Cele mai citite
 


 

 

 

 

Anemia nu este o boala ci o manifestare a unui mare numar de afectiuni, foarte diverse atat ca mecanism de producere, cat si ca gravitate. De aceea, chiar in formele ei aparent usoare, anemia trebuie investigata cu mare atentie, pentru a-i depista cauzele si a le trata. 

 

 

 

 

 

Cancerul gastric este boala care ucide în fiecare an 20 de români la 100.000 de locuitori. De obicei, maladia este diagnosticată tardiv, când operația este complexă și presupune multe riscuri, iar speranța de viață scade considerabil. 

 

 

 

 

Potrivit specialiştilor, antibioticele reprezintă medicamentele cu cel mai mare impact pe termen lung asupra sistemului imunitar, a celui digestiv şi la nivelul întregului organism.  

 

 

 

Anghinarea este una dintre cele mai cunoscute plante din regiunea mediteraneană, fiind utilizată nu doar în gastronomie, ci şi în scopuri medicinale datorită proprietăţilor curative extrem de variate. Beneficiile nutriţionale ale acesteia se menţin atât în stare naturală, cât şi în cazul în care planta este gătită la aburi, întrucât îşi poate conserva vitaminele şi mineralele chiar şi la temperaturi ridicate.   

Autorităţile americane din domeniul sănătăţii trag un semnal de alarmă: consumată în cantităţi mari, cafeina poate fi periculoasă, ea existând şi în produse în care nu ne-am aştepta să fie, scrie lepoint.fr.

'A avea fluturi în stomac', 'a simţi cum îţi urcă sângele în cap', 'a avea inima strânsă' - de secole limba vorbită atribuie câte o manifestaţie fizică fiecăreia dintre emoţiile umane, iar studii ştiinţifice efectuate în ultimii 20 de ani au dezvăluit că acest lucru nu ţine doar de credinţa populară. O ultimă dovadă în acest sens o constituie 'harta corporală a emoţiilor', elaborată de cercetători finlandezi, notează cotidianul francez Le Figaro.

Obiceiul de a strânge prea tare cureaua în jurul taliei poate favoriza refluxul gastric - este concluzia la care a ajuns o echipă de cercetători scoţieni, care a realizat un experiment cel puţin instructiv pe un grup de circa 30 de voluntari.

 

 

 

Pancreatita acută, supranumită și “marea dramă abdominală”, este una dintre bolile ce riscă să se declanșeze în prezența meselor copioase, stropite cu alcool, pe care le consumăm din belșug în perioada sărbătorilor de iarnă. 

 

 

 

 

Rolul florei intestinale este decisiv nu doar in procesul digestiv si al asimilarii nutrientilor, ci si in protectia intregului organism. Aceasta functie de aparare se datoreaza faptului ca 70% din sistemul imunitar este reprezentat de tractul digestiv. 

 

 

 

Astăzi o recunoaştem sub numele de Malnaş Aqua Telluris, dar, de-a lungul timpului, apa izvorului Maria din Malnaş-Băi a fost ingredientul miraculos şi cu renume al sănătăţii multor oameni, chiar al unor figuri importante din istoria Europei. 

Pagina precedenta | Pagina urmatoare