Cele mai citite
 


CCR - Statul nu poate fi obligat să deconteze unele servicii private de urgenţă
luni, 28 decembrie 2009   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 

Bucureşti, 28 dec /Agerpres/ - Curtea Constituţională a României (CCR) a hotărât că statul nu poate fi obligat să deconteze din bani publici, respectiv Fondul naţional unic de asigurări de sănătate, serviciile asigurate de comercianţii privaţi care asigură unele servicii medicale private de urgenţă.

Curtea Constituţională a fost sesizată cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispozitiilor articolelor 91, 94 şi 95 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de SC Uman Serv SRL din Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. 473/46/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit articolului 91 din Legea 95, 'asistenţa medicală publică de urgenţă în faza prespitalicească este asigurată de serviciile de ambulanţă judeţene şi de cel al municipiului Bucureşti, precum şi de echipajele integrate ale Serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD), aflate în structura inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, a autorităţilor publice locale şi a spitalelor judeţene şi regionale'.
Paragraful 7 al aceluiaşi articol reglementează acordarea asistenţei medicale publice de urgenţă spitalicească de către spitalele orăşeneşti, municipale, judeţene şi regionale aflate în structura Ministerului Sănătăţii şi/sau a autorităţilor publice locale.
Articolul 94 prevede că asistenţa medicală privată de urgenţă în faza prespitalicească este asigurată de serviciile private de ambulanţă, pe baza unui contract direct cu beneficiarul, cu asiguratorul privat al acestuia sau la solicitarea directă a beneficiarului ori a oricărei alte persoane, cu consimţământul acestuia.
În cazul pacienţilor cu funcţiile vitale în pericol, spitalele private au obligaţia de a acorda gratuit primul ajutor, până la transferul acestora în condiţii de siguranţă la un spital public.
Asistenţa medicală privată de urgenţă este acordată de instituţii private, cu respectarea standardelor minime de calitate şi de operare impuse serviciilor publice de Ministerul Sănătăţii Publice. Potrivit legii, asistenţa medicală privată de urgenţă include şi misiuni de ambulanţă aeriană asigurate în baza unor contracte cu beneficiarii sau cu asiguratorii privaţi ai acestora.
Autorul excepţiei a reclamat faptul că aceste texte de lege sunt contrare articolelor 16 alineatul (1) şi 45 din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi libertatea economică, precum şi articolului 148 din Constituţie prin raportare la prevederile articolului 87 alineatul (1) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene prin care se arată că '(...) ajutoarele acordate de stat, sau cele acordate sub orice formă prin intermediul resurselor statului care distorsionează sau ameninţă cu distorsionarea concurenţei, prin favorizarea anumitor întreprinderi sau furnizori într-atât încât afectează comerţul dintre statele membre, sunt incompatibile cu piaţa comună'.
Curtea Constituţională a apreciat că 'acest principiu nu îşi găseşte aplicarea atunci când este vorba de a compara regimul juridic al unor persoane fizice sau juridice de drept privat, cu sau fără scop comercial, cu cel căruia îi sunt supuse instituţiile publice, ca persoane juridice înfiinţate prin acte de putere sau de dispoziţie ale autorităţilor publice centrale sau locale în scopul realizării unor acţiuni fără caracter comercial sau pentru îndeplinirea unui serviciu public nepatrimonial'.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 45 din Constituţie, Curtea a constatat că, potrivit acestui text de lege, libertatea economică este garantată, dar nu absolută, legiuitorul fiind liber să stabilească limitele şi condiţiile desfăşurării acesteia, atât pentru a asigura o anumită disciplină economică, dar şi în funcţie de situaţiile specifice avute în vedere. Curtea a constatat că acestea 'nu împiedică persoanele interesate să iniţieze şi să desfăşoare o activitate comercială prin asigurarea unor servicii medicale private de urgenţă şi nici nu creează discriminări între persoane aflate în situaţii identice'.
'Singura limitare care poate fi pusă în discuţie este doar aceea a imposibilităţii serviciilor private de urgenţă de a încheia un contract cu casele de asigurări de sănătate în vederea decontării asistenţei medicale acordate. Curtea apreciază însă că, în acest caz, nu se poate vorbi de o veritabilă restrângere a dreptului de a desfăşura o activitate economică, de vreme ce această libertate nu impune statului susţinerea ori decontarea serviciilor asigurate de comercianţii privaţi din bani publici, aşa cum este Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate', a decis Curtea Constituţională.
Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate invocată, decizia fiind salutată de Ministerul Sănătăţii care a considerat că asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească trebuie organizată pe structurile statului care colaborează între ele, cum ar fi SMURD Serviciile de Ambulanţă, pompierii şi inspectoratele pentru situaţii de urgenţă. AGERPRES

Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Raed Arafat: Asistenţa medicală de urgenţă este bine reglementată Bucureşti, 24 mai /Agerpres/ - Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii dr. Raed Arafat afirmă că, în prezent, legislaţia permite existenţa unui sistem privat în asistenţa medicală de urgenţă sub o formă bine reglementată.
UPDATE Băsescu: În legea sănătăţii nu veţi găsi nicio referire la privatizarea ambulanţei de stat sau a SMURD-ului Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri că în capitolul referitor la serviciul de urgenţă din proiectul noii legi a sănătăţii nu se găseşte nicio referire la privatizarea ambulanţei de stat sau a SMURD-ului.
Ministerul Sănătăţii a prezentat Guvernului nota referitoare la finanţarea FNUASS a furnizorilor de servicii medicale din privat Ministerul Sănătăţii a prezentat miercuri în Guvern o notă privind finanţarea Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate a furnizorilor de servicii medicale din sistemul privat.
Programul de dotare cu elicoptere pentru asistenţa medicală de urgenţă continuă până în 2014 Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat a declarat vineri, la Târgu Mureş, că în cadrul asistenţei medicale de urgenţă, până în 2014, vor fi continuate investiţiile pentru dotarea cu elicoptere a celor opt puncte regionale.
Ministerul Sănătăţii: 85 de milioane de lei pentru serviciile de ambulanţă şi unităţile de primiri urgenţe, la rectificarea bugetară Ministerul Sănătăţii (MS) în colaborare cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne vor beneficia de o rectificare a bugetului pentru Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat.
Nouă spitale şi Ambulanţa Bucureşti-Ilfov vor asigura asistenţa medicală de urgenţă de 1 şi 2 mai Nouă spitale bucureştene şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în zilele de 1 şi 2 mai, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, precizează un comunicat publicat pe site-ul Direcţiei de Sănătate Publică a Capitalei.