Cele mai citite
 


Training în premieră pentru chirurgia robotică
vineri, 1 iunie 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Patru medici chirurgi au beneficiat de instruire de specialitate în tehnicile chirurgiei robotice şi practică pe animale de laborator, în cele două zile de workshop-uri organizate în premieră la Bucureşti, se arată într-un comunicat de presă al Delta Hospital.
Trainingul specializat pe animale de laborator, organizat sub egida Academiei de Ştiinţe Medicale din România, în parteneriat cu Universitatea de Medicină din Atena şi Institutul Clinic Fundeni, a fost moderat de către specialişti de marcă ai domeniului, cadre didactice cu o bogată experienţă în chirurgia asistată robotic: prof. dr. Irinel Popescu, prof. dr. Nikolaos Nikiteas.
Instruirea practică pe animale este o etapă obligatorie în programul de specializare în acest tip de intervenţie chirurgicală.
Parteneriatul între Academia de Ştiinţe Medicale, reprezentată de prof. dr. Irinel Popescu, în calitate de preşedinte, şi Universitatea de Medicină din Atena, reprezentată de prof. dr. Nikolaos Nikiteas, inaugurează practic implementarea unui program de instruire în acest gen de tehnologie pentru Sud-Estul Europei care presupune organizarea periodică a unor astfel de cursuri şi schimbul de experienţă la nivel de specialişti.
"Oportunitatea de învăţare la cel mai înalt nivel care să formeze chirurgi specializaţi în tehnica intervenţiilor chirurgicale robotice: acesta este obiectivul principal pe care dorim să-l atingem. Prin instruirea practică pe animale de laborator ridicăm acest program la standardele de calitate internaţională şi creştem nivelul de pregătire şi profesionalism al cadrelor medicale din România", a declarat prof dr. Irinel Popescu.
Sesiunile de workshop au avut loc în cadrul Delta Hospital din Bucureşti, în singurul centru de training din România care pune la dispoziţia medicilor cursanţi beneficiul de a practica şi exersa intervenţii chirurgicale pe animale vii la cele mai înalte standarde.
"Experienţa unică pe care o oferă un astfel de workshop este unul dintre motivele pentru care am înfiinţat centrul de training din cadrul Delta Hospital. Acest curs de instruire medicală ajută tinerii chirurgi să capete experienţă în operaţiile robotice înainte de a trece la practica pe om. Este important antrenamentul pe animalul viu, pentru că permite formarea chirurgului în condiţii foarte apropiate de cele în care va opera ulterior. Nu putem să trecem direct la om atunci când realizăm intervenţii chirurgicale cu înaltă tehnologie. Iar demonstraţiile pe porci anesteziaţi a căror anatomie seamănă cu cea a omului iniţiază şi pregătesc tânăra generaţie de chirurgi în tehnici medicale ce înlocuiesc bisturiul cu mare succes", a explicat dr. Cătălin Copăescu, director general Delta Hospital.
Cursanţii au avut ocazia să testeze în premieră sistemul chirurgical da Vinci şi două console dotate cu un simulator de training virtual, deosebit de util în programele de iniţiere, folosit în centrele specializate din lume, asemănător cu un simulator folosit la instruirea piloţilor.
Sistemul da Vinci reprezintă o platformă robotică sofisticată proiectată pentru a permite operaţii chirurgicale complexe utilizând o abordare minim invazivă. Sistemul constă într-o consolă ergonomică pentru chirurg, un cart cu patru braţe robotice interactive pentru pacient, un sistem performant de vizualizare 3D de înaltă rezoluţie şi instrumente specifice articulate EndoWrist®.
Susţinut de cea mai avansată tehnologie robotică, sistemul da Vinci este conceput să transforme, să filtreze şi să transmită impecabil mişcările mâinii chirurgului în mişcări şi mai precise ale instrumentelor EndoWrist. Rezultatul final este o interfaţă intuitivă cu capacităţi chirurgicale de înaltă performanţă.
Sistemul da Vinci reprezintă o îmbunătăţire faţă de laparoscopia convenţională, permiţând chirurgului să opereze dintr-o poziţie aşezată, confortabilă, la consolă, cu ochii şi mâinile aliniate cu instrumentele. Pentru a mişca instrumentele sau a repoziţiona camera, chirurgul pur şi simplu îşi mişcă mâinile.
Oferind chirurgilor o vizualizare superioară, dexteritate sporită, precizie îmbunătăţită şi confort ergonomic, sistemul chirurgical da Vinci face posibil pentru mai mulţi chirurgi efectuarea de proceduri minim invazive care implică disecţii complexe sau reconstrucţii.
În final, aceasta ridică standardul de îngrijire pentru chirurgie complexă, având ca rezultat numeroase beneficii potenţiale pentru pacient: o durată mai redusă de spitalizare, mai puţină durere, un risc mai scăzut de infecţie, pierdere de sânge mai mică, scăderea nevoii de transfuzii, cicatrici mai mici, recuperare mai rapidă şi întoarcere rapidă la activităţile curente.
Sistemul chirurgical da Vinci este folosit în sute de locuri din lume unde s-au efectuat până în prezent sute de mii de intervenţii de chirurgie generală, urologie, ginecologie, toracoscopie şi de cardiotomie asistată toracoscopic. Acesta le permite chirurgilor să efectueze chiar şi proceduri complexe, cum ar fi valve cardiace şi intervenţii chirurgicale pentru cancer, prin incizii de 1-2 cm.
Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (F.D.A) din Statele Unite ale Americii a aprobat utilizarea sistemului da Vinci pentru o gamă largă de intervenţii din specialităţile chirurgiei generale, urologiei, ginecologiei, cardiotoracice. AGERPRES/(AS - Cornelia Stanciu)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Prof. univ. dr. Ioan Coman: Este impresionantă evoluţia pacienţilor operaţi robotic - interviu Şeful secţiei de Urologie a Spitalului Clinic Municipal, prof. univ. dr. Ioan Coman, a acordat Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES un interviu în care expune etapele parcurse de unitatea sanitară în vederea asigurării unor servicii medicale de talie europeană, precum şi avantajele intervenţiilor chirurgicale...
Prof. dr. Irinel Popescu, realizatorul primului transplant de ficat din România, la moment aniversar (interviu) Fără doar şi poate, criteriul cantitativ este departe de a fi relevant în definirea unei personalităţi de excepţie, în general, a unui eminent chirurg în particular. Şi asta nici măcar la un moment aniversar, cum este împlinirea vârstei de 60 de ani.
Irinel Popescu: Chirurgia robotică este chirurgia viitorului Bucureşti, 17 iunie /Agerpres/ - Robotica aparţine mai degrabă viitorului decât prezentului, de aceea a creat multe controverse, a declarat joi prof. dr. Irinel Popescu, directorul Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni, într-o conferinţă de presă prilejuită...
În România s-au efectuat 580 de intervenţii cu ajutorul chirurgiei robotice În România s-au efectuat 580 de intervenţii cu ajutorul chirurgiei robotice, din care 400 de Institutul Fundeni, 100 la Spitalul Floreasca şi 80 la Cluj, adică în cele trei centre din ţară unde se practică această tehnică, a anunţat joi, în conferinţă de presă, prof. dr. Irinel Popescu, cu prilejul ...
RETROSPECTIVÃ/ Premiere medicale româneşti în 2012 Anul 2012 a continuat să fie un an al premierelor în medicina românească. Aflat şi în 2012 într-un proces de reorganizare, dar şi de schimbări la nivel înalt ale conducerii ministerului de resort, domeniul sănătăţii româneşti a adus premiere în chirurgia cardiovasculară, în neurochirurgie, în prelevarea...
Congresul SEERSS de la Bucuresti, moment de referinta pentru chirurgia robotica internationala In perioada 29-31 octombrie 2015, la Bucuresti, a avut loc, in premiera in Romania, Congresul International de Chirurgie Robotica al Societatii Sud-Est Europene de Chirurgie Robotica (South East European Robotic Surgery Society - SEERSS), prezidat de Prof. Dr. Irinel Popescu si care a reunit un numar...