Cele mai citite
 


Persoanele căsătorite au şanse mai mari să supravieţuiască unei intervenţii cardiace majore, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista medicală americană JAMA Surgery şi preluat de AFP.

Un medicament pentru tratarea constipaţiei cauzate de opiaceele analgezice a dublat timpul de supravieţuire al pacienţilor cu cancer avansat, a dovedit o analiză efectuată de cercetători americani asupra a două studii clinice, informează agenţia France Presse.

Mineralele sunt substanţe anorganice cu structură simplă (care nu se pot fracţiona), pe care organismul şi le procură din alimentaţie. La fel ca în cazul vitaminelor, mineralele îndeplinesc funcţii esenţiale în corpul omenesc, fără să constituie surse de calorii şi fiind necesare în cantităţi mult mai mici decât proteinele, lipidele sau glucidele.

Consumul regulat de hrană condimentată ar proteja împotriva unei serii de boli şi ar reduce riscul decesului prematur, se arată într-un studiu al unei echipe de cercetători chinezi pe marginea obiceiurilor alimentare ale aproximativ o jumătate de milion de persoane, relatează marţi passionsante.be.

În timpul curelor de slăbire, mai ales în perioada de iarnă, apar o serie de deficienţe nutritive, fie din cauza unui aport insuficient de trofine (substanţe alimentare), fie din cauza unui superconsum sau a unor pierderi de substanţe nutritive în timpul digestiei, explică nutriţioniştii.

Chiar şi cele mai active persoane au zile în care nu le vine să se dea jos din pat. În cadrul unui test menit să verifice efectele zborului cosmic de lungă durată asupra organismului uman, 12 voluntari au fost de acord să rămână în pat timp de 60 de zile, conform unui material publicat de SPACE.com.

Inimile bărbaţilor şi femeilor îmbătrânesc diferit, potrivit unui studiu publicat marţi în revista americană "Radiology", informează agenţia France Presse.

Considerată cauză a migrenelor, anxietăţii, acidităţii gastrice şi chiar a unor avorturi sau bună împotriva diabetului, cancerului şi demenţei, cafeaua face obiectul mai multor studii publicate în Columbia, care arată că alimentul respectiv este indicat unora şi nerecomandabil altora.

Varza albă este cunoscută de pe vremea grecilor şi a romanilor, care îi recunoşteau proprietăţile medicinale. Specialiştii susţin, în prezent că varza are rol terapeutic în numeroase afecţiuni.

 

 

 

 

In ultimii ani impactul bolilor de inima asupra femeilor a atras tot mai multa atentie. Desi toata lumea crede ca bolile de inima ii afecteaza si pe barbati in aceeasi masura, de fapt acestea cauzeaza mai multe decese in randul femeilor. In occident 1 din 3 femei moare de o boala de inima in fiecare an, bolile cardiace facand mai multe victime printre femei decat toate tipurile de cancer la un loc. 

Pagina precedenta | Pagina urmatoare