Cele mai citite
 


Se întâmplă uneori ca, în perioada în care ţinem o anumită dietă, cu stricteţe chiar, să nu slăbim sau, mai rău, să ne îngrăşăm, acest lucru fiind foarte posibil mai ales dacă parcurgem o perioadă stresantă şi în care nivelul cortisolului (hormon al stresului) este crescut, afirmă nutriţionistul Lygia Alexandrescu.

Lanţurile de cafenele Starbucks şi Costa s-au angajat miercuri să servească băuturi mai sănătoase după publicarea unui raport al unei asociaţii britanice care a descoperit un nivel de zahăr "periculos" de mare în unele băuturi calde aromatizate, relatează AFP.

Cercetători britanici au făcut o descoperire uimitoare: nutrienţii ingeraţi ar modifica funcţionarea celulară şi, prin urmare, producerea proteinelor, fenomen care ar influenţa direct genele, relatează metronews.fr.

Laptele şi carnea bio sunt mult mai bogate în Omega-3, acizi graşi esenţiali pentru buna funcţionare a corpului uman, iar carnea bio conţine mai puţine grăsimi saturate care măresc riscul maladiilor cardiovasculare, potrivit unui studiu publicat marţi şi citat de AFP.

Femeile însărcinate care mănâncă peşte de mai mult de trei ori pe săptămână au un risc crescut de a da naştere unor copii cu tulburări endocrine, potrivit unui studiu publicat luni în revista americană 'Journal of the American Medical Association Pediatrics', informează agenţia France Presse.

somn si dieta alimentara

 

 

Se stie ca prea putin somn are impact asupra obiceiurilor alimentare, asupra apetitului, castigului in greutate si asupra altor functii metabolice, dar se stie prea putin despre modul in care diferitele diete joaca un rol in ce priveste cat de bine dormi. Un nou studiu a evaluat dietele si tiparele de somn a mai mult de 4 500 de oameni si a gasit modele dietare distincte printre cei cu somn scurt si cei cu somnul lung. 

 
 

 

tuica-fiarta.jpg

 
 
Tuica fiarta cu piper este unul dintre cele mai bune "leacuri babesti" contra racelii si una dintre cele mai eficiente metode de a ne incalzi in zilele friguroase. De asemenea, atunci cand este consumata cu moderatie, tuica fiarta mai are si alte beneficii ce ne feresc de multe alte boli. Despre acestea va spunem in cele ce urmeaza.  
 

 

 
 
 
In momentul de fata, cartoful este un aliment banal, raspandit pe toata suprafata globului, dar inainte lucrurile nu stateau chiar asa. De exemplu, cartoful a ajuns in Romania destul de tarziu, cultivarea sa incepand in urma cu aproximativ 250 de ani, in Transilvania, de aici urmand sa se raspandeasca si in Tara Romaneasca si in Moldova.  

 

Este cunoscut faptul că tutunul conţine peste o mie de compuşi chimici, iar fumul rezultat din arderea ţigaretelor conţine peste 4.000 de compuşi, dintre care 60 sunt cancerigeni, susţine nutriţionistul Lygia Alexandrescu, ea subliniind că un element esenţial în dieta fumătorului trebuie să fie antioxidanţii - vitamina C şi vitamine E.

Deşi cele mai multe medicamente împotriva demenţei sunt ineficiente, câteva dintre acestea sunt oarecum utile, potrivit neurologilor şi psihiatrilor reuniţi recent la Berlin pentru a revizui orientările medicale referitoare la tratamentul demenţei, informează agenţia DPA.

Pagina precedenta | Pagina urmatoare