Cele mai citite
 


Depistarea timpurie a cancerului la copii şi tineri, în atenţia specialiştilor
miercuri, 10 noiembrie 2010   ::   0 Comentarii :: :: Stiri, Pediatrie, Diete, Oncologie
 

Cancerul la copii este mai rar întâlnit, dar cu toate acestea este a doua cauză a mortalităţii infantile, depăşită doar de accidente, a evidenţiat marţi, într-o conferinţă de presă, conf. dr. Monica Dragomir, şeful Secţiei de Oncologie Pediatrică a Institutului Oncologic Bucureşti.

Aceasta a evidenţiat că dacă boala este diagnosticată devreme şi se aplică un tratament adecvat, majoritatea copiilor se pot vindeca, dar din păcate autorităţile nu oferă posibilitatea unui diagnostic corect şi nici acoperirea financiară a tratamentului.
Multe dintre cancerele la copiii sunt diagnosticate prea târziu, pentru că posibilităţile de acces la testele genetice sunt limitate şi nu se găsesc în toată ţara, a adăugat medicul.

Cel mai des întâlnit cancer la copii este leucemia (cancerul sângelui), care este responsabil pentru mai mult de 24% din cazurile diagnosticate. Alte forme sunt la creier, ochi, rinichi, cancerele sistemului limfatic şi la os. Depistarea poate fi foarte dificilă, întrucât simptomele specifice sunt aceleaşi cu ale unei boli mai puţin grave, a subliniat conf. dr. Monica Dragomir.

Descoperirea într-un stadiu avansat al bolii face ca rata supravieţuirii şi vindecare să fie foarte scăzută în România comparativ cu alte state europene. Medicul consideră că totalitatea testelor care ar trebui făcute pentru un diagnostic corect nu ar fi scumpe şi ar salva mulţi copii.

Potrivit dr. Dragomir, cancerul la copii reprezintă doar 2% din totalitatea cazurilor şi ar putea fi rezolvate dacă s-ar face investigaţii pentru un diagnostic precoce. Ea a arătat că în total sunt 500 noi cazuri anual şi 500 de pacienţi în evoluţie sau remisie pe an.
Cancerul reprezintă a doua cauză de deces la copiii cu vârsta de până la 14 ani, dar studiile şi cercetările estimează că până în 2030 cancerul poate fi vindecat.

La rândul său, Anca Coliţă, medic oncopediatru la Spitalul Clinic Fundeni, a subliniat că leucemia acută mieloblastică şi cea limfoblastică sunt foarte frecvente. Între simptomele cancerului la copii se numără pierderea în greutate continuă, dureri de cap, deseori cu comă, noaptea sau dimineaţa devreme, umflături care cresc sau dureri persistente de oase, încheieturi, spate şi picioare, vânătăi, sângerări, erupţii cutanate frecvente, infecţii repetate, pată albă în centrul negru al ochiului ş.a.

Copilul care prezintă unul dintre aceste simptome acestea trebuie dus la medic fără întârziere. Copiii trebuie să meargă timp de cinci ani la control dacă au făcut această boală. Din păcate, nu toţi medicii de familie diagnostichează cancerul la copiii şi mulţi sunt diagnosticaţi greşit.

Cauzele cancerului la copii nu sunt pe deplin înţelese iar măsurile de prevenire sunt ca şi inexistente, potrivit Organizaţiei Internaţionale de Control al Cancerului.
Posibili factori de risc includ infecţia, factori de mediu, ca radiaţiile şi unele substanţe chimice, vulnerabilitatea genetică şi un istoric de cancer în familie.

Părinţii pot reduce riscurile îmbolnăvirilor la copiii lor luând următoarele măsuri: includerea a cinci fructe pe zi în dietă şi evitarea alimentelor de tip fast-food, snacks-urilor şi a altor alimente nesănătoase, protejarea împotriva soarelui, fumatului pasiv, încurajarea activităţilor fizice.

Dr. Anca Coliţă a menţionat că în România s-au introdus toate tipurile de terapii, inclusiv transplantul medular, 30-35% din cele 300 de transplanturi care se realizează la Fundeni fiind pentru copii.
Ea a accentuat că ar trebui făcut mult mai mult pentru a lărgi accesul la tratament, diagnostic şi medicamente.

Un exemplu de medicament la care nu au acces copiii decât dacă îl cumpără părinţii este Cosmegen, utilizat în cancerul renal la copil şi care este adus numai la cerere, costul fiind de 25 de euro, în timp ce în străinătate se procură cu 5 euro.
Probabilitatea ca un copil să se îmbolnăvească de cancer înainte de a împlini 19 ani este de aproximativ 1 la 330.

Notare
Comentarii
In momentul de fata nu sunt comentarii. Fiti primul care trimite unul!
Apasati aici pentru a trimite un comentariu
Citeste si...
Cancerul la copii neidentificat la timp - a doua cauza de mortalitate Cancerul la copii este rar intalnit, probabilitatea imbolnavirii inainte de varsta de 19 ani fiind de 1 la 330 de cazuri, dar, cu toate acestea, boala reprezinta a doua cauza a mortalitatii infantile intrucat este diagnosticata tarziu, iar unele tratamente lipsesc.
Cancerul la copii, cu teste puţine şi terapii scumpe Testele pentru depistarea precoce a cancerului la copii se efectuează doar în câteva centre în tara noastră. Iar la noi, comparativ cu celelalte ţări UE, tratamentele administrate în această patologie sunt chiar de cinci ori mai scumpe, avertizează şeful Secţiei de Oncologie Pediatrică a Institutului...
Dr. Monica Dragomir (IOB): Aproximativ 500 de cazuri noi de cancer la copii pe an se înregistrează în România Aproximativ 500 de cazuri noi de cancer la copii se înregistrează anual în România, în prezent aproape 5.000 de pacienţi cu vârste mici având această boală în evoluţie sau remisiune, a declarat vineri într-o conferinţă şeful secţiei de oncologie pediatrică de la Institutul Oncologic Bucureşti, dr. Monica...
Medic: Peste 10.000 de români, afectaţi de bolile inflamatorii intestinale Aproximativ 10.000 de pacienţi sunt diagnosticaţi cu boală Crohn sau colită ulcerativă, dintre care peste 1.500 sunt înregistraţi în registrele naţionale, a declarat luni conf. dr. Liana Gheorghe, preşedinte executiv al Clubului Român pentru boala crohn şi Colită Ulcerativă.
Coaliţia de Prevenire a Cancerului de Col Uterin în România susţine vaccinarea împotriva HPV România se situează pe primul loc din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin.
Specialişti din străinătate în oncologie pediatrică vor consulta în România Începând cu iulie 2011 specialişti din străinătate au acceptat să vină în România, pentru a oferi servicii specializate de diagnostic şi tratament pe oncologia pediatrică.