Cele mai citite
 


Comunicat de presă - Asociaţia 'Salvează o inimă'
luni, 20 iulie 2015   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Viaţă pentru o minune !
Inimioara Alexandrei va înceta să mai bată fără dragostea noastră !

Micuţa de numai 5 luni a familiei Dogariu, Alexandra, suferă de defect septal ventricular, o malformaţie congenitală a inimii, care-i pune viaţa în pericol. Intervenţia chirurgicală poate fi făcută şi în România, la costuri mult mai mici decât în străinătate, la Spitalul Monza din Bucureşti, iar suma necesară care îi va salva viaţa este 21.000 de lei.

Deşi abia au reuşit să treacă de şocul veştii primite de la medici, părinţii micuţei s-au mobilizat pentru a face tot ce le stă în putinţă ca să o salveze pe Alexandra până nu va fi totul în zadar. În sprijinul părinţilor a venit Asociaţia 'Salvează o inimă', care a demarat o urgentă campanie pentru strângerea fondurilor necesare, pe platforma de donatţi online - www.salveazaoinima.ro. Până la ora actuală, pe website, datorită oamenilor cu suflet, s-au strâns, în timp record, aproximativ 60% din fonduri. Banii vor fi folosiţi pentru intervenţia chirurgicală pe care o va realiza doctorul Mircea Cotul, unul dintre cei mai buni specialişti în chirurgice cardiovasculară pediatrică din România.

'Şansele ca micuţa să se facă bine sunt foarte mari, România având unii dintre cei mai buni specialişti în chirurgie cardiovasculară pediatrică din Europa, iar costurile sunt mult mai mici aici decât în restul Europei, spre exemplu. În timp record am reuşit să strângem o mare parte din banii necesari si mai avem foarte puţini paşi de făcut ca să-i salvăm viaţa. După foarte multe campanii umanitare derulate la nivel naţional şi care s-au încheiat cu succes, am constatat că românii sunt persoane generoase, cu suflet mare si sar imediat în sprijinul
Semenilor lor, mai ales dacă acel seamăn este un bebeluş care are toată viaţa înainte', declară Vlad Plăcintă, preşedintele Asociaţiei 'Salvează o inimă'.

Cei care vor să salveze inimioara Alexandrei, o pot face donând online, pe website-ul https://salveazaoinima.ro/campaigns/dogariu-alexandra/ sau direct în conturile tatălui, Dogaru Emilian - RO28BTRLRONCRT0293393501 (Ron) sau RO75BTRLEURCRT0293393501 (Euro).

Asociaţia 'Salvează o inimă' a fost înfiinţată pe data de 17 decembrie 2012, şi îşi doreşte să reunească sub acelaşi acoperiş un număr cât mai mare de profesionişti din diferite domenii, oameni bine pregătiţi şi motivaţi, oameni de bine, oameni simpli, cinstiţi şi oneşti, oameni care cu suflet şi dedicare pot ajuta în campaniile şi proiectele noastre şi astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noştri o moştenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie şi suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcţie bună

Vlad Plăcintă

Presedinte

Asociaţia 'Salvează o inimă'
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Comunicat de presă - Comisia consultativă de Chirurgie Cardiovasculară şi Cardiologie din cadrul MS www.bolicardiovasculare.ro, primul site care îşi propune o abordare internaţională a problematicii afecţiunilor cardiace şi vasculare atât pentru personalul medical, autorităţi cât şi pentru pacienţi a fost lansat la Bucureşti
Reprezentanţii Spitalului Monza: Operaţii ale pacienţilor români în străinătate pot fi făcute în ţară mai ieftin Conducerea Spitalului Monza susţine că nu există o reglementare prin care Ministerul Sănătăţii să-i redirecţioneze către spitale private din ţară pe pacienţii care au nevoie de operaţii complicate, deşi există specialişti foarte buni, în schimb îi trimite la clinici din străinătate şi suportă costuri...
Comunicat de presă - Societatea Română de Chirurgie Vasculară www.bolicardiovasculare.ro, primul site care isi propune o abordare internationala a problematicii afectiunilor cardiace si vasculare atat pentru personalul medical, autoritati cat si pentru pacienti a fost lansat la Bucuresti
Horaţiu Suciu (IBCvT): Transpoziţia de vase mari la nou născuţi, de zece ori mai ieftină în România Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Institutul pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IBCvT) Târgu Mureş, prof.dr. Horaţiu Suciu, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că multe persoane preferă să plece la intervenţii chirurgicale în străinătate, în condiţiile în care acestea se...
Conf. dr. Horaţiu Suciu: Este necesară o strategie naţională în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice (interviu) Şeful Clinicii Chirurgie Cardiovasculară Adulţi şi Copii Tg. Mureş, conf. dr. Horaţiu Suciu, a subliniat într-un interviu acordat AGERPRES că în România nu există cardiologie intervenţională pediatrică, deşi sunt numeroase patologii care pot fi tratate în acest mod şi care pot scuti numeroase intervenţii...
Clinica de neurochirurgie şi chirurgie cardiovasculară pediatrică, cu echipament modern, inaugurată vineri la 'Grigore Alexandrescu' O clinică de neurochirurgie şi chirurgie cardiovasculară pediatrică, cu echipament de ultimă generaţie şi personal medical instruit în străinătate, va fi inaugurată, vineri, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu", a informat Primăria sectorului 1.