Cele mai citite
 


Dr. Alina Culcea: Piaţa produselor generice este în scădere
vineri, 11 iunie 2010   ::   0 Comentarii :: :: Stiri
 
Vânzarea medicamentelor scumpe a crescut în acest an, deşi suntem într-o perioadă de criză, iar cea a produselor generice - echivalenţi ai produselor farmaceutice originale -, care sunt mai ieftine, a scăzut, susţine dr. Alina Culcea, manager Actavis România.
Potrivit acesteia, din datele prezentate de CGDIM, volumul de generice a scăzut în aprilie cu 4,73%, deşi piaţa de farmaceutice a înregistrat o creştere, în aceaşi lună, la 800 milioane lei, aceasta făcându-se pe baza noilor molecule.

'Cred că autorităţile ar trebui să analizeze situaţia. Este un paradox în contextul lipsei de bani. Odată cu măsurile anunţate de autorităţi, respectiv scăderea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%, piaţa de farmaceutice va fi afectată', a afirmat Culcea.

În opinia sa, trebuie găsite soluţii pe termen lung pentru sănătate. 'În prezent, companiile finanţează sistemul de sănătate, acestea s-au transformat într-o bancă. Există o întârziere la plăţi de şase luni', a spus Alina Culcer.

Ea este de părere că nu trebuie introdus mecanismul clowback (suprataxă pentru cifra de afaceri a producătorilor de medicamente) şi nici plafonul la generice. În plus, ar trebui să se susţină producţia internă, opinează managerul Actavis.

În ceea ce priveşte producţia de oncologice, Alina Culcer a menţionat că s-a deschis o nouă fabrică în Italia, pe lângă Sindan România. În ţara noastră se produc 22 de molecule pentru afecţiuni oncologice, anul acesta fiind introduse alte două molecule. România exportă produse oncologice în SUA, în toate ţările din UE şi a pătruns şi pe piaţa din Australia, a arătat ea.

Alina Culcer a mai spus că studiază în prezent lansarea pe piaţă de OTC (medicamente fără prescripţie medicală).
Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
UE avertizată asupra riscului reducerii preţurilor la medicamente (scrisoare FEIAF) Europa riscă să-şi piardă influenţa globală în domeniul farmaceutic în favoarea SUA şi a Asiei dacă guvernele nu renunţă la scăderea preţurilor la medicamente şi nu adoptă o politică care să recompenseze inovaţia, a avertizat industria medicamentelor, într-o scrisoare adresată liderilor politici înaintea...
Cristian Buşoi: Sistemul de sănătate din România se află pe ultimele locuri din UE la aproape toate criteriile Europarlamentarul Cristian Buşoi susţine că sistemul de sănătate din România se află pe ultimele locuri din UE la aproape toate criteriile, iar cea mai pregnantă problemă dezbătută la nivel european este cea a respectării drepturilor pacienţilor români.
În România, sistemul de sănătate se îmbolnăveşte Sistemul de sănătate din România este în haos. Criticii susţin că managementul defectuos, corupţia şi acum criza economică fac ca oamenii să aibă parte din ce în ce mai greu de servicii medicale bune, se comentează într-un articol apărut luni pe site-ul PRI's The World, un magazin radio de ştiri, creat...
Marile companii farmaceutice trebuie să se extindă pe pieţele emergente, potrivit unui studiu Principalii producători de medicamente trebuie să acţioneze rapid pentru a se adapta noii ordini mondiale în care unele dintre pieţele emergente par hotărâte să detroneze unele dintre pieţele naţionale în ceea ce priveşte vânzarea de produse farmaceutice, avertizează un raport dat publicităţii marţi...
Victor Surdu: Dacă România ajunge să parcurgă o criză alimentară ar fi culmea nenorocirii (interviu) Bucureşti, 2 mar /Agerpres/ - Deputatul social-democrat Victor Surdu, şeful Departamentului de agricultură al PSD, afirmă, într-un interviu acordat AGERPRES, că, în situaţia în care România va ajunge să treacă printr-o criză alimentară, acest lucru ar însemna 'culmea imbecilităţii, culmea nenorocirii'...
Consumul de medicamente în România este de patru ori mai mic decât cel la nivel european Consumul de medicamente cu prescripţie se cifrează în România la 100 de euro de cap de locuitor, de peste patru ori mai mic decât în restul Europei, potrivit datelor prezentate marţi de Mihaela Moşneguţu, medical manager la compania Antibiotice Iaşi, la Forumul Comercial al Industriei Farmaceutice din...