursul Internaţional de Chirurgie Artroscopică Pe parcursul a patru zile, peste 60 de medici rezidenţi, medici specialişti şi medici primari ortopezi din România, precum şi 14 speakeri din ţară şi din străinătate, vor discuta pe marginea celor mai bune strategii terapeutice în tratamentul afecţiunilor osteocondrale, despre patologia ligamentului...
Cluj: Prima conferinţă din România dedicată calităţii aerului în spitale Peste 50 de specialişti din ţară şi din străinătate au participat, joi, la Universitatea de Medicină şi Farmacie ''Iuliu Haţieganu'' din Cluj-Napoca, la prima conferinţă din România cu tema ''Calitatea aerului în spitale - influenţa calităţii ambientale în prevenţia şi controlul infecţiilor nosocomiale''...