Cele mai citite
 


Sorin Oprescu a inaugurat spaţiul de joacă din incinta Spitalului de Copii "Victor Gomoiu"
sâmbătă, 2 iunie 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Primarul general, Sorin Oprescu, a inaugurat vineri spaţiul de joacă amenajat în incinta Spitalului Clinic de Copii "Dr.Victor Gomoiu".
"Şi momentele acestea sunt plăcute. E de ziua lor. E pentru ei. Eu le mulţumesc oamenilor care au fost şi sunt aproape de astfel de evenimente. E important, măcar pentru câteva clipe, ca împreună cu aparţinătorii lor, cu părinţii lor să simtă că au o zi numai a lor de 1 Iunie", a spus Oprescu.
El a oferit cu acest prilej copiilor internaţi în spital jucării de pluş, iar clovnii de la Fundaţia CliniClowns i-au înveselit, antrenându-i în jocuri distractive. Locul de joacă a fost amenajat de Fundaţia UTI.
Edilul-şef a vizitat cu aceeaşi ocazie locul unde va fi construit spitalul de urgenţă pentru Copiii "Dr. Victor Gomoiu", în spatele actualelor clădiri vechi ale spitalului.
"Părerea mea e că anul viitor, la sfârşit, ne apucăm să băgăm aparatură în el, spitalul va avea toate specialităţile cu precădere axat pe chirurgie pediatrică cardiovasculară, şi e pornit din punct de vedere al actelor, atribuit şi o să începem să discutăm cu constructorul", a precizat primarul general.
El a adăugat că în timpul construirii noii unităţi sanitare, activitatea spitalului Gomoiu nu va fi întreruptă. "Vechile clădiri ale spitalului rămân, sunt istorice, se conservă şi o să dăm în folosinţă spaţiu pentru tot ceea ce înseamnă exprimări medicale, conferinţe etc", a explicat Oprescu. Investiţia în noul spital se ridică la suma de 47 milioane de euro. AGERPRES/(AS - Sorin Peneş)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Primarul Sorin Oprescu a inaugurat prima policlinică socială gratuită Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a inaugurat marţi, prima policlinică socială gratuită adresată persoanelor defavorizate din Bucureşti.
Premierul Victor Ponta şi primarul general, Sorin Oprescu, au participat la începerea lucrărilor la Spitalul de Copii Gomoiu Premierul Victor Ponta a participat vineri, alături de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, la deschiderea lucrărilor privind extinderea, modernizarea şi echiparea Spitalului Clinic de Copii "Doctor Victor Gomoiu", primul spital de urgenţă universitar pentru copii construit în ultimii 30 de...
Sorin Oprescu: Sunt omul care nu are în dicţionar cuvântul imposibil (interviu) Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, care candidează ca independent, susţinut la USL, pentru un nou mandat, afirmă, într-un interviu acordat AGERPRES, că Bucureştiul are nevoie de continuitate la nivelul marilor proiecte, motiv pentru care, dacă va câştiga alegerile pe 10 iunie, se va axa pe...
Primarul Sorin Oprescu a inaugurat Căminul pentru persoane vârstnice "Nicolae Cajal" Primarul general, Sorin Oprescu, a inaugurat luni Căminul pentru persoane vârstnice al Municipiului Bucureşti "Prof. acad. Nicolae Cajal", situat în sectorul 3.
Oprescu doreşte ca în 2015 să se treacă la utilarea spitalelor Gomoiu şi Foişor Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a afirmat că doreşte ca lucrările la spitalele "Dr. Victor Gomoiu" şi Foişor să fie finalizate până la sfârşitul anului, iar în 2015 să înceapă utilarea lor.
Oprescu speră că lucrările la Spitalele Gomoiu şi Foişor vor fi terminate la sfârşitul anului 2015 Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, speră ca lucrările la Spitalul clinic de copii "Dr. Victor Gomoiu" şi Spitalul clinic de Ortopedie-Traumatologie Foişor să fie finalizate la sfârşitul anului 2015.