Medipedia Alcatel-Lucent
 
  • Tot continutul
  • Articole
  • Dictionar
  • Forum
  • Unitati medicale
Anunturi
 


Sibiu: Vestiarul medicilor de la Spitalul Judeţean, spart de hoţi
miercuri, 10 martie 2010   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Vestiarul medicilor de la Spitalului Clinic Judeţean Sibiu a fost spart luni noaptea, a doua zi fiind constatat furtul a 350 de lei şi unui card bancar, a declarat marţi, pentru AGERPRES, Raluca Puşcă, purtătoarea de cuvânt a spitalului.
'În primul Comitet Director se va discuta posibilitatea să suplimentăm măsurile de siguranţă, cel puţin la parterul spitalului. A fost surprinzător faptul că hoţii au intrat pe geamul termopan, pe care l-au forţat, vestiarul fiind încuiat' - a spus Raluca Puşcă.

Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean a mai fost spartă în urmă cu un an, fiind furate din cabinetele de gardă un laptop, un aparat foto, carduri, bani, acte.

Nu doar medicii de la Urgenţă au fost prădaţi de hoţi. Tot mai multe cadre medicale, dar mai ales pacienţi se plâng că li se fură banii, obiectele personale, chiar şi hainele, în timpul zilei. Unii hoţi pretind că sunt fie pacienţi, fie aparţinători şi astfel sunt ignoraţi de personalul medical.

Spitalul Clinic Judeţean Sibiu are câţiva paznici, dar ei stau doar la intrări. Cu toate acestea, în spital intră zilnic aproape oricine pretinde că vine la analize sau în vizită la un pacient.

În ceea ce priveşte camerele de supraveghere, sunt montate doar la intrarea în Urgenţă.
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu