Cele mai citite
 


Prodecanul Facultăţii de Farmacie din Craiova a fost arestat preventiv sub acuzaţia de luare de mită
duminică, 3 iunie 2012   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Prodecanul Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova, prof. dr. Florin Gorunescu, a primit, vineri seara, mandat de arestare preventivă sub acuzaţia de luare de mită.
La propunerea procurorului de caz, Tribunalul Dolj a emis mandat de arestare preventivă pentru 20 de zile, după ce profesorul craiovean fusese reţinut joi seara pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, profesorul ar fi pretins şi ar fi primit, atât în sesiunea din iarna 2012, cât şi în sesiunea din vara anului 2012, sume de bani de la studenţi, pentru a-i promova la disciplina la care urmau să susţină examen.
'Cu sprijinul tehnic al SRI Dolj şi al ofiţerilor din cadrul DGA Dolj, joi, procurorul delegat a organizat constatarea în flagrant a infracţiunii, ocazie cu care inculpatul a fost surprinsă în timp ce primea de la investigatori, denunţătoare şi încă un student, suma de 350 euro pentru a a le asigura acestora promovarea examenului pe care urmau să-l susţină în data de 04 iunie a.c.', se menţionează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Conducerea UMF din Craiova caracterizează cazul prodecanului Facultăţii de Farmacie a universităţii drept 'o situaţie fără precedent pentru învăţământul medico-farmaceutic superior craiovean'.
Într-un comunicat de presă remis, vineri, AGERPRES, rectorul UMF Craiova, conf. univ. dr. Adrian Tică, susţine că instituţia pe care o conduce a fost informată de cazul prodecanului Facultăţii de Farmacie de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
'Conducerea UMF Craiova îşi declară întreaga disponibilitate de a conlucra cu organele abilitate pentru clarificarea situaţiei create', menţionează rectorul UMF Craiova în comunicatul citat. AGERPRES/(AS-Maria Mitrică)
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Conducerea UMF Craiova: Cazul prodecanului Facultăţii de Farmacie acuzat de luare de mită - o situaţie fără precedent Conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova caracterizează cazul prodecanului Facultăţii de Farmacie a universităţii, prof.dr. Florin Gorunescu, reţinut pentru luare de mită, drept 'o situaţie fără precedent pentru învăţământul medico-farmaceutic superior craiovean'.
Dosarul de corupţie al fostului prodecan al Facultăţii de Farmacie din Craiova se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis miercuri ca dosarul fostului prodecan al Facultăţii de Farmacie din Craiova, Florin Gorunescu, în care acesta este acuzat de luare de mită, să fie strămutat de la Curtea de Apel Craiova la Curtea de Apel Bucureşti.
Cadre didactice de la Universitatea de medicină Craiova, trimise în judecată pentru luare de mită Şase cadre didactice de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova sunt cercetate pentru luare de mită de către procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a anunţat într-un comunicat biroul de informare din cadrul...
DNA a trimis în judecată un profesor al Facultăţii de Farmacie din Universitatea Ovidius Constanţa, pentru luare de mită Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe prof. univ. dr. Gheorghe Ţarălungă, de la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, disciplina Farmacologie, Farmacoterapie, Farmacie Clinică, colonel în rezervă, la data...
Iaşi: Arest la domiciliu pentru soţii Dorobăţ, medici acuzaţi de luare de mită Judecătorii Tribunalului Iaşi au dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul conf. univ. dr. Gheorghe Dorobăţ şi a soţiei sale, prof. univ. dr. Carmen Dorobăţ, care este directoarea Spitalului de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva din Iaşi.
Timiş: Conferenţiarul de la Medicină, cercetat pentru luare de mită, eliberat de magistraţii Curţii de Apel Magistraţii Curţii de Apel Timişoara au admis, luni, recursul formulat de conferenţiarul Cioca Daniel-Petru, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Victor Babeş' din Timişoara, acuzat de luare de mită în formă continuă, acesta fiind pus în libertate.