Cele mai citite
 


Manifestări organizate în ţară cu ocazia zilei de 1 Iunie (grupaj II)
sâmbătă, 2 iunie 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
În întreaga ţară, vineri sunt organizate manifestări cu ocazia zilei de 1 iunie, Ziua Internaţională a Copilului. Spectacole, tombole, baluri mascate, concursuri de desene pe asfalt, competiţii sportive sau artistice, toate îi aşteaptă pe cei mici pentru a se distra şi a se bucura de o zi specială.
La Oradea, copiilor li se oferă, de 1 Iunie, un program amplu şi complex de activităţi special pregătite de municipalitate în Orăşelul Copiilor. Potrivit unui comunicat al primăriei, programul Zilei Internaţionale a Copilului cuprinde spectacole de teatru, momente artistice, concursuri de îndemânare şi de cultură generală cu premii, ateliere de creaţie, manifestări care se vor desfăşura atât în limba română, cât şi în limba maghiară. Programul se va încheia în jurul orei 21,30 cu un spectacol de magie, susţinut de Eduard şi Bianca, finalişti ai concursului naţional 'Românii au talent'. Tot vineri, Pepe va susţine un concert, de la ora 20,30, în Parcul Nicolae Bălcescu.
Tot de 1 Iunie, au fost expuse relicve pompiereşti mai vechi de un secol într-o expoziţie inedită inaugurată în turnul Primăriei Oradea, clădirea cea mai înaltă din oraş, care a servit în primii ani ai secolului XX ca turn de observare a incendiilor din oraş.
'Prin bătăile de clopot se anunţa incendiul, în funcţie de zona în care izbucnea focul: dacă se vedea foc în Oraşul Nou - două bătăi, dacă era în cartierul Vest Olosig se trăgea de trei ori clopotul, în Est Olosig - patru bătăi, în Velenţa, cinci şi Velenţa Sud - şase bătăi. În turnul de observare, pe timp de zi se arbora un drapel roşu pe direcţia în care a izbucnit incendiul, iar noaptea se aprindea un reflector electric,' a explicat 'pompierul' de serviciu, Victor Lupşea.
Chiar dacă este doar elev în clasa a III-a la Liceul Teologic Greco-Catolic, Victor este foarte pasionat de meseria de pompier. Datorită cunoştinţelor acumulate, el a reuşit să le prezinte copiilor vizitatori, în detaliu, obiectele care erau folosite în stingerea incendiilor acum mai bine de 100 de ani, dar şi ţinutele şi uniformele purtate de pompieri în acele timpuri.
Victor i-a purtat pe copii de-a lungul istoriei arătând obiecte specifice pentru combaterea incendiilor din cele mai îndepărtate timpuri până în prezent.
Primele grupuri de copii care au vizitat expoziţia au venit de la Şcoala nr. 11 din Oradea şi au fost însoţiţi de învăţătoarea Ilisei Tereza. Copiii au fost întâmpinaţi de viceprimarul municipiului Oradea Florica Cherecheş şi de preşedinta Fundaţiei de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor, Angela Lupşea.
Expoziţia inedită are ca scop să prezinte copiilor importanţa obiectivelor turistice ale oraşului şi istoricul lor şi a fost organizată în Turnul Primăriei Oradea de către Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă 'Crişana' . Exponatele pompieristice prezentate aparţin colecţiei din Sala de tradiţie a ISU Crişana. Vizitarea Turnului este gratuită pe tot parcursul zilei de 1 Iunie, iar până în 22 iunie, elevii pot vizita expoziţia cu bilete de 1 leu.
A doua zi, duminică, 2 iunie, municipiul Oradea sărbătoreşte în stil eco, după ce la începutul lunii martie a fost desemnat Capitala Verde a României prin proiectul Umbrela Verde, derulat de Tuborg România în parteneriat cu Ministerul Mediului şi Pădurilor.
Pe 2 iunie, orădenii vor avea parte de mai multe surprize pregătite de Umbrela Verde, în parteneriat cu Primăria Oradea, finalizate în parcarea de pe strada Independenţei (Vulturul Negru), unde toţi cei cu spirit "verde" vor fi răsplătiţi cu un concert susţinut de ROA şi Guess Who.

Primăria Râmnicu Vâlcea a organizat, vineri, cu ocazia Zilei Copilului, mai multe evenimente, printre care parada sportivilor vâlceni şi inaugurarea unei noi grădiniţe.
Aproximativ 3.000 de elevi, practicanţi ai tuturor sporturilor, au pornit în marş pe străzile principale ale municipiului Râmnicu Vâlcea echipaţi corespunzător sportului practicat. Astfel, în spatele unui car alegoric, echipe de baschet, handbal, fotbal, tenis au jucat în timp ce mărşăluiau. În centrul municipiului, de pe carul alegoric au fost eliberaţi sute de porumbei.
Tot vineri, Primăria municipiului Vâlcea a inaugurat Grădiniţa "Toţi Sfinţii" aflată în incinta Parohiei cu acelaşi nume. De asemenea, a fost organizat un concurs pentru preşcolari, fiind lansate pe râul Olăneşti 1.000 de răţuşte de plastic.

Şi la Constanţa sunt organizate o serie de evenimente dedicate copiilor, în perioada 1-3 iunie, de Isis Medical Center, primul spital privat inaugurat în urmă cu trei ani în municipiul de la malul mării.
Timp de trei zile, parcul Tăbăcărie din Constanţa este transformat în Orăşelul Isis, unde copiii participă la diferite concursuri şi tombole cu premii constând în dulciuri, jucării, bilete la Teatrul de păpuşi şi la Acvariu.
''Copiii vor primi diplome de cetăţeni de onoare ai orăşelului, localitate în care nu se percep taxe, în care nu există datorii, amenzi şi care funcţionează după o singură regulă, distracţia'', au precizat organizatorii.
Potrivit acestora, micuţii au la dispoziţie, printre altele, diferite jocuri clasificate pe grupe de vârstă, saltele gonflabile, un labirint şi pot participa la concursuri ce constau în întreceri pe covor moale, jucării aruncate cât mai departe, baloane ascunse în coşuri, amprente în trei culori, precum şi desene pe asfalt.
Mămicile şi viitoarele mămici sunt invitate pe 3 iunie să participe la conferinţa ''O naştere prietenoasă'' - ediţia a treia, pentru a afla care sunt ultimele noutăţi în ceea ce priveşte ''planificarea familială, alimentaţia gravidei şi a mamei care alăptează, importanţa educaţiei prenatale, naşterea naturală şi naşterea prin operaţie cezariană, importanţa iniţierii precoce a alăptării şi a contactului piele pe piele cu bebeluşul, lăuzia şi refacerea mamei după naştere, îngrijirea bebeluşului şi multe altele'', conform reprezentanţilor maternităţii private.
Un alt eveniment, organizat de Clubul Nautic Român în parteneriat cu spitalul Isis în primele trei zile ale acestei luni este regata internaţională ''Cupa copilului'', competiţie desfăşurată pe Lacul Techirghiol şi la startul căreia se vor alinia zeci de velişti de la cluburi din România şi Bulgaria.
Pe 3 iunie, spitalul privat Isis împreună cu administraţia locală vor organiza o campanie de ecologizare a parcului Tăbăcărie din Constanţa.
Campania se va desfăşura pe mai multe zone din parc, care vor fi curăţate de echipe formate din reprezentanţi ai Isis, membri ai asociaţiilor partenere şi toţi cetăţenii municipiului Constanţa, cu spirit civic, dornici să ia parte la acest proiect.
''Scopul evenimentului este educativ şi urmăreşte să atragă atenţia asupra necesităţii implicării oricărui cetăţean în păstrarea curăţeniei mediului înconjurător'', au precizat organizatorii.

O expoziţie inedită de origami, care aparţine unui copil în vârstă de zece ani, poate fi admirată, timp de o săptămână, la sediul Muzeului Judeţean Gorj din Târgu-Jiu.
Cătălin Derveşteanu este elev în clasa a IV-a la Şcoala Generală Alexandru Ştefulescu din municipiul Târgu-Jiu. Cu ocazia Zilei de 1 Iunie, tânărul pasionat de origami şi-a prezentat, vineri, la sediul Muzeului Judeţean Gorj, colecţia de diagrame realizate pe parcursul unui an.
"Astăzi am pregătit colecţia mea de origami, realizată în timp de un an. Stăteam la calculator şi mi-a venit ideea să încerc. Cunoşteam arta, dar nu o mai încercasem. Unele pot fi uşoare, le poate face oricine, altele sunt grele, nu le faci nici într-o mie de ani. Reprezintă animale, insecte, oameni, de toate. Îmi ia de la câteva minue la câteva ore să le fac", a declarat pentru AGERPRES Cătălin Derveşteanu.
La expoziţie au participat cadrele didactice de la Şcoala Generală ''Alexandru Ştefulescu'', elevi ai acestei şcoli, dar şi copii de la alte unităţi de învăţământ din judeţ.
"Sunt mulţumită că a abordat acest gen de pasiune, este un copil foarte studios, un copil cu rezultate excelente şi la învăţătură. A descoperit această pasiune acum un an, este foarte pasionat şi autodidact, cercetează, descarcă diferite cărţi de origami de pe internet, s-a interesat de diverşi autori, are chiar şi preferaţi. Îmi cere ajutorul, însă trebuie să recunosc că nu mă pricep şi nivelul la care el a ajuns mă depăşeşte. Toate lucrările sale sunt realizate după diagrame, o lucrare poate conţine chiar şi 200 de diagrame", a declarat pentru AGERPRES mama lui Cătălin, Claudia Tomescu.


Primăria municipiului Tulcea a inaugurat, de 1 Iunie, un nou loc de joacă pentru copii, acesta fiind cea de-a XIV-a investiţie de gen din oraş.
'În ultimii patru ani, în oraş au fost amenajate şi/sau reabilitate opt locuri de joacă pentru copii. Din păcate, avem şi probleme - două din cele patru locuri de joacă din cartierul Vest au fost vandalizate de tineri cu vârste de la 15 la 19 ani care veneau acolo în fiecare seară cu băuturi alcoolice şi am renunţat la acelea', a declarat primarul oraşului Tulcea, Constantin Hogea.
Copiii care au participat la eveniment au fost serviţi cu dulciuri de personaje costumate.
De Ziua Internaţională a Copilului, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale în colaborare cu autorităţile şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) au organizat, vineri, în centrul oraşului Tulcea, un carnaval dedicat sărbătoriţilor.Printre momentele artistice susţinute de copii, sfaturile pentru protejarea mediului înconjurător, concursurile de desene, IPJ a prezentat demonstraţii de luptă corp la corp, exerciţii de dresaj canin, laboratorul mobil de criminalistică şi tehnologiile de cercetare la faţa locului.

Zeci de acţiuni dedicate copiilor din Harghita sunt organizate, vineri, în mai multe localităţi din judeţ, cu ocazia Zilei de 1 Iunie.
Sub arcadele clădirii Consiliului Judeţean Harghita, cei mici au fost invitaţi să participe la un curs de dansuri populare, dar şi la diverse activităţi meşteşugăreşti, cum ar fi sculptură în lemn sau confecţionarea jucăriilor din materiale naturale. De asemenea, micuţii au fost antrenaţi în diverse jocuri distractive, de la pictură pe faţă şi teatru de păpuşi până la curs de instrumente muzicale.
Şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita i-a invitat pe cei mici, dar şi pe adolescenţi, să treacă pragul instituţiei, pentru a se familiariza cu meseriile de pompieri, paramedic şi pirotehnist.
Acţiunea 'Ziua Porţilor Deschise' este organizată la sediile subunităţilor de intervenţie ale inspectoratului din Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Topliţa, Bălan şi Corbu. Specialiştii le prezintă copiilor maşinile şi echipamentele folosite în timpul intervenţiilor şi le spun ce trebuie să facă pentru a preveni situaţiile de urgenţă în şcoli dar şi cum trebuie să se comportare în astfel de împrejurări.
O altă instituţie care şi-a deschis porţile, vineri, pentru copii şi tineri este Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Harghita. La acţiune au fost invitaţi, cu precădere, tineri în căutarea unui loc de muncă, elevi şi studenţi care doresc să afle informaţii despre serviciile oferite de AJOFM, care au rolul de a-i ajuta în găsirea unui loc de muncă.
De asemenea, Teatrul municipal din Miercurea Ciuc dar şi câteva organizaţii neguvernamentale au pregătit mai multe evenimente pentru cei mici.
Organizaţia de Întrajutorare Caritas Alba Iulia desfăşoară acţiunea numită 'Săptămâna copiilor', la centrele de zi de dezvoltare şi educaţie timpurie din Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc, Vlăhiţa sau Joseni. Potrivit Biroului de Presă al Caritas, specialiştii organizaţiei 'se vor ocupa de cei mici oferindu-le activităţi educative şi interactive, toate menite să ajute mămicile şi familiile în activităţile lor zilnice'. AGERPRES/(A, AS -Eugenia Paşca, Liviu Popescu, Nona Jalbă, Oana Popescu, Luisiana Bîgea, Gina Ştefan, Marina Bădulescu)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Manifestări organizate în ţară cu ocazia zilei de 1 Iunie (grupaj 3) În întreaga ţară au fost organizate vineri manifestări cu ocazia zilei de 1 iunie, Ziua Internaţională a Copilului. Spectacole, tombole, baluri mascate, concursuri de desene pe asfalt, competiţii sportive sau artistice, toate i-au aşteptat pe cei mici pentru a se distra şi a se bucura de o zi specială...
RETROSPECTIVÃ Harghita: În 2016 a avut loc prima prelevare de organe la Spitalul Judeţean Anul 2016 a fost marcat, în Harghita, de mai multe premiere, cum ar fi prima prelevare de organe, realizată la Spitalul Judeţean de Urgenţă, sau o expoziţie de picturi din bacterii nepericuloase, prezentată în premieră naţională la Universitatea "Sapientia" din Miercurea Ciuc.
RETROSPECTIVA SÃPTÃMÂNII 9 - 15 MAI Economia românească traversează o revenire ciclică sprijinită de cererea internă puternică astfel încât creşterea PIB ar urma să atingă 4,2% în 2016, principalele riscuri la adresa perspectivei fiind incertitudinile electorale şi cele externe, arată experţii FMI într-un raport elaborat în urma consultărilor...
RETROSPECTIVA SÃPTÃMÂNII ÎN JUDEŢE Sinteza principalelor ştiri difuzate de Redacţia ştiri Interne - Corespondenţi în săptămâna 21-25 noiembrie:
ISU Vâlcea a achiziţionat printr-un proiect european două autospeciale de intervenţie Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea a achiziţionat două autospeciale de intervenţie şi salvare la înălţime, respectiv de intervenţie, descarcerare şi acordare a asistenţei medicale de urgenţă, în urma unui proiect european.
ISU Alba, implicat în derularea a două proiecte cu fonduri europene Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Unirea' Alba este implicat în derularea a două proiecte cu fonduri europene, având ca obiective îmbunătăţirea managementului şi gestionării eficiente a situaţiilor de urgenţă şi creşterea siguranţei cetăţenilor, a declarat, joi, inspectorul şef al ISU, colonel...